Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMainPrimărie

Sector 2 | Investiții în educație de peste 15 milioane de euro. Liceul Tehnologic I.C. Brătianu va fi reabilitat

370
Investiții în educație de peste 15 milioane de euro. Liceul Tehnologic I.C. Brătianu va fi reabilitat. Foto: invatamantsector2.ro
Investiții în educație de peste 15 milioane de euro. Liceul Tehnologic I.C. Brătianu va fi reabilitat. Foto: invatamantsector2.ro

Consilierii locali ai Sectorului 2 au aprobat investiții în educație de peste 15 milioane de euro. Urmează să fie reabilitate parțial patru unități de învățământ. Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” va fi modernizat cu jumătate din suma menționată.

Restul proiectelor vizează Școala Gimnazială nr. 62, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, precum și Grădinița Nr. 7.

Investiții în educație la Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu” – 7,6 milioane de euro

Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” va fi modernizat cu aproximativ 7,6 milioane de euro. Mai precis, corpul principal al liceului unde se desfășoară orele și căminul unde sunt cazați elevi vor fi reabilitate.

Liceul Tehnologic I.C. Brătianu. Foto: liceulbratianu.ro

Cele două corpuri au fost construite în anii 1975, respectiv 1979. Printre lucrările propuse se numără: adaptarea clădirii la standardele ISU, creșterea eficienței energetice, modificarea tâmplăriei și refacerea finisajelor interioare și exterioare.

Valoarea totală a investiției se ridică la 7,6 milioane euro, iar durata de realizare este de un an.

Un corp al liceului „Mihail Sadoveanu” va fi reabilitat

Un alt proiect prevede consolidarea, reabilitarea și modernizarea unui corp de clădire din cadrul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”. Este vorba despre corpul școală – C6, construit în 1979, potrivit documentelor consultate de Buletin de București.

Liceul Mihail Sadoveanu. Foto: invatamantsector2.ro

Aria desfășurată a clădirii este de 2.972 mp, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 5,8 milioane de euro (TVA inclus). Practic, costul lucrărilor se apropie de 2.000 euro/ mp.

Lucrările ar trebuit finalizare într-un an. Sunt propuse „lucrări de reparații și lucrări de remediere a degradărilor aferente pereților, pentru fundații, zonele cu fisuri, refacerea trotuarelor, refacerea finisajelor clădirilor la interior, reabilitare termică, refacerea instalațiilor de iluminat, de preparare a apei calde, de încălzire, de instalații de climatizare/ ventilare, precum și măsuri pentru conformarea clădiri la cerințele ISU.”

Dotările sălii de sport de la Școala Gimnazială Nr. 62 vor fi modernizate

Consilierii locali ai Sectorului 2 au aprobat și modernizarea sălii de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 62. Aceasta a fost construită în anul 2010 și are o suprafață desfășurată de 571,07 mp.

Sala de Sport a Școlii Gimnaziale Nr. 62. Foto: scoala62.ro

Întreaga clădire va fi reabilitată la interior, fiind prevăzute lucrări de desfacere a finisajelor existente și refacerea acestora.

Proiectul vizează și reabilitarea termică prin înlocuirea tâmplăriei, precum și refacerea instalațiilor.

Totodată, sunt prevăzute măsuri în vederea obținerii autorizației de incendiu, precum finisaje incombustibile sau uși rezistente la foc EI 90 C, dotate cu mâner de panică și sistem de autoînchidere.

Valoarea lucrărilor este de circa 366.000 euro. Proiectul ar trebui finalizat în șase luni de la demararea lucrărilor.

Cele trei proiecte au fost adoptate în ședința de Consiliu Local din data de 28 august.

Investiții în educație. La grădinița nr. 7, costul lucrărilor s-a dublat

Consilierii locali au aprobat și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea Grădiniței Nr. 7, corpul C1 (spații de învățământ).

Mai exact, valoarea investiției, prevăzută inițial la 9,4 milioane lei, a fost majorată la 18,6 milioane lei (TVA inclus).

Lucrările au început în urmă cu două luni, fiind executate în proporție de circa 30%, declară proiectantul prezent la ședința de Consiliu Local. Acestea ar trebui finalizate până la finalul lui iunie 2025.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU | De la femeia care stăpânea pământurile din Nordul Capitalei la femeia care stăpânește cerul Bănesei. Andreea Bănesaru, profesoara „de zbor” din naționala de acrobații

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...