Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se va deschide joi, începând cu ora 18:00, iar luminițele de sărbători se vor aprinde o oră mai târziu.
„West Side Christmas Market”, organizat de Centrul Cultural European Sector 6, poate fi vizitat până pe data de 26 decembrie. Intrarea este gratuită, pe baza certificatului de vaccinare anti-COVID.
„Bradul natural, înalt de 8 metri, împodobit cu fulgi de nea, steluțe și leduri cu motive de sărbătoare va fi amplasat în ghiveci, în mijlocul târgului. Iar la finalul Sărbătorilor va fi replantat, alături de ceilalți brăduți care vor decora tabloul de poveste.
Un Moș Crăciun, înalt de cinci metri, sosit cu sania lui va completa peisajul, alături de alte personaje fantastice. Iar ca bucuria să fie completă, cei mici vor putea face plimbări cu trenulețul și se vor da în carusel”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 6.
Totodată, va fi amenajat și un patinoar în cuva lacului din parc, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. O oră de patina va costa 10 lei, iar seria de două ore va fi de 20 de lei. În weekend, tariful va fi de 25 lei. Cei care nu au patine le vor putea închiria cu 15 lei.
Vizitatorii vor mai putea descoperi zece food truck-uri și 30 de căsuțe împodobite, unde comercianții vor pune la vânzare cadouri și noua colecție de globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente pentru brad.
sursa foto main: Facebook / Ciprian Ciucu