Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
30 decembrie 1986
În această dată marcată în jurnal, arhitectul a relatat cum a aflat de demolarea mănăstirii Văcăreşti. O poveste amară, în care ne spune cum a trăit el distrugerea a încă unui monument istoric:
Directorul Iulian Badea al ICRAL Berceni mi-a relatat întâmplător la o întâlnire cu el că mănăstirea Văcăreşti a fost demolată printre altele cu o macara de 120 de tone cu ghiulea. Am trecut pe acolo: Din toată mândra mănăstire n-a mai rămas azi decât un muşuroi de ziduri, acolo unde era biserica, restul a fost ras de pe faţa pământului. Pe latura din fund, după demolarea completă a Palatului Casei Domneşti şi a Stăreţiei a mai rămas doar porticul pe 2 etaje cu arcade, cel restaurat prin 1973-1975.
CITEȘTE ȘI:
Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
