Autoritățile bănuiesc că au fost și români implicați în jaful din Olanda, în urma căruia au dispărut coiful de aur de la Coțofănești și trei brățări dacice, ce aparțin Muzeului Național de Istorie a României.
Surse din anchetă spun că făptașii ar fi fost patru, nu trei, cum se crezuse inițial, și că aceștia au fugit în Germania imediat după comiterea furtului, potrivit NL Times.
Patru oameni implicați în jaful din Olanda
Surse citate de ziarul olandez De Telegraaf spun că analiza imaginilor camerelor de luat vederi din muzeu și cercetările suplimentare privind mișcările suspecte ale vizitatorilor au furnizat anchetatorilor „informații interesante”.
Spre exemplu, poliția știe mai multe informații despre mișcările celor trei hoți după ce au schimbat modul de transport sub un viaduct al drumului N33 în apropiere de Rolde. Poliția presupune că autorii furtului au fugit în Germania, dar nu dorește în mod oficial să ofere detalii despre anchetă.
De Telegraaf spune că aproximativ 35 de polițiști lucrează la dosarul furtului de la expoziția Dacia, de unde, pe lângă trei brățări de aur, a fost furat și celebrul coif de aur de la Coțofenești.
Echipa de poliție este formată din anchetatori tactici, specialiști criminaliști, membri ai echipei naționale de artă din cadrul Unității Naționale de Expertize și Operațiuni, scrie presa olandeză.
Polițiștii nu exclud ca infractori români să fie implicați direct sau indirect în jaf, notează De Telegraaf care precizează că obiectele de valoare pot fi folosite ca mijloc de schimb de către infractori sau poate fi cerută o răscumpărare.
CITEȘTE ȘI: Miniștrii se pricep să-și apere spatele și oamenii. Tezaurul nu are decât să se descurce
Hoții au mers la sigur la Muzeul Drents. Au furat cele mai valoroase piese din 673
Hoții care au furat piese din tezaurul României,au fost surprinși de camerele de supraveghere când intră în muzeul aflat în orașul olandez Assen. Poliția a făcut publice imagini cu ei când forțează o ușă exterioară pentru a intra în clădire. La scurt timp, se vede o explozie.
Hoții au avut nevoie de mai puțin de două minute pentru a fura piesele din tezaurul dacic.
Până acum, nicio persoană nu a fost arestată. Din informațiile furnizate de conducerea Muzeului Drents și de autoritățile judiciare olandeze, este vorba despre o spargere a singurului zid exterior al clădirii, prin utilizarea unui exploziv puternic.
Prin spărtură au pătruns în sală mai multe persoane, care au sustras patru piese de patrimoniu: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV a. Chr.) și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia (datate în a doua parte a secolului I a. Chr.), parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României.
Expoziția conținea 673 de piese din aur și argint, din epoca bronzului, prima și a doua epocă a fierului. Interesant este că, din informațiile transmise de muzeografii olandezi, celelalte piese expuse nu par să fi constituit obiectul jafului.
CITEȘTE ȘI: Furtul din Olanda. „Muzeul Drents este mai modern decât toate muzeele din România”