Rezultatele la examenul Național de Definitivare în Învățământ (Definitivat) vor fi publicate săptămâna viitoare, potrivit calendarului elaborat încă de anul trecut de către Ministerul Educației. Afișarea acestora, se face în centrele de examen și pe pagina dedicată examenului, marți, 15 iulie.
În fiecare județ din țară există câte un centru de examen, Capitalei fiindu-i alocat Colegiul Național „I.L. Caragiale”. Cu toate acestea, susținerea examenului s-a desfășurat la mai multe unități de învățământ preuniversitar din Capitală.
Cât despre contestații, acestea se depun la centrul de examen, la adresa din Calea Dorobanți nr. 163, în data de 15 iulie (până la ora 20:00) și în data de 16 iulie (până la ora 12:00). Mai apoi, rezultatele finale se vor afișa la centrele de examen și pe site în ziua de luni, 21 iulie.
Pentru a promova acest examen și implicit, pentru a dobândi drept de practică în învățământ, viitoarele cadre didactice au nevoie de media minimă de opt.
Specialist în educație despre examenul de Definitivat 2025: „Numărul de candidați promovați va fi în scădere”
Buletin de București a discutat cu Marian Staș, specialist în educație, cu o experiență vastă în administrație publică și științe ale educației despre potențialele rezultate la examenul de definitivat organizat anul acesta încă de la finalul lunii octombrie a anului trecut.
Întrebat dacă are vreo previziune referitor la modul în care vor fluctua rezultatele la definitivat anul acesta, Marian Staș a adăugat atunci că este de părere că numărul candidaților promovați va fi în scădere anul acesta deoarece calitatea școlii din învățământul superior a scăzut.
Printre variantele oferite ca soluții pentru remedierea rezultatelor rezultate, Marian Staș a menționat că cele două mari hibe de sistem țin de scoaterea modelului de carieră didactică din paradigma comunistă, centralizată.
„Prin urmare, în opinia mea profesori de mai bună calitate rezultă din programe de licență pentru cariera didactică, prin pregătirea profesorilor încă din anul întâi de facultate ca profesor, nu ca fizicieni cu credite de pedagogie.
Cea de-a doua problemă o reprezintă titularizarea care nu este altceva decât fixarea pe un post până la pensie prin care profesorii pierd factorul de motivare în ceea ce privește formarea continuă.
Această titularizare ar trebui înlocuită cu un program de mișcare a personalului didactic descentralizată”, a declarat Marian Staș.
Mai mult, specialistul a lansat atunci și câteva îndemnuri pentru viitorii profesori, pe care îi sfătuia să „pună burta pe carte”, pentru a fi stăpâni pe materia pe care o vor preda dar și să deschidă ochii către practica pedagogică și discuții cu profesori care au deja experiență în predare pentru a deprinde arta și măiestria profesoratului.
CITEȘTE ȘI: Definitivat 2025 | Când încep inspecțiile de specialitate în școlile din Capitală