Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedPrimărie

Robert Negoiță anunță că sindicatul de la Metrorex va dezafecta chioșcurile din subteranul Sectorului 3. Edilul semnează dispozițiile de demolare la aproape doi ani de la somația pentru eliberarea domeniului public

239

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că buticurile din stațiile de metrou vor fi demolate de sindicatul de la Metrorex, până la 1 aprilie. Asta după ce timp ce aproape doi ani de zile a refuzat sa semneze dispozițiile de demolare pentru chioșcurile amplasate ilegal pe domeniul public aflat în jurisdicția sa.

Am primit răspuns de la sindicatul de la metrou care ne-a spus că până la 1 aprilie vor desființa dumnealor, singuri, benevol, aceste magazine, și să eliberăm spațiul ca să devină mult mai prietenos, mult mai agreabil, mai decent, să arate bine, pentru că astăzi nu arată deloc ce trebuie. Am mari speranțe că dânșii își vor respecta angajamentul și iată cum se poate rezolva o problema fără vendetă, fără spectacol, fără show”, a anunțat Robert Negoiță pe pagina sa de Facebook.

Somația pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou, semnată de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, a expirat încă din aprilie 2021. Asta după ce contractul de asociere dintre firma sindicatului Sindomet Servcom S.R.L. și Metrorex, în baza căruia sindicaliștii au subînchiriat spațiul public, a expirat pe 26 septembrie 2019.

În tot acest timp, afacerile din subteranul primăriei condusă de Robert Negoiță au mers înainte, fără acord de funcționare, fără case de marcat și prin ocuparea abuzivă a spațiului public, după cum Buletin de București a arătat aici.

Mai mult, comerțul ilegal din stațiile de metrou, unele dintre cele mai tranzitate zone din Sectorul 3, nu a fost verificat nici măcar de inspectorii Fiscului. La nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală „analizele de risc nu au generat rapoarte și nici nu au fost sesizări”, au transmis reprezentanții instituției la solicitarea redacției.

În plus, Buletin de București a mai dezvăluit că șefa ANAF București a declarat că a încasat venituri în 2022, în cuantum de peste 17.000 de euro, de la Primăria Sectorului 3 și 4.

Din cele comunicate de Robert Negoiță, nu este clar dacă acțiunea de demolare anunțată de firma sindicatului se va desfășura doar la stația Unirii 2, acolo unde chioșcurile sunt deja abandonate de comercianți, sau va fi extinsă și în stațiile Titan, Dristor 1, Dristor 2, Nicolae Grigorescu și Republica, acolo unde încă mai funcționează comerțul subteran.

Comercianții, membrii în partidul lui Negoiță

Un motiv pentru care comercianții din această zonă au fost “invizibili” în ochii instituțiilor statului îl găsim în rechizitoriul din dosarul în care liderul de sindicat Ion Rădoi este acuzat de şantaj.„Relația dintre Robert Negoiță și Rădoi Ion este una privilegiată și co-interesată, în condițiile în care în anul 2020 Rădoi Ion i-a acordat sprijin politic acestuia pentru candidatura la funcția de primar al sectorului 3, din partea Alianței Pro-Romania și Partidul București 2020, iar unul dintre angajații Metrorex și membru de sindicat (Sebeșan Mircea) a fost pe lista de consilieri locali ai Alianței, la Sector 3, devenind ulterior consilier local. […] Având asigurări de la primarul sectorului 3 Negoiță Robert, cum că nu va proceda la demolarea spațiilor comerciale de la metrou, deși multe din acestea nu aveau autorizații de construcție definitive și nici autorizații de funcționare, inculpații Rădoi Ion și Minea Elena Claudia se arată dispuși să-i acorde sprijin politic lui Robert Negoiță, prin înscrierea în partidul București 2020 a unor persoane de încredere – Nițu Ionu (șoferul liderului de sindicat, angajat IT Metrorex), familia concubinei Minea Elena Claudia, toți comercianții de la Sector 3, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

CITEȘTE ȘI

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...