Şedinţa de astăzi a Consiliului General al Capitalei nu s-a ţinut pentru că liberalii nu au votat ordinea de zi. Peneliştii au motivat prin faptul că, spun ei, primarul nu le-a cerut oamenilor din subordinea sa să redacteze rapoarte de specialitate pentru proiectele depuse de ei. Astfel, şaizeci de proiecte care aveau nevoie de vot sunt amânate până la următoarea şedinţă.
Printre aceste proiecte sunt unele de termoficare şi exproprieri care însumează sute de milioane de euro, dar şi proiecte care îi afectează pe toţi bucureştenii, precum cele legate de zgomotul nocturn, statutul trotinetelor electrice de închiriat şi schimbarea numelui unui bulevard de notorietate. În aceeaşi şedinţă ar fi trebuit să se discute şi creşterea amenzilor pentru tăierile de copaci, subiect de actualitate, în contextul amenzii uriaşe pe care Poliţia Locală a dat-o proprietarilor parcelei de 12 hectare din IOR.
De altfel, Nicuşor Dan nu a ajuns la şedinţa de Consiliu General, tocmai pentru că era în parcul IOR pentru a anunţa amenda. Şi acest lucru i-a fost reproşat de consilierii PNL.