Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 16 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Robert Negoiță l-a numit consilier personal pe administratorul companiei la care lucrau muncitorii morți pe șantierul ilegal al primarului

200

Pe 15 septembrie, primarul sectorului 3 l-a numit pe Radu Alin Panait, fostul director al Consiliului de Administrație (CA) și administratorul Algorithm Residential S3, consilier în cadrul Compartimentului Cabinet Primar. Cu doar o lună jumătate în urmă, doi muncitori din subordinea lui, care lucrau pe un șantier ilegal al Algorithm Residential, au fost suprinși de un val de pământ și au decedat.

Radu Alin Panait și-a început cariera publică la vârsta de 26 de ani, în funcția de consilier local al sectorului 3. În 2018 a început să administreze Algorithm Residential S3, societate pe acțiuni finanțată din bugetul sectorului 3. A păstrat această funcție funcție până la mijlocul lunii septembrie, atunci când a devenit consilierul personal al primarului Negoiță.

Conform CV-ului lui, prima diplomă pe care a obținut-o actualul consilier al lui Negoiță este în ingineria produselor alimentare. Ulterior, a terminat Facultatea de Drept și Administrație Publică la SNSPA. Are două disertații, una susținută la Științe Politice, SNSPA, cu tema „Eficiența Managementului în administrația publică locală” și alta la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, intitulată „Limbaj nonverbal și tehnici de comunicare folosite în discursurile publice”.

Până în ziua de azi, Radu Alin Panait și Robert Negoiță refuză să răspundă întrebărilor presei despre accidentul din 2 august, deși ei erau printre cei responsabili de lucrările care se executau pe terenul de lângă Biblioteca Națională.

Ministerul Culturii, proprietarul terenului unde se desfășura șantierul ilegal, ne-a transmis că nu a contractat serviciile primarului Robert Negoiță. Inspectoratul de Stat în Construcții a comunicat că accidentul a avut loc din cauza modului în care au fost făcute lucrările de săpătură a șanțului.

În momentul de față, Inspectoratul Teritorial de Muncă din București încă cercetează accidentul. Conform răspunsurilor primite de Buletin de București, termenul de finalizare al cercetării a fost prelungit din cauza faptului că încă nu a fost primit rezultatului expertizei tehnice.

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Sector 2 | Grădinița de vară în perioada iulie-august. Ce instituții rămân deschise. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Grădinița de vară în perioada iulie-august. Ce instituții rămân deschise

Proiectul „Grădinița de vară” va fi organizat și anul acesta în Sectorul...

locul lui Nicușor Dan
ArticoleFeaturedPrimărie

VIDEO | Puls București. Pe cine vor bucureștenii în locul lui Nicușor Dan

Dacă pleacă la Cotroceni, cine-i ia locul lui Nicușor Dan la Capitală?...

Șapte linii STB vor avea program prelungit pentru meciul Dinamo - Universitatea Cluj. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Șapte linii STB vor avea program prelungit pentru meciul Dinamo-U Cluj

STB a stabilit un program prelungit pentru șapte linii de transport în...

Ilfov | Cartea Electronică de Identitate, disponibilă în Ilfov începând de astăzi. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și în Ilfov

Cetățenii din județul Ilfov pot solicita, începând de astăzi 15 mai, Cartea...