16 clădiri din Sectorul 1, ale căror fațade nu au fost reparate de către proprietari, vor avea impozit mărit cu până la 500% de anul viitor, potrivit mai multor hotărâri ce vor fi adoptate în ședința de marți a Consiliului Local.
„Clădirea situată în Bucureşti, Sectorul 1, …., se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite prin constatarea stării tehnice nesatisfăcătoare, în baza criteriilor stabilite prin prevederile Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 91/28.05.2020, prin care a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea condiţiilor de majorare a impozitului pe clădirile şi terenurile neîngrijite situate pe teritoriul administrativ al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, se arată în proiectele de hotărâre prin care se măresc impozitele, ce vor fi dezbătute pe 25 noiembrie.
Majorarea este valabilă până când clădirile sunt restaurate, „respectiv data de 31 decembrie a anului fiscal în care sunt îndeplinite obligaţiile stabilite în sarcina proprietarului, în baza procesului-verbal de conformitate, însoţit de planşele foto care să constate remediile realizate”.
Verificările se efectuează la solicitarea scrisă a proprietarului clădirii, ca urmare a remedierii deficienţelor constatate, care au condus la promovarea prezentei hotărâri, se mai arată în documente.
CITEȘTE ȘI: Opt târguri de Crăciun în București în această iarnă. Unde se desfășoară și ce program au
Lista completă a clădirolor care vor avea impozit mărit
- Șos. Chitilei nr. 45 – impozit mărit cu 200%
- Str. Barajul Argeș nr. 14 – impozit mărit cu 100%
- Str. Alexandru Dimitrie Xenopol nr. 7 – 200%
- Str. Paris nr. 28 – 100%
- Str. Constantin Daniel Rosenthal nr. 29 – 100%
- Str. Maria Hagi-Moscu, nr. 23 – 100%
- Strada Medelnicerului nr. 10 – 100%
- Str. Axinte Uricariul nr. 21 – 500%
- Str. Școala Floreasca nr. 3A – 300%
- Str. Gheorghe Mărășoiu nr. 8 – 300%
- Str. Hatmanul Arbore nr. 9 – 300%
- Strada Axinte Uricariu nr. 13 – 500%
- Strada Ștefan Negulescu nr. 59 – 500%
- Strada Lt. Dumitru Darian nr. 59 – 400%
- Strada Aldeni nr. 60 – 500%
- Puţul lui Zamfir nr. 1 – 500%