Noi costuri pentru îngrijirea persoanelor vârstnice ar urma să fie aplicate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în Sectorul 2. Proiectul pentru aprobarea noilor cheltuieli așteaptă votul consilierilor locali, în ședința de joi, 26 februarie.
Dacă documentul va trece de votul consiliului local, costurile medii lunare pentru întreținerea persoanelor încadrate cu gradul unu de dependență vor fi stabilite la 4.942 de lei, pentru 20 de ore de îngrijire la domiciliu pe săptămână. Cât despre vârstnicii încadrați în gradul doi și trei, sumele ar putea fi stabilite la 2.495 și 1.516 de lei pentru 10, respectiv șase ore pe săptămână.
În ceea ce privește contribuția persoanelor vârstnice (procent din veniturile realizate), în funcție de veniturile personale, aceasta se stabilește după cum urmează:
- între 0 și 1.281 lei – contribuție 0%
- între 1.282 și 3.000 lei – contribuție 10%
- între 3.001 și 5.000 lei – contribuție 15%
- între 5.001 și 7.000 lei – contribuție 20%
- între 7.001 și 9.000 lei – contribuție 25%
- peste 9.001 lei – contribuție 30%
La stabilirea valorii veniturilor personale nu se socotește indemnizația pentru însoțitor, cea acordată persoanelor cu handicap vizual grav, venitul minim de incluziune, dar nici veniturile realizate din chirii.
CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Sesiuni gratuite de kinetoterapie, la Centrul de Asistență Comunitară „Basarabia”
Persoanele vulnerabile pot primi lemne pentru foc
Persoanele vulnerabile din Sectorul 2, care utilizează încălzirea pe bază de combustibil solid (lemn), pot beneficia de lemne pentru foc, anunță Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2.
Lemnele provin din masa lemnoasă obținută în urma lucrărilor de defrișare autorizate, fiind valorificate în beneficiul comunității locale.
Măsura are ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, reducerea riscului de sărăcie energetică și utilizarea responsabilă a resurselor utilizate din lucrări autorizate.
Pot beneficia de acest ajutor următoarele categorii de persoane:
- Persoanele/familiile cu domiciliul sau reședința în Sectorul 2, aflate in situatie de vulnerabilitate
- Cei care folosesc lemnul ca sursă principală de încălzire.
Alocarea lemnelor pentru foc se face în limita stocului disponibil, pe baza principiului „primul venit – primul servit”, se precizează în postarea DGASPC Sector 2, iar cererile se depun la Serviciul Integrat de Asistenţă Socială Baicului, la sediul din Colentina și la sediul din Pantelimon.
CITEȘTE ȘI: Copac căzut peste un troleibuz în București. Mai multe linii sunt blocate