Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
„Într-o zi oarecare de octombrie a anului 1985, disperat că nu puteam să-mi exprim nicăieri revolta, am început acest jurnal secret, în care am încercat să consemnez cum era mutilat Bucureştiul şi traiul zilnic al românilor şi al familiei mele. […]
Lucrând ca arhitect cu mari răspunderi profesionale, în mijlocul focarului în care se construia noul Centru, am fost martor al paranoicelor şi inconsecventelor indicaţii date permanent de dictator nouă, arhitecţilor şi specialiştilor în proiectare şi miilor de construtori aduşi din toată ţara. […]
Trăiam într-o umilință tot mai degradantă și într-o duplicitate în care ne cenzuram până și gândurile, de teama organelor de partid și ale securității ce-și răspândiseră pretutindeni filatorii și turnătorii ”, scrie Gheorghe Leahu în prefaţa „1985-1989 Arhitect în «Epoca de Aur»”.
Însemnările arhitectului surprind o imagine, pe alocuri de-a dreptul șocantă, a unei Capitale în care s-au demolat 450 de hectare de cartiere de locuințe, clădiri de instituții și 23 de biserici.
Din jurnalul său, Buletin de București a selectat doar zilele prin care putem vedea cum arată sărbătorile în Bucureștiul comunist.
20 decembrie 1988: Cât vor costa fântânile, pavajele decorative cu motive „populare” alese de ei doi
Pe fundalul marii mizerii în care ne ducem traiul, la o avizare a hotelului pentru oaspeți al partidului (hotel întâmplător scăpat să se proiecteze de către arhitecta Ligia Pop la I.P.B. (n.r. – Institutul „Proiect București”), şi nu la institutul propriu al partidului „Carpaţi”, s-au spus două cifre care m-au înghețat: pentru apartamentul cu 5 camere, mobilierul tip „Mona Lisa” costă 1.200.000 de lei iar numai mocheta și covoarele 850.000 de lei!!! (n.r. – o Dacia 1300 costa cca. 85.000 de lei)
Hotelul va avea apartamente cu 1, 2, 3 și 5 camere de lux excepțional și va fi rezervat delegațiilor străine precum și vârfurilor partidului – primii secretari de județe cărora li se vor da apartamente cu 2-3 camere atunci când vor veni la București.
Dormitor, hol, sufragerie birou, dressing, două grupuri sanitare, peste tot faianță, gresie, pereți tapisați mătase sau tapete lavabile, lambriuri, candelabre, mochetă, peste mochetă (cu 4-6 mii lei/mp), covoare etc.
Dacă numai mobilierul şi covoarele pentru apartartamentul prezidențial, imperial sau regal costă 2.150.000 lei, dacă la cele cu 2-3 camere va costa 1-1,5 mil., cât îl costă oare pe poporul român astăzi „edificarea” noului centru cu toate palatele sale căptuşite cu marmură, stucaturi, lambriuri, covoare, mobilier, candelabre de cristal, draperii, utilaje și instalaţii?
Cât vor costa fântânile, pavajele decorative cu motive „populare” alese de ei doi (n.r. Nicolae și Elena Ceaușescu) şi înşirate pe zecl de hectare de „carosabil”, pe care vor circula în exclusivitate numai maşinile lor?
Lumea ştie ce trăim noi acum?
– În Armenia sovietică a fost un cutremur devastator de gradul 8: 55.000 morţi, 2 milioane de oameni rămaşi fără adăpost, doliu naţional pe 12 octombrie 1988 în U.R.S.S.
Zeci de avioane, convoaie din majoritatea ţărilor lumii civilizate: S.U.A., Franţa, Iugoslavia, Finlanda, Anglia, Bulgaria au trimis imediat medicamente, corturi, alimente, îmbrăcăminte, specialişti în stingerea incendiilor, în căutarea oamenilor îngropaţi sub dărâmături etc., într-un gest de solidaritate internaţională grandios.
La TV bulgară s-au transmis sute de secvenţe cu participarea ţărilor lumii la stingerea marii dureri a poporului armean şi a popoarelor URSS, vecinii noştri, răi sau buni.
Din partea României, din partea.. lui (comentează cu multă nemulţumire întreaga populaţie a ţării) nu s-a trimis nimic.
Ca o ironie, o singură telegramă a primului ministru, Dăscălescu, de compasiune pentru prăbuşirea unui avion sovietic care transporta ajutoare în Armenia pentru sinistrați. Atât. Ce replică, ce gest politic care l-a supărat pe el și pe ea se ascund în spatele acestei colosale nepăsări?
Când s-a întâmplat la noi cutremurul din 1977, U.R.S.S. ne-a trimis o fabrică de case prefabricate integrală cu utilaje cu tot, denumită „Prietenia”. A fost montată de sovietici la întreprinderea de prefabricate „Granitul” din Pantelimon.
De ce acum, la un dezastru înzecit, n-am răspuns omenește absolut cu nimic, ostentativ, în ochii întregii lumi civilizate?
Ne vedem mai departe de cheltuielile colosale ale noului centru, ale canalului București-Dunăre, n-avem timp de durerile altora, chiar dacă sunt vecini gard în gard cu noi?
—
Sărbători în Bucureștiul comunist. 20 decembrie 1989: dezgustător, înjositor, revoltător
Aflăm de la postul de radio „Europa liberă” şi toate agenţiile de presă străine comentează pe locuri speciale, pe primele pagini, despre masacrul de la Timişoara. Se spune că au fost împuşcaţi de securitate pe stradă zeci sau sute de oameni!
Răspunsul „lui”, la întoarcerea din Iran, azi la ora 19.00, la posturile de radio şi TV a fost lamentabil. A justificat că „armata a răspuns la provocările unor bande de fascişti, de huligani”, când este de fapt vorba de poporul nostru sătul de minciună, de sărăcie, de dictatură, de umilinţă, care a ieşit în stradă să-şi spună cuvântul, să-şi spună deschis părerea despre politica „lui” de teroare, de izolare, de cult fără de margini al personalităţii, de nedreptate, de inechitate, de huzur, de încălcare a tuturor drepturilor noastre de oameni, de transformarea întregii ţări într-o uriaşă puşcărie păzită cu străşnicie.
Dezgustător, înjositor, revoltător, umilitor, necinstit, despotic, cinic: tot azi au fost transmise mitinguri „spontane” de la Uzina de Agregate unde reprezentanţi ai comuniştilor şi ai „poporului” român şi-au arătat adeziunea „deplină” faţă de politica lui, înfierând „contrarevoluţia” unor „bande de huligani şi fascişti mânaţi de imperialism” care au provocat tulburări la Timişoara.
Posturile de radio occidentale au transmis relatările cu voci gâtuite de emoţie şi revoltă ale martorilor oculari care au asistat cum sute de femei, copii, bărbaţi au căzut seceraţi de gloanţele securiştilor ceauşişti care au tras din ordin asupra propriului popor la Timişoara.
Mâine ziarele vor fi pline de telegrame de „adeziune” la politica „strălucitului şi iubitului nostru”, cel mai genial conducător şi a soţiei sale. Doi inculţi căţăraţi dintr-o conjunctură nefericită pentru noi, românii, în fruntea ţării aruncând ţara în Evul Mediu şi în plină Inchiziţie, ajungând să ne blestemăm viaţa şi anii insuportabili de detenţie colectivă pe care-i trăim.
Serialul „Sărbătorile în Bucureștiul comunist” continuă în zilele următoare și cu ale amintiri ale arhitectului Gheorghe Leahu.
