Şcolile din Bucureşti vor fi păzite fie de poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de jandarmi, fie de poliţişti locali de la Capitală ori de la sectoare. Conform Primăriei Generale, câte doi poliţişti locali de la Capitală vor fi la patru licee şi o şcoală gimnazială.
Astfel, echipajele vor fi prezente de luni până vineri, în timpul desfășurării orelor de curs, la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Liceul bilingv “Miguel de Cervantes”, Colegiul Național “Gheorghe Șincai”, Colegiul Național “Spiru Haret” și Școala Gimnazială Nr. 3. Potrivit Primăriei, aceştia vor lua „măsuri pentru ca elevii să învețe în siguranță, dar și pentru ordinea și liniștea publică”.
Sursa citată mai transmite că misiunea polițiștilor locali va fi, printre altele, să controleze operatorii economici care își desfășoară activitatea în incinta unităților de învățământ sau în proximitatea acestora, pentru a se asigura că aceștia nu vând băuturi alcoolice, tutun sau băuturi energizante minorilor.
De asemenea, ei verifică automatele de tip vending aflate în şcolile din Bucureşti, pentru ca acestea să nu conțină băuturi energizante.
Dacă nu respectă prevederile Legii 61/1991 actualizate – care interzice vânzarea unor astfel de produse persoanelor sub 18 ani – agenții economici riscă amenzi care sunt cuprinse între 5.000 și 30.000 de lei, dar și suspendarea activității.
Conform Planului Național Cadru pentru Siguranța Școlară, celelalte unități de învățământ din Capitală sunt monitorizate de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de polițiile locale de sector.
Cum a fost în prima zi de şcoală
În prima zi de şcoală, pe 9 septembrie 2024, aproximativ 640 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au acţionat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din Capitală, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.
În acest context, poliţişti de ordine publică, rutieri, ai Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Serviciului Siguranță Școlară și polițiști de proximitate, au desfășurat activități, în zona unităților de învățământ preuniversitar din Bucureşti, în vederea asigurării unui climat corespunzător festivității începerii noului an școlar.
Totodată, poliţiştii Brigăzii Rutiere au fost prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.
Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. În acest context, polițiștii Capitalei asigură ordinea și siguranța a peste 580 de unități de învățământ.