Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Diverse Romprest abandonează curățenia pasajelor și podurilor din Sectorul 1. Compania a notificat Primăria Generală
DiverseMediuPrimărie

Romprest abandonează curățenia pasajelor și podurilor din Sectorul 1. Compania a notificat Primăria Generală

50
Foto: Arhiva

Războiul dintre compania de salubritate Romprest și noua administrație a Sectorului 1 a depășit capitolul “gunoi necontrolat”. Operatorul a trasmis public că va limita serviciile în cazul a 15 obiective care includ podurile și pasajele din Sectorul 1 dar și căile de acces către acestea.

Începand cu data de 16.12.2020 vom limita activitatea de curățenie căi publice prin sistarea operațiunilor specifice pe care le prestăm pe arterele cuprinse în Anexa 1 la prezenta. Aceste artere sunt introduse (mai recent – scriptic) în programul de prestații fără ca autoritatea contractantă să ne fi pus la dispozitie informații cu privire la dimensiuni, dar pe ele s-au desfășurat operațiuni specifice de salubrizare stradală, conform proceselor-verbale pe care le transmitem Autorității contractante bilunar, deși nu le facturăm și nu le decontăm, unele dintre ele fiind introduse în programe de la începutul derulării contractului de delegare și altele de mai bine de 10 ani”, se arată într-o notificare transmisă Consiliului Local al Sectorului 1.

Este vorba despre Podurile Basabab, Grant și Aerogării și Pasajele Pipera, Piața Presei Libere, Băneasa, cele două pasaje de pe DN 1 din zona ANM, pista de biciclete de pe Calea Victoriei, bulevardul Alxandru Bratu și strazile Viorel Ciurea, Pana Buescu și Alexandru Nasta.     

Anunțul companiei vine pe fondul refuzului de plăti mai multe facturi a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe motiv că societatea ar fi încercat recent să factureze servicii la suprapreț.

Sectorul 1 plătește pentru salubrizare un preț pe cap de locuitor de peste 3 ori mai mare decât Sectorul 3. Pentru rezolvarea acestei probleme, cât de curând posibil, vom implementa soluții în interesul comunității locale, inclusiv crearea unei companii de salubrizare care să fie controlată de Consiliul Local. Săptămâna aceasta vom pune în dezbatere publică un proiect de hotărâre de consiliu care presupune tarife mai mici pentru agenții economici”, a declarat primarul Clotilde Armand.

Recent, Poliția Locală Sector 1 anunță că vor fi făcute verificări în teren în permanență, 24 de ore din 24, pentru a-i depista pe cei care aruncă gunoi menajer pe stradă după ce Romprest a decis să nu mai ridice gunoiul necontrolabil de pe spațiul public.

FOTO: Inquam Photos

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleMainMediu

Încă un pas pentru Centura Verde. A trecut de comisii în Senat, ca amendamente la Codul Silvic. Ce presupune proiectul

Centura Verde, proiectul care presupune conservarea pădurilor care înconjoară Capitala, ar trebui...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Calea Crângași va fi modernizată. Stația de metrou va primi o nouă piațetă

Calea Crângași va intra într-un proces de reabilitare și modernizare „în 2-3...