Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 26 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Consiliul Local a aprobat bugetul pentru noul parc din cartierul Henri Coandă și pentru reabilitarea parcului Regina Maria. Costuri totale: 61,3 milioane de lei

8
parc din cartierul Henri Coandă
Noul parc din cartierul Henri Coandă. Ilustrație

Primăria Sectorului 1 a primit acordul Consiliului Local pentru a construi moul parc din cartierul Henri Coandă. Valoarea proiectului este de 43,7 milioane de lei și, în principiu, ar trebui să fie gata în 20 de luni.

Consiliul Local a aprobat în ședința de marți două proiecte de hotărâre care vizează două parcuri din sector. Primul va fi construit de la zero, al doilea va fi doar reabilitate și modernizat.

Noul parc din cartierul Henri Coandă va avea 50.000 de metri pătrați

Noul parc va fi amenajat pe trei terenuri care în prezent sunt libere și parțial amenajate, dar neîntreținute, potrivit hotărârii Consiliului Local. Suma totatlă alocată proiectului este de 43,7 milioane de lei.

Primul este situat pe Bulevardul George Constantin, în tronsonul cuprins între Drumul Nisipoasa și Strada Biharia, fiind în prezent utilizat ca spaţiu verde cu acces nelimitat.

Cel de-al doilea teren se află pe același bulevard, între Drumul Nisipoasa și Strada Tiberiu Olah, „prezentând o structură similară, respectiv spaţiu verde cu acces nelimitat”. Ultima suprafaţă se află pe Drumul Nisipoasa, fiind în prezent arteră de circulație.

Viitorul parc se va întinde pe o suprafață de peste 50.000 m², fiind conceput ca un spațiu verde multifuncțional. Fiecare teren va avea funcțiunea sa, respectiv:

Parcul va fi organizat în trei loturi tematice, fiecare cu funcțiuni complementare:

  • 19.585 m²: loc de joacă pentru copii 1-4 ani, teren multisport și minifotbal, zone de fitness, scuar central, tenis de masă, mese teqball și șah, zonă barbecue;
  • 14.333 m²: zonă pentru animale de companie, loc de joacă 4-8 ani, traseu pentru biciclete, peluze și foișoare;
  • 17.462 m²: loc de joacă pentru copii peste 8 ani, zone de relaxare, peluze, pergole și valonamente.

Durata totală estimată pentru realizarea obiectivului de investiţie este de 20 de luni, din care 4 luni sunt alocate proiectării, iar 16 luni sunt destinate execuţiei lucrărilor de construcții și montaj, conform hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Programul de deszăpezire a fost aprobat de Consiliul Local. Este reintrodusă taxa de așteptare a ninsorii. Dacă nu ninge, 30 de utilaje vor fi folosite pentru curățenie

Parcul din zona Turda va avea o grădină dedicată Reginei Maria

Primăria are un buget de 17,5 milioane de lei și pentru modernizarea parcului Regina Maria, pe o suprafaţă totală de 15.346 de metri pătrați, prin reconfigurarea spațiilor verzi, modernizarea infrastructurii pietonale, instalarea de echipamente urbane, refacerea vegetației, integrarea sistemelor de iluminat, irigaţii și dotări pentru activităţi de recreere.

Vor fi reconfigurate aleile, înlocuite pavimentelor degradate cu materiale permeabile și naturale, integrat un sistem coerent de iluminat ambiental și scenografic. Vor fi introduse pergole, fântâni și grădini tematice.

De asemena, Primăria Sectorului 1 își propune să realizeze o „Grădină Regina Maria”, cu vegetație, materiale și elemente artistice inspirate din universul cultural al acesteia, „care să reintroducă dimensiunea memorială și afectivă a locului.

În același timp, proiectul urmărește integrarea Parcului Regina Maria în rețeaua de infrastructură verde-albastră și în coridorul urban Turda-Mihalache-Griviţei, contribuind la creșterea conectivităţii ecologice și pietonale la scară de cartier și de sector”, se mai arată în hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Un parc nou, de peste 5 hectare, ar urma să fie amenajat în cartierul Henri Coandă. Și Parcul Regina Maria va fi reabilitat

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

pe același subiect

Fondul Proprietatea listarea la bursă a CNAB aeroporturile Otopeni și Băneasa
ArticoleEconomicȘtiriTransport

500 de milioane de euro pentru aeroporturile Otopeni și Băneasa. Fondul Proprietatea susține listarea la bursă a CNAB

Fondul Proprietatea, acționar minoritar la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), și-a reafirmat...

Program special la Catedrala Națională pe 30 noiembrie și 1 Decembrie. FOTO: basilica.ro
ArticoleȘtiri

Program special la Catedrala Națională pe 30 noiembrie și 1 Decembrie

Catedrala Națională va avea program special pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei,...

Instanța a ridicat sechestrul de pe averea primarului din Otopeni. Dosarul DNA, tergiversat de „lipsa de apărare”
ArticoleBuletin de IlfovMainMediu

Instanța a ridicat sechestrul de pe averea primarului din Otopeni. Dosarul DNA, tergiversat de „lipsa de apărare”

Magistrații Tribunalului București au decis ridicarea măsurilor asigurătorii impuse de procurorii DNA...