Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 20 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Sănătate Săptămâna în București: Covid 19 în cifre și măsuri
SănătateȘtiri

Săptămâna în București: Covid 19 în cifre și măsuri

59

Bucureștiul este pe pe primele locuri ale topului, când vine vorba de numărul de îmbolnăviri sau de decesele cauzate de nou coronavirus. Cumva, e firesc, pentru că, împreună cu zona metropolitană Ilfov, este cea mai mare aglomerare urbană din România.  Datele săptămânale, pe care vi le vom prezenta în fiecare duminică, și comparațiile pe care le vom putea face de săptămâna viitoare sunt posibile abia după ce Grupul de Comunicare Strategică a desecretizat împărțirea pe județe a noilor îmbolnăviri. Nu este posibil însă să vă arătăm câți dintre bucureșteni au fost declarați vindecați pentru că, odată cu desecretizarea datelor despre distribuția teritorială a noilor îmbolnăviri, au fost ascunse datele privind împărțirea pe zone a celor care s-au recuperat. Ultimele date despre vindecări au fost transmise vineri, pe 3 aprilie. În Capitală erau atunci cele mai multe persoane vindecate din țară, în număr de 126. Vă prezentăm,însă principalele măsuri luate de autorități pentru combaterea epidemiei. 

Îmbolnăviri

Duminică, la buletinul de la ora 13.00, Grupul de Comunicare Strategică anunța că, în București, numărul de persoane care se infectaseră ajunsese la 552, după ce, pe perioada de “tăcere” a autorităților, de aproximativ 2 săptămâni, crescuse de cinci ori, de la 91 de persoane la 505. Cea mai mică creștere din săptămână a fost de sâmbătă până duminică. Atunci au fost înregistrați doar doi noi pacienți. La numărul total de îmbolnăviri, Bucureștiul este pe locul al doilea în țară, după Suceava, unde sunt deja confirmate 1215 îmbolnăviri. 

Cadre medicale bolnave

Tot săptămâna aceasta am aflat că Bucureștiul ocupă același loc doi la numărul de cadre medicale confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus. 65 de medici și asistenți medicali din patru spitale din București fuseseră testați și confirmați ca bolnavi: Spitalul Ministerului de Interne Prof. Dr. Dimitrie Gerota, Spitalul Militar Central, Spitalul Universitar de Urgență București și, de săptămâna aceasta, și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale, Victor Babeș, unul dintre spitalele speciale din București de tratare a bolnavilor cu boli transmisibile. 

Vineri seara, ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, anunța pe pagina de Facebook că unul dintre cei îmbolnăviți la Victor Babeș este fratele său mai mic care purtase echipamentul corespunzător și, cu toate acestea, se îmbolnăvise. 

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2978856042176800&set=a.179929598736139&type=3&theater

Duminică, un clip postat de una dintre asistentele de la același spital Victor Babeș, în care era prezentată una dintre echipele din linia întâi de luptă cu boala, cea de la Secția Pneumologie 1, făcea istorie pe internet, cu zeci de mii de share-uri. 

https://www.facebook.com/nykol.dana/videos/2937558642946842/

Decedații

Și la numărul de morți, Bucureștiul este pe locul al doilea după Suceava, cu 15 persoane decedate de la începutul pandemiei. Chiar dacă nu a fost declarat cluster, și la București avem o situație specială: 10 dintre persoanele decedate au fost pacienți ai centrului Diaverum, unul dintre principalii jucători ai pieței de dializă din România. Cel de-al doilea pacient mort din România a fost unul dintre pacienții clinicii și, probabil, cel de la care s-a propagat virusul. 

Măsurile

În sectoare, autoritățile s-au întrecut în măsuri pentru a combate epidemia, săptămâna aceasta. Au montat dezinfectante pe scările blocurilor, au spălat străzile sau au dat cu tunul substanțe pe scările de bloc.  Apogeul l-a marcat primarul Sectorul 6, Gabriel Mutu, care, pentru a omorî virusul a angajat un elicopter care să îi stropescă pe locuitori cu apă oxigenată, într-o campanie cu titlul “O ploaie de sănătate”

https://www.facebook.com/GabrielMutuAlaturiDeTine/videos/223683635367946/

Heirupul nu a fost însă pe placul cetățenilor care s-au plâns că sunt intoxicați cu substanțe pe care nu le cunosc. 

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10157114657656964&set=a.72941041963&type=3&theater

Folositul clorului pentru dezinfectarea străzilor a fost o măsură inutilă, în opinia Organizației Mondiale a Sănătății. Oficialii de aici au recomandat autorităților utilizarea substanțelor pe care le folosesc de obicei pentru curățenie. 

UPDATE: Cu puțin timp în urmă, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte trei decese. Unul dintre el este din București, de la clinica Diaverum. 

scris de
Oana Despa

Editor