Salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar general, conform unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din 25 iunie.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară la propunerea primarului interimar Stelian Bujduveanu, liberalul care a încasat, în medie, aproape 16.000 lei/lună în 2024, drept salariu de viceprimar, reiese din declarația de avere consultată de Buletin de București.
Acesta a fost adoptat cu 49 voturi pentru.
Salariile directorilor din nouă companii municipale vor fi plafonate
Concret, proiectul prevede plafonarea indemnizației fixe lunare a membrilor executivi din Consiliile de Administrație (CA) și a directorilor generali din cadrul societăților la care Municipiul București, prin CGMB, este acționar/asociat unic sau majoritar.
Astfel, indemnizația fixă nu va mai putea depăși salariul viceprimarului Municipiului București, excluzând majorările prevăzute pentru cel din urmă, drept urmare a implementării proiectelor din fonduri europene nerambursabile, se arată în documentul consultat de Buletin de București.
Anul trecut, Stelian Bujduveanu a încasat 190.730 lei de la Primăria Capitalei, din funcția de viceprimar, conform declarației de avere din februarie 2025. Un calcul simplu arată că liberalul a încasat, în medie, aproape 16.000 lei pe lună.
Între timp, salariile viceprimarilor au mai crescut, după cum reiese dintr-o declaraţie a lui Nicuşor Dan, care spunea, la final de ianuarie, că el avea un salariu de primar de 21.000 de lei, în vreme ce adjuncţii săi primeau pe card 18-19.000 de lei.
De asemenea, proiectul de hotărâre prevede și plafonarea indemnizației fixe a membrilor neexecutivi din Consiliile de Administrație:
„Indemnizația fixă lunară a acestora nu poate depași media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfașurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificației activităților din economia națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii membrilor neexecutivi ai consiliului de administratie.”
Pe lângă indemnizația fixă, directorii generali și membrii CA-urilor mai încasează și o indemnizație variabilă.
Mai precis, vor fi plafonate salariile directorilor și a membrilor din Consiliile de Administrație din nouă companii municipale, și anume:
- Compania Municipală Energetica Servicii București S. A.,
- Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L.,
- Compania Municipală Imobiliara București S. A.,
- Compania Municipala Parking București S. A.,
- Compania Municipală Managementul Traficului București S. A.,
- Compania Municipală Eco Igienizare București S. A..
- Cornpania Municipală Termoenergetica București S. A.,
- Service Ciclop S. A.
- Societatea de Transport București STB S. A
În timpul ședinței de consiliu, Bujduveanu a declarat că demersul este susţinut de viceprimarul Adrian Vigheciu (PSD), dar şi de city managerul Lucian Judele (USR).
„Pentru că este mai mult decât de bun simţ ca un coleg care are o poziţie aleasă, cu mandat din partea cetăţenilor, să nu se poată să îi fie depăşit salariul de către un director care este numit, fie pe criterii de performanţă, fie pe criterii politice, până la un concurs de selecţie”, a declarat primarul intermar în fața consilierilor generali.
Directorul Istrate va încasa „doar” 4.306 € lunar
Propunerea plafonării salariilor vine la scurt timp după ce Buletin de București a aratăt că salariul directorului STB, Daniel Istrate, crescuse considerabil în ultimii doi ani, ajungând la 12.000 de euro pe lună în aprilie 2025, de la aproximativ 3.000 de euro în 2023 și 9.000 de euro în 2024.
De altfel, Primăria Capitalei a decis recent să reducă semnificativ salariile managementului STB, inclusiv pe cel al directorului general, al cărui venit lunar a ajuns astfel la 4.306 euro.
Noua remunerație de 4.306 euro pentru directorul STB, Daniel Istrate, reprezintă o scădere drastică față de cei 12.000 de euro prevăzuți în contractul său de mandat anterior. Potrivit evz.ro, decizia a fost luată marți, 24 iunie 2025, într-o ședință extraordinară a Adunării Generale a Acționarilor (AGA), unde municipalitatea, prin Consiliul General al Municipiului București, este acționarul majoritar.
În cadrul acestei ședințe, acționarii majoritari ai STB au anulat contractele de mandat pentru întreg managementul companiei de transport, și a micșorat salariile directorului general și ale membrilor Consiliului de Administrație (CA), mai arată sursa citată.
Noile contracte au eliminat componenta variabilă din salariul directorului general pentru anul 2025 și au redus venitul acestuia cu 20%. Membrilor CA li s-au redus salariile tot cu 20%.