Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

S-a deschis Târgul de Crăciun pentru copii în Capitală

138

Sâmbătă s-a deschis Târgul de Crăciun pentru Copii pe bulevardul Decebal din Capitală. Aici pot fi vizitate „Fabrica de Jucării”, Muzeul Copiilor și o expoziție dedicată Egiptului Antic până în data de 26 decembrie.

„Cei mici participă la ateleriele de creație unde învăța cum să confecționeze ornamente de Crăciun, se plimbă cu trenulețul sau patinează pe patinoarul special amenajat pe platoul din fața Muzeului. La căsuțele special amenajate, vizitatorii găsesc inspirație pentru cumpărături de sezon și cadouri”, precizează Primăria municipiului București.

În cadrul expoziției interactive și educative „Kids in Pyramids”, copiii vor intra în interiorul piramidelor, vor vizita camera sarcofagului, vor săpa în nisip căutând artefacte, vor găsi cheia camerei comorilor, vor afla despre hieroglife, vor construi mini piramide, vor urca pe Sfinx, vor descifra codurile ascunse ale zeilor egipteni.

Durata unui tur este de până la maximum două ore.

Tariful este de 30 lei/vizitator, plata va putea fi realizată atât online, cât și în numerar sau cu cardul în recepția Muzeului Copiilor.

Proiectul este realizat de Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive (PROEDUS).