Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură, Știri

Schimbare de conducere la teatrul Odeon. Motivele lui Adrian Titieni

Schimbare de conducere la teatrul Odeon. Motivele lui Adrian Titieni
Foto: Agerpres

Adrian Titieni a demisionat din funcția de manager interimar al Teatrului Odeon. Actorul a invocat motive personale și de sănătate.

Adrian Titieni a fost numit în funcție de Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București, pe 4 septembrie 2023, după pensionarea actriței Dorina Lazăr.

Noul manager interimar al Teatrului Odeon este Emil Banea, care deținea funcția de director general adjunct al teatrului.

Adrian Titieni a absolvit, în 1988, cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” – clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, la aceeași universitate.

A fost director al Studioului Cassandra (UNATC) în perioada 1999-2000 și este membru fondator al Fundației Române pentru Educație și Educatori.

Este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 este ales rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București.

Din 2009, inițiază „Sighișoara Film Festival”, pentru a promova producțiile cinematografice românești care au fost premiate la festivalurile internaționale.

Din anul 2017, Adrian Titieni face parte din trupa de actori a Odeonului.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.