UPDATE// Proiectul nu a intrat la vot. Atât proiectele 6,9, 13, 16, 17, 19 de pe ordinea de zi, cât și două proiecte aduse printr-o solicitare de suplimentare a ordinii de zi nu au intrat la vot deoarece nu aveau rapoarte de specialitate și/sau referate de aprobare actualizate. Consilierii din partea PSD consideră comunicarea primarului General către direcțiile de specialitate să nu realizeze rapoarte ca fiind abuzivă.
Primarul general, Nicușor Dan, susține că, din cauza unui contract de finanțare cu comisia europeană, nu au voie să efectueze lucrări în zona Calea Dudești:
„Într-adevăr, am comunicat direcțiilor că există lucrări de termoficare prin fonduri europene și că contractul de finanțare cu comisia europeană pentru acele lucrări spune că nu avem voie să facem lucrări pe acelea tronsoane cinci ani de la momentul lucrărilor. Evident că direcția investiții nu avea de unde să știe că lucrul acesta, a fost făcut de direcția utilități publice, și atunci am comunicat direcțiilor care urmau să facă raportul această situație. Și acest lucru e valabil pentru mai multe proiecte”
În următoarea ședință de consiliu a Primăriei Municipiului București (PMB) de luni, 8 aprilie, se supune la vot asocierea dintre PMB și primăria de sector, în vederea realizării proiectului de lărgire și modernizare a bucății de drum Calea Dudești dintre Șoseaua Mihai Bravu și Bulevardul Burebista. Robert Negoiță. primarul Sectorului 3, ar fi început lucrările, însă este acuzat că nu ar avea autorizație pentru acestea.
Potrivit proiectului de hotărâre, asocierea presupune faptul că Sectorul 3 va parcurge toate etapele elaborării documentațiilor necesare, iar PMB va acorda sprijin logistic în vederea obținerii avizelor.
De asemenea, în timp ce Primăria Sectorului 3 este responsabilă de plata lucrărilor de execuție aferente infrastructurii și suprastructurii rutiere, PMB va plăti exproprierile necesare și relocarea căii de rulare a tramvaielor care circulă pe această arteră.
Valoarea totală a investiției, precum și contribuția financiară pentru realizarea obiectivului vor fi stabilite în urma întocmirii studiului de fezabilitate și elaborarea indicatorilor tehnico-economici.
Șantierul de pe Dudești
Robert Negoiţă a făcut scandal în stradă cu poliţiştii locali trimişi de Nicuşor Dan. Mărul discordiei, un şantier care n-ar avea autorizaţie – Buletin de București. Șantierul este pe calea Dudești, acolo unde Primăria Sectorului 3 vrea să adauge câte o bandă, pe sens. Lucrările au început în luna ianuarie și sunt făcute de Algorithm Construcții S3 SRL, companie deținută de Consiliul Local al Sectorului 3.
Artera nu se află în administrarea Sectorului 3, iar Administrația Străzilor București nu ar fi autorizat supralărgirea Căii Dudești. Șantierul a mai fost vizitat de polițiștii locali de două ori până atunci:
Primăria Capitalei, prin Poliția Locală, a oprit lucrările pentru prima dată pe 7 februarie, atunci fiind dată și o amendă de 10.000 lei constructorului – Algorithm Construcții S3.
Motivul, potrivit Hotnews, este că Primăria Sectorului 3 cu firma “Algorithm Construcții S3” executa lucrări de construire fără autorizație de construire emisă de Primăria Capitalei, pentru mutarea rețelelor edilitare, așa cum prevede Legea 50/1991, modificată și completată, art. 4, lit, 3, punctul 3.
Următorul control al Poliției Locale a fost pe 9 martie, când au constatat că lucrările au fost continuate, lucru ce constituie o infracțiune.
Despre proiect
Consiliul Local Sector 3 a votat propunerea de asociere dintre cele două primării în vederea realizării proiectului „Lărgirea și modernizarea sistemului rutier pe Calea Dudești, între Șoseaua Mihai Bravu și Bulevardul Burebista, sector 3” încă de la finalul lunii octombrie a anului 2022:
„Pentru o mai bună performanță, se impune o intervenție și pe Calea Dudești în sensul lărgirii și modernizării acesteia pe tronsonul Sos. Mihai Bravu – B-dul Burebista. Prin această acțiune coroborată cu construirea pe inelul principal a pasajelor subterane pe Sos Mihai Bravu și reconfigurarea intersecției Dristor, se prefigurează rezultate remarcabile în reducerea poluării și a zgomotului în zona. În acest scop prin asocierea Primăriei Sectorului 3 cu Primăria Municipiului București, în vederea implementării acestui proiect de mare importantă, lucrările vor fi efectuate cu celeritate mai ales că în actuală situație este nevoie de exproprieri – atribut exclusiv al Primăriei Municipiului București”, scria în referatul de aprobare al acelei hotărâri.
CITEȘTE ȘI: