Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 13 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Romprest acuză Primăria Sectorului 1 că a mințit într-un comunicat: Instanța nu a stabilit „finalul” contractului la 30 iunie 2026 

7
Romprest acuză Primăria Sectorului 1
Foto Romprest

Compania Romprest acuză Primăria Sectorului 1 că ar fi mințit când a afirmat într-un comunicat de presă că, în condițiile în care operatorului de salubritate i-a fost respinsă o acțiune în instanță, data la care va expira contractul dintre cele două entități rămâne 30 iunie 2026, nu anul 2033.

Primăria Sectorului 1 a anunțat marți că societății Romprest i-a fost respinsă contestația împotriva Actului Adițional nr. 6 al contractului de salubrizare încheiat cu Primăria Sectorului 1 în 2008, ce prevede posibilitatea reducerii perioadei contractuale cu șapte ani.

Contractul a fost încheiat pe 25 de ani, deci ar fi trebuit să expire în 2033, dar Primăria Sectorului 1 insistă că, prin actul adiționat 6, se poate încheia pe 30 iunie 2026, fără nici o penalizare.

Tribunalul București a respins cererea companiei de salubrizare ca inadmisibilă, fără să se pronunțe pe fondul cauzei.

„Prima încercare a Romprest de a muta finalul contractului s-a oprit în instanță. Tribunalul București a respins cererea Romprest privind Actul Adițional nr. 6, documentul în baza căruia contractul încheiat cu Sectorul 1 ajunge la termen la sfârșitul lunii iunie.

Prin contestarea acestuia, operatorul de salubrizare încerca să susțină că actualul contract nu se termină în 2026, ci poate continua până în 2033”, a transmis Primăria Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: Romprest a pierdut procesul cu Primăria Sectorului 1, prin care contestă expirarea contractului de salubrizare anul acesta

Romprest acuză Primăria Sectorului 1: Primăria vorbește public despre „înfrângeri” imaginare

Compania de salubritate insistă asupra faptului că decizia Tribunalului București nu înseamnă o confirmare a faptul că relația sa cu Primăria Sectorului 1 se încheie mai devreme cu șapte ani. Mai mult, hotărârea instanței nu este definitivă.

„Într-o nouă încercare de manipulare a opiniei publice, Primăria Sectorului 1 a ales să prezinte triumfalist o soluție procedurală provizorie drept o ‘victorie definitivă’ împotriva Romprest, deși instanța nu a analizat fondul cauzei, iar adevăratele hotărâri definitive dintre părți sunt cele care obligă instituția să achite datorii uriașe către operatorul de salubritate. 

Această conduită constituie o comunicare neloială prin care Primăria Sectorului 1 subminează și încearcă să se substituie autorității instanțelor de judecată, denaturând cu bună știință adevărul judiciar. Este o tentativă de intoxicare publică agresivă, în condițiile în care nicio instanță nu a soluționat pe fond durata contractului sau validitatea clauzelor acestuia”, susține Romprest.

Operatorul de salubritate arată că, prin hotărârea sa, instanța nu a stabilit „finalul” contractului la 30 iunie 2026. 

„Afirmația Primăriei conform căreia ‘Romprest pierde în instanță’ este falsă și construită deliberat pentru a crea impresia unei decizii definitive care, în realitate, nu există. 

Acțiunea formulată de Romprest în dosarul nr. 5556/3/2026 nu a urmărit ‘prelungirea artificială’ a contractului, așa cum susține Primăria, ci clarificarea efectelor juridice ale Actului Adițional nr. 6 și constatarea faptului că anumite condiții prevăzute în acel act nu au fost niciodată îndeplinite. 

Mai exact, litigiul viza exclusiv:  constatarea neîndeplinirii unor clauze obiective din Actul Adițional nr. 6, precum și, în subsidiar, constatarea faptului că Romprest deține în proprietate o stație de sortare — element care bloca oricum aplicarea unor reduceri suplimentare ale duratei contractului. 

Tribunalul București nu a analizat fondul cauzei și nu a tranșat legalitatea sau durata contractului. Instanța a admis exclusiv o excepție procedurală de inadmisibilitate”, menționează Romprest într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Contractul cu Romprest expiră în iunie, iar primarul Tuță vrea să caute alt operator. 6 ani de conflict între Primărie și companie

Romprest menționează că mai are de recuperat 159 de milioane de euro de la Sectorul 1

Nu există astăzi o hotărâre definitivă care să confirme versiunea prezentată public de Primăria Sectorului 1, hotărârea pronunțată nefiind executorie și fiind supusă recursului, a precizat compania.

„În timp ce Primăria vorbește public despre ‘înfrângeri’ imaginare ale Romprest, instituția evită să spună cetățenilor un lucru esențial: singurele hotărâri judecătorești definitive și executorii dintre părți sunt cele care obligă Primăria Sectorului 1 să achite datorii masive către operatorul de salubritate. 

La acest moment, autoritatea contractantă înregistrează peste 56 milioane lei reprezentând facturi restante de salubritate care constituie titluri executorii, peste 103 milioane lei penalități contractuale, iar cea mai veche factură neachitată are scadența depășită cu peste 2050 de zile”, mai transmite Romprest.

„Sancțiunile” invocate de Primărie fac parte dintr-un mecanism de presiune financiară, afirmă compania de salubritate.

„Reducerea anumitor frecvențe și cantități de servicii nu reprezintă o ‘scădere arbitrară a calității’, așa cum susține administrația locală, ci consecința directă a refuzului sistematic al Primăriei de a achita serviciile prestate. 

Romprest a notificat legal Primăria și instituțiile competente asupra reducerii unor prestații începând cu data de 30.04.2026, măsură corelată strict cu nivelul resurselor financiare pe care autoritatea alege să le plătească efectiv. 

În ciuda acestor blocaje financiare fără precedent, colectarea deșeurilor de la utilizatorii casnici și noncasnici continuă în regim normal, din respect pentru cetățeni și pentru protejarea sănătății publice”, mai menționează Romprest în comunicatul de presă.

CITEȘTE ȘI: Romprest respinge propunerea Sectorului 1 de a plăti eșalonat datoria istorică de peste 184 de milioane de lei și anunță din nou va strânge mai rar gunoiul de pe străzi

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.