Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

ROMATSA anunță o reducere temporară a numărului de aterizări acceptate pe Otopeni

ROMATSA anunță o reducere temporară a numărului de aterizări acceptate pe Otopeni
Pista de pe Otopeni, redeschisă după șase zile de lucrări. FOTO: Inquam Photos/George Călin

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a anunțat că reduce numărul de aterizări permise pe Aeroportul Henri Coandă. Măsura vine ca o consecință directă a lucrărilor de mentenanță la una dintre piste, care aglomerează traficul aeronavelor la sol.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) efectuează lucrări de reparații la pista 1 a aeroportului. Din această cauză, o parte semnificativă a avioanelor, atât la decolare, cât și la aterizare, este obligată să ruleze printr-o zonă restrânsă, la intersecția căilor de rulare Q și N, au transmis autoritățile. Această modificare operațională, deși necesară, creează un blocaj în fluidizarea traficului la sol.

Siguranța, motivul oficial pentru restricții

Invocând necesitatea menținerii siguranței operațiunilor, ROMATSA a decis să impună o limitare a numărului de aterizări în anumite intervale orare.

„Pentru menținerea unui nivel ridicat de siguranță a operațiunilor, ROMATSA a decis o reducere temporară a numărului de aterizări acceptate în anumite intervale orare. Această măsură a fost stabilită în funcție de timpii medii de rulare a aeronavelor la sol, corelați cu direcțiile de aterizare/decolare utilizate.

Conform datelor puse la dispoziție de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), lucrările sunt estimate să dureze aproximativ o săptămână”, se arată în comunicatul ROMATSA.

Decizia se bazează pe timpii medii de rulare a aeronavelor la sol, care au crescut din cauza devierilor. În practică, capacitatea aeroportului de a procesa zboruri este temporar diminuată.

Lucrările, conform datelor furnizate de CNAB, sunt estimate să dureze aproximativ o săptămână. Anunțul ROMATSA contrazice însă asigurările inițiale date de Compania de Aeroporturi. La momentul închiderii pistei, CNAB preciza că au fost luate măsurile necesare pentru operarea în siguranță și „fără întârzieri” a zborurilor pe perioada modernizărilor. Acum, traficul aerian este, oficial, restricționat.

CITEȘTE ȘI „Protejatul” lui Hopincă. Fostul șef al Poliției Locale București numit de Firea, „relocat” la Sectorul 2, după „lupta” din instanță cu Nicușor Dan

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.