Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare aferente unui corp al Liceului Teoretic „Nichita Stănescu”. Lucrările continuă și la restul corpurilor, iar pe măsură ce sunt finalizate, acestea vor fi date în folosință.
Anul trecut, în luna aprilie, Consiliul Local al Sectorului 3 a decis aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului de renovare a patru corpuri ale liceului. Potrivit documentului, proiectul „Renovarea Liceului Teoretic Nichita Stănescu – Corp C2 (atelier), Corp C5 (Sală de Sport), Corp C8 (cantină) și Corp C11 (cămin)” a fost aprobat încă din 07.10.2022.
Obiectivul principal al investiției vizează creșterea eficienței energetice și reducerea riscului la incendiu, prin reabilitarea pereților exteriori și a terasei. Totuși sunt propuse și alte tipuri de lucrări, precum: refacerea grupurilor sanitare și suplimentarea acestora, realizându-se unul pentru persoanele cu dizabilități, construirea unei rampe de acces în clădire, repararea finisajelor interioare (pardoseli, zugrăveli, vopsitorii, plafoane false din gips carton) sau înlocuirea tâmplăriei interioare.
Lucrările propuse pentru creșterea gradului de securitate la incendiu sunt:
- Realizarea instalației de hidranți interiori și exteriori
- Reabilitarea instalației electrice de iluminat și prize pentru detectarea și semnalizarea incendiilor
Valoarea totală a proiectului este de circa 50 de milioane de lei (inclusiv TVA), dintre care aproximativ jumătate este finanțată prin PNRR, restul sumei fiind asigurată din bugetul de stat (4,5 milioane de lei – valoarea TVA aferentă fondurilor accesate prin PNRR), respectiv de bugetul local al sectorului 3 (21,4 milioane de lei).
Sectorul 3, sute de cereri către Guvern pentru renovarea energetică a clădirilor
Începând cu 2022, reprezentanții primăriei Sectorului 3 au anunțat că s-au depus peste 400 de cereri de renovare energetică pentru blocuri de locuințe, imediat ce ghidurile de finanțare au fost publicate de Ministerul Dezvoltării.
În ședința din martie 2022, consilierii locali de la Sectorul 3 au aprobat cereri de finanțare și pentru 40 de clădiri aflate în administrația Primăriei.
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 195 (Hamburg), Corp A+B – 18,709,993.38 lei,
- Renovarea Centrului de ingrijire si asistenta pentru persoane cu dizabilitati Casa Max – 12,771,869.34 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 84 – 29,261,480.85 lei
- Renovarea Colegiului Tehnic Mihai Bravu, Corp A – 17,325,031.11 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 82, Corp C2 – 12,331,393.04 lei
- Renovarea Colegiului National Matei Basarab, Corp C si D- 3.842.310,11 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nicolae Labis (Nr. 89) – 11,505,644.57 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 55- 13,844,995.30 lei
- Renovarea Școlii Superioare Comerciale N. Kretulescu, Corp B si C – 21,220,231.69 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 195 (Hamburg), Corp C – 5,603,977.07 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 82, Corp C – 5,712,793.35 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 82, Sala de Sport – 2.958.194,17 lei
- Renovarea Grădiniței Nr. 161 – Brândusa, Corp A – 5,711,680,82 lei
- Renovarea Grădiniței Nr. 211- 4.879.789,81 lei,
- Renovarea Grădiniței Floare de Colt (Nr. 64), Corp A – 4.440.358,10 lei
- Renovarea Grădiniței Nr. 187, Corp A- 5.238.737,34 lei,
- Renovarea Grădiniței nr. 191, Corp C – 951.691,83 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale L. Rebreanu (Nr. 21) – 7.581.361,66 lei,
- Renovarea Grădiniței Nr. 255, Corp A – 4.873.681,72 lei
- Renovarea Grădiniței Nr. 216 – 4.150.332,31 lei
- Renovarea Grădiniței Nr. 3 – 4.109.958,29 lei
- Renovarea Sediului DGASPC (Parfumului 2-4) – 6,609,114.63 lei
- enovarea Sediului DGASPC (Vasile Lucaciu 34) – 2,305,743.45 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Mexic- 5,944,329.59 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 86- 7,126,330.90 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 199 – 6,263,812.82 lei,
- Renovarea Liceului Teoretic Decebal – 11,078,280.37 lei
- Renovarea Liceului Teoretic Nichita Stanescu – 19,026,235.50 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Mihai Botez – 8,233,215.75 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Barbu Delavrancea – 4,314,648.10 lei
- Renovarea Școlii Speciale nr. 5, Corp C – 6,057,136.22 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 20 – 12,494,427.94 lei,
- Renovarea Creșei TITAN – Lunca Bradului- 4,814,203.69 lei
- Renovarea Creșei Potcoava, Corp A – 7,182,219.30 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 81- 6,366,158.71 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 92 – 9.276.975,83 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 54, Corp Scoala si Sala de Sport- 8.356.750,91 lei,
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 200- 5,618,110.14 lei,
- Renovarea Liceului Teoretic Benjamin Franklin, Corp A- 7,510,772.11 lei
- Renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 116 – 7,671,834.98 lei.