Șantierul de la planșeul Unirii ar putea fi închis prematur, din cauza facturilor restante pe care Primăria Sectorului 4, cel care administrează lucrările, nu le-a plătit, potrivit Agerpres. Primăria trebuie să primească banii de la Guvern.
Cristian Erbașu, patronul companiei care se ocupă de refacerea plăcii de beton de deasupra râului Dâmbovița a declarat sâmbătă că lucrările au ajuns la aproximativ 25% după cinci luni, dar a precizat că există facturi restante și că dacă nu se mai dau bani lucrurile vor rămâne așa.
„Momentan, am avut 150 de milioane de lei bugetați pentru acest an. Avem lucrări de aproape 200 de milioane de lei. Prima fază va fi finalizată în acest an și vom continua cu următoarele faze în funcție de bugetele alocate de Guvernul României.
Prima fază înseamnă ceea ce s-a început acum în zona dinspre Splai, dinspre Hanul lui Manuc și acea parte dinspre râul Dâmbovița unde era extrem de deteriorat, însă trebuie să continuăm și să ne ducem și spre zona metroului și spre zona pasajului pentru a fi consolidate”, a afirmat constructorul, citat de Agerpres.
Șantierul la planșeul Unirii ar putea fi închis: bugetul nu ajunge anul acesta.
Cristian Erbașu a adăugat că suma alocată inițial nu ajunge pentru finalizarea lucrărilor și a avertizat că, dacă nu se vor mai da bani, lucrările se vor opri la această fază.
„Bugetul nu ajunge pentru finalizarea lucrărilor. Vom vedea la anul. Dacă nu ne alocă bani, evident că va trebui să ne oprim la această fază, dar avem promisiuni că această lucrare este prioritară, pentru că este totuși mijlocul Bucureștiului, este extrem de circulată zona, influențează viața multor bucureșteni”, a avertizat antreprenorul.
Cristian Erbașu a afirmat că acum sunt facturi restante de 135 de milioane de lei, adică 27 de milioane de euro. „Sunt restanțe, dar nu sunt foarte vechi. Facturile sunt la nivel de o lună, două. Valoarea este în jur de 135 de milioane de lei”, a subliniat constructorul.
Centrul Bucureștiului a intrat într-un amplu proces de reabilitare din 10 iunie, când Primăria Sectorului 4 a început lucrările la placa de beton veche de aproape 100 de ani care este în pericol de prăbușire.
Lucrările sunt programate să dureze doi ani, până în 2027, iar cele de la Pasajul Unirii au ca termen de finalizare anul 2028.
Costul de refacere a planșeului Unirii este 800 de milioane de lei, respectiv 160 de milioane de euro și sunt finanțate din fonduri europene, alocate de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării.
Lucrările au avansat mai repede decât planificarea inițială
Lucrările pentru refacerea planșeului de la Unirii au avansat mai repede de cât era estimat, potrivit primarului Sectorului 4, Daniel Băluță. Șantierul se extinde și în zona fântânilor, iar traficul pe acolo va fi restricționat. În aceste condiții, au fost anunțate noi rute pentru circulația în Piața Unirii.
Termenul pentru modernizarea planșeului vechi de 100 de ani din Piața Unirii este de 24 de luni, în condițiile în care șantierul a fost deschis pe 10 iunie anul acesta. Primarul Sectorului 4 afirmă că, în acest moment, lucrările sunt în avans cu 2 luni.
„Lucările la planșeul Unirii sunt atât de avansate încât trebuie să reconfigurăm calendarul de lucru. Dacă vom reuși să susținem acest ritm, sunt șanse mari să terminăm lucrările mai devreme. Erau prevăzute 24 de luni, am economisit 2 luni. Totuși, depinde de vreme dacă vom reuși să menținem ritmul”, a declarat sâmbătă Daniel Băluță.
Primăria Sectorului 4 este cea care s-a ocupat de toată documentația și implementarea efectivă a proiectului de modernizare a planșeului de beton de peste Dâmbovița.