Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 17 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

RO-Alert s-ar putea extinde pe televizor, e-mail sau SMS

225
RO-Alert s-ar putea extinde, a anunțat Raed Arafat
RO-Alert s-ar putea extinde, a anunțat Raed Arafat

RO-Alert s-ar putea extinde pe mai multe terminale, a anunțat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, într-un interviu pentru Agerpres.

Sistemul de alertare a populației ar putea să transmită avertismentele pe televizor, prin email sau tot pe telefon, dar prin SMS.

„Pe RO-ALERT, avem o strategie şi chiar recent am avut o şedinţă de lucru cu STS, care răspund de partea RO-ALERT, de a dezvolta sistemul astfel încât să putem include mai multe terminale, nu numai că vine alerta pe telefon, ci vine pe mai multe terminale, intră direct pe televizor, intră direct pe e-mail, pe SMS, la cei care sunt înscrişi, astfel încât să ne asigurăm că cea mai mare parte din populaţie a aflat de o situaţie care poate să pună viaţa în pericol”, a declarat Raed Arafat.

CITEȘTE ȘI: Accident în lanţ pe Magheru, după ce o maşină de poliţie aflată în misiune a fost lovită

RO-Alert s-ar putea extinde. Legislația a fost modificată

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că sistemele de avertizare, inclusiv cele de alertare a populaţiei, sunt costisitoare, necesită dezvoltare continuă şi trebuie să ai o strategie în acest sens.

„Noi am lucrat în ultimii ani şi legislaţia a fost modificată, a fost îmbunătăţită şi, da, mai sunt aspecte care necesită încă îmbunătăţire în legislaţie şi analizele de risc care se fac. Ultima analiză de risc a fost făcută acum câţiva ani, împreună cu IGSU şi pe fonduri europene şi au fost analizate vreo zece riscuri.

Acolo au fost prevăzute anumite modificări, o mare parte au fost făcute, altă parte trebuie încă făcută. Însă, unul din lucrurile majore ca şi parte de răspuns este chiar înfiinţarea Departamentului, dacă luăm Departamentul, care acestuia i-a fost aprobată strategia exact paralel cu Strategia reducerii riscului la dezastre. (…)

DSU este un model care aduce la un loc toate entităţile de răspuns şi de management al situaţiilor de urgenţă. Eu zic că acesta este unul din paşii majori pe care l-a făcut România, prin integrarea sectorului de urgenţe civile sub o singură cupolă care permite şi o pregătire mai bună şi un răspuns mai eficient”, a declarat Raed Arafat.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | „Asistență rutieră” pentru cu o rață cu boboci, pe cheiul Dâmboviței

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Sediile DGITL deschise sâmbătă.
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | „Taxele şi impozitele”, deschise inclusiv sâmbătă, 28 septembrie

Sediile Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale(DGTIL) deschise sâmbătă. Primăria Sectorului 3,...

Containere pentru deșeurile voluminoase.
AnalizăPrimărieȘtiri

Sector 6 | 16 puncte „volante” pentru deșeurile voluminoase

Containere pentru deşeurile voluminoase. Primăria Sectorului 6 anunţă că, în ultimele opt...