Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
29 decembrie 1985: oare Dealul Mitropoliei va scăpa?
leri, sâmbătă, cu o oră şi jumătate înainte de terminarea programului, am fost anunţaţi că azi se lucrează.
Am plecat şi azi, duminică, la slujbă. Au venit 80-85% din toţi angajaţii, nu s-a lucrat mai nimic. Toţi şi-au găsit câte ceva să-şi treacă timpul. Anul de lucru e încheiat. Am avut un an foarte greu, foarte inconsecvent, cu mii de modificări survenite pe parcurs, care ne-au obosit. Lucrăm şi la noul centru civic şi tot oraşul e supravegheat de aceeaşi persoană.
Ni s-a transmis că s-a dat „indicaţia” de a se muta clopotniţa Mitropoliei, iar în locul ei să se amplaseze un monument. Mi s-a tăiat respirația când am auzit. Nu-mi vine să cred şi nu voi înţelege niciodată cu ce i-au deranjat încât să se ia măsuri atât de drastice de distrugere: Cotrocenii, Mihai Vodă, Văcăreştii; oare Dealul Mitropoliei va scăpa?
La biserica Bucur Ciobanul s-a cerut să se apropie mai mult un bloc de monument. Vom rămâne absolut fără nici o comoară arhitectonică de valoare? Va scăpa vreuna nedărâmată, nemutată, neacoperită, neînghesuită între blocuri ca nişte urme ale ruşinii?
29 decembrie 1986: La Institut, intrăm în cea de a 3-a iarnă cumplită
leri, duminică, am lucrat fără nici o justificare sau legalitate, pur şi simplu am fost aduşi la muncă forţată aşa cum se fac atâtea lucruri acum. leri şi azi am fost surprins de numărul mare de autobuze parcate pe breteaua din spatele CC, peste drum de Sala Dalles.
Autobuzele ticsite cu copii şi foarte mulţi în treninguri, în salopete, care purtau deasupra mantale de soldaţi ai Ministerului de Interne, ai Securităţii. Astă-seară mi s-a dezlegat misterul.
Toţi ocupanţii autobuzelor au participat astă-seară la urarea de Anul Nou adresată conducătorilor „iubiţi”. Pentru prima dată ,urătorii n-au fost primiţi afară în faţa C.C. (erau -17 grade C), ci în holul C.C., la căldură.
Din transmisia de la TV-color se vedea că în sala C.C. era foarte cald. Toţi erau transpiraţi, afară -17 grade C, acolo, după cum am constatat de multe ori când am fost la Sala Plenarelor ca si cărăm machete, +24 – +26 grade C.
În acelaşi timp, la Institut intrăm în cea de a 3-a iarnă cumplită cu +6 grade C sau +8 grade C în atelierele de proiectare, cu oamenii tremurând de frig, încotoşmănaţi cu paltoane şi căciuli, lucrând cu mănuşi la desenat planşe cu rotringul, cu degetele înţepenite de frig.
Paralel cu mizeria pe care o trăim, urarea lui (la sfârşitul urătorilor care l-au ridicat în slăvile adulaţiei fără margini) a fost: Pentru viaţa tot mai frumoasă pe care o trăieşte poporul nostru, întregul tineret!?!
Oare chiar nu ştie nimic de cum trăim? Oare chiar nu vede în ce hal ne ducem viaţa zilnică în neagra mizerie, cu alimentaţia sărăcită, cu frig, în special cu umilinţa minciunii servite zilnic pe toate canalele?
Contrast şi umilinţă între ce se spune şi ce trăim până la disperare.
CITEȘTE ȘI:
Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Comments are closed.