Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 12 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Criteriile pentru alocarea de locuințe sociale în anul 2025, inclusiv pentru refugiați

29
alocarea de locuințe sociale
Criteriile pentru alocarea de locuințe sociale. Foto ilustrativă, Pexels.com

Consiliul Local al Sectorului 1 urmează să adopte în ședința de joi criteriile de eligibilitate pentru alocarea de locuințe sociale în anul 2025.

UPDATE: Proiectul a fost adoptat, cu 25 de voturi pentru.


Astfel, potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus la vot, aceste criterii de eligibilitate sunt:

  • Solicitantul să fie major și să aibe domiciliul stabil pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1;
  • Solicitantul, cetățean străin, să fie major, să beneficieze de protecţie internaţională în România și să aibe permis de ședere pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1;
  • Solicitanţi și/sau membrii familiei (soţ, soție, copii care locuiesc și gospodăresc împreună), să nu deţină „să nu fi deţinut și nu fi înstrăinat o locuinţă proprietate personală după 01.01.1990;
  • Solicitanţii și/sau membrii familiei (soţ, soție, copii care locuiesc și gospodăresc împreună) să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite și execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
  • Solicitanţi și/sau membrii familiei (soţ, soţie, copii care locuiesc și gospodăresc împreună) să nu deţină, în calitate de chiriaș, o altă locuinţă din fondul locativ de stat;
  • Solicitanţii și/sau membrii familiei (soţ, soţie, copii care locuiesc și gospodăresc împreună), să aibe un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior luniiîn care se repartizează locuinţa.

Există și criterii de departajare, pentru cazurile în care sunt mai multe persoane care îndeplinesc criteriile de mai sus, care pot fi consultate aici.

CITEȘTE ȘI: FOTO | Licitația pentru noul terminal al Aeroportului Otopeni a fost lansată. Doar proiectarea costă 40 de milioane de euro

Cine are prioritate la alocarea de locuințe sociale

Persoanele fără adăpost au prioritate la alocarea de locuințe sociale. În această categorie, intră „persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar economic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă ( Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare)”, potrivit proiectului de hotărâre.

Documentul menționeacă că pentru punctarea criteriului persoane fără adăpost se vor lua în considerare următoarele documente:

  • trăiesc în stradă (anchete sociale, adeverinţă ong-uri sau alte entități);
  • sunt în risc de evacuare (notificare de evacuare/hotărâre judecătorească de evacuare / înştiinţare);
  • se află în adăposturi de urgență/centre pentru persoane fără adăpost/adăposturi pentru imigranţi (adeverinţă);
  • tolerate de rude/prieteni (care locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, declaraţie pe propria răspundere);
  • se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în temen de 2 luni să fie externate, respectiv eliberate și nu au domiciliu sau reședință (adeverinţă).

Pentru aceste se vor efectua anchete sociale.

„În urma anchetelor sociale întocmite de către DGASPC, punctajele rezultate din evaluarea condiţiilor de locuire se adaugă la punctajul obținut din precedentele criterii.

Punctajul rezultat din evaluarea condițiilor de locuire se adaugă punctajului obținut din precedentele criterii. Alte documente justificative pentru acordarea punctajului: documente de expertiză, pentru locuinţele care nu mai prezintă siguranță în exploatare – proces-verbal sau adeverinţă de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, imobilul se află în lista imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic în clasa | (verificarea listei).

Lipsa anchetei sociale nu reprezintă un motiv pentru declararea dosarului ca fiind incomplet. În lipsa anchetei sociale sau a documentelor justificative, criteriul condiţii de locuire nu va fi punctat”, se mai arată în document.

Alte criterii de departajare pentru alocarea de locuințe sociale mai sunt:

  • numărul de copii aflaţi în întreţinere;
  • numărul de persoane care gospodăresc împreună (punctajul se va calcula în funcţie de numărul persoanelor majore, care nu se mai află în întreţinere) din dosarul de atribuire a locuinței sociale;
  • Starea de sănătate actuală;
  • Vechimea cererii;
  • Venitul mediu net lunar pe membru de familie: se va raporta la nivelul maxim al venitului minim de incluziune care este de 346 lei/lună/ membru de familie, respectiv de 504 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani; calculul venitului minim net se va raporta la salariul minim net care este de 2.574 lei [ cf.
    H.G. 1506/2024 salariul de bază minim brut pe ţară este de 4.050 lei).

CITEȘTE ȘI: Afacerea Aquapark (II) | „Ape tulburi” la Complexul Acvatic Pantelimon: O firmă din spatele SRL-ului care a primit concesiunea a încasat peste 11 milioane de euro de la o companie controlată de Robert Negoiță

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.