Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole EDITORIAL | România e fardată, de ziua ei. Dar stă cu masca tristă de la teatru, în toate celelalte zile
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | România e fardată, de ziua ei. Dar stă cu masca tristă de la teatru, în toate celelalte zile

285

Dăm România cu fond de ten, astăzi!

Ne punem tricolorul la gât, pe Facebook, pe la geamuri… Mâine, ștergem fardul și suntem, din nou, același popor de mitocani: scuipăm pe stradă, aruncăm țigări pe caldarâm, facem grătare în spatele blocului și mâncare cu ușa deschisă, să simtă tot palierul. Toate astea fluturând, cu aplomb, dragostea de țară.

Ne îmbrăcăm copiii cu ie dar, dacă îi întrebi ce s-a întâmplat în urmă cu 105 ani, habar n-au! Iar, de mâine, nici nu mai contează! Că, oricum, trebuie să plece din țara asta de doi lei, nu?

Singura grijă, mai ales în ziua asta, este să avem frigiderul plin. Dacă tronează, la rece, cârnații și salamul, bucuroși le-om duce toate…

Câteodată, mi-e rușine! Nu de țara mea, de ceea ce s-a ales de ea!

De neamul prost care s-a descălțat de gumari și s-a suit pe tocuri înalte la bloc și nu-și mai vede lungul nasului. Pentru că sistemul ăla nenorocit, din urmă cu zeci de ani, ne-a dezrădăcinat și nu mai știm care unde ne e locul.

De mitocanul cu ifose de domn, o specie tare periculoasă. De ăia cu “am auzit io, la televizor”. De ăia care micționează pe știință. De ăia care iubesc România și tradițiile, doar astăzi.

M-a întrebat cineva ce-i doresc României. I-am zis: “să ne mai suporte”.

Dacă aș fi România, iertați blasfemia, și mi-ați ura de ziua mea, v-aș răspunde așa:

Eu cu ce am greșit că voi n-ați știut să mă prețuiți?

Eu cu ce-am greșit că v-am făcut mari, dar vă place să rămâneți mici?

Eu cu ce-am greșit că mă huliți pe unde vă duceți, în lumea largă?

Eu cu ce-am greșit că v-am lăsat să vă nașteți într-un loc cu de toate?

Eu cu ce-am greșit că v-am dat capete luminate iar voi, pricepuți la tot, ați rămas în epocă primitivă în gândire și comportament? Pupați moaște, mirosind a mici și îmi băgați pe gât un personaj care, cică, m-ar fi creștinat. Nici vorbă! Nu l-am văzut pe aici!

Eu cu ce-am greșit că v-am dat tradiții frumoase, iar voi le uitați și vă autodistrugeți?

Eu cu ce-am greșit că v-am dat de ales, iar voi ați rămas la „merge și așa”?

În fiecare an, vă accept urările și tot aștept. Mulțumesc, dar răbdarea mea nu mai are… răbdare!

De fapt, România e o norocoasă. S-a murit pentru ea, s-a râs și s-a plâns. Se „moare” și acum! Mor suflete în pribegie, cu ea, în gând. Murim și noi, aici, dar nu ne dăm bătuți!

Din partea mea, azi și în fiecare zi, îmi ești dragă până la cer și înapoi! Îmi ești dragă și în orașul meu, cu salcâmi, al lui Mihail Sebastian, unde un părinte se odihnește în liniște, în locul pe care l-a iubit.

Îmi ești dragă și în Bucureștiul sufletului meu, orașul care m-a adoptat și pe care îl iubesc și-l respect!

Îmi ești dragă și în orașul unde „doarme” bunicul meu, care a luptat, ca tu să viețuiești întreagă!

Îmi ești dragă și când stau de vorbă cu marea. Îmi ești dragă și în orașul părinților mei, tot pe malul Dunării, care m-au învățat să te iubesc!

Ai fost drumeț în calea lupilor! Strânge-ți haita la piept sau izgonește-o!