Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Revendicarea câinilor din adăposturile publice va fi taxată

403

Proprietarii câinilor capturați de ASPA vor plăti o taxă de revendicare în valoare de 50 de lei, plus 13 lei pe zi per câine cazat, potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri, 31 ianuarie. Totodată, se modifică suma cheltuielilor pentru întreținerea câinilor adoptați la distanță.

Deși taxarea revendicării este prevăzută de lege încă de la finalul anului 2013, la nivelul Capitalei, este pentru prima dată când aceasta va fi și aplicată. Consilierii generali ar fi trebuit să decidă valoarea taxei, însă având în vedere că o astfel de hotărâre nu a existat până săptămâna aceasta, revendicarea patrupezilor era gratuită, iar cheltuielile erau suportate de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Întrebată dacă consideră că aplicarea taxei poate responsabiliza proprietarii de câini, Cătălina Trănescu declară pentru Buletin de București:

La momentul în care a fost introdus acest tarif, acesta a fost considerentul, de a responsabiliza (…). Dacă ne referim la suma în sine, suma este una extrem de mică în comparație cu taxele de revendicare din alte țări europene sau dacă ne referim la costurile pe care le are în realitate adăpostul. Vorbim de o sumă subvenționată substanțial și da, sperăm ca acest tarif să funcționeze ca responsabilizare și conștientizare.

Cătălina Trănescu, Directoarea Generală ASPA

Pentru revendicare, stăpânul trebuie să facă dovada proprietății prin cartea de identitate care să conțină aceleași date ca cele înregistrate în RECS și să semneze formularul de revendicare prin care își asumă, pe proprie răspundere că nu va abandona animalul. Prin urmare, doar câinii înregistrați în Registrul Câinilor cu Stăpân sunt eligibili procesului de revendicare.

ASPA are obligația de a contacta proprietarul „prin telefon, e-mail sau prin alte mijloace în baza datelor înregistrate în RECS”, în termen de maxim 24h. Dacă patrupedul nu va fi revendicat într-o săptămână, acesta va fi disponibil pentru adopție din a opta zi lucrătoare. Totuși, revendicarea are prioritate în fața adopției chiar și după expirarea celor șapte zile.

Câinii pot fi revendicați doar după ce aceștia au fost consultați de medicul veterinar, sterilizați, vaccinați antirabic și deparazitați. Puii, adulții cu probleme de sănătate, câinii seniori, câinii utilitari și cei cu pedigree pot fi revendicați fără a fi sterilizați, însă nu înainte de achitarea taxei de revendicare.

Adopția la distanță

Iubitorii de animale care deși își doresc, nu pot adopta un câine, au opțiunea adopției la distanță. Suma zilnică necesară cheltuielilor întreținerii câinilor de la distanță a fost dublată de la 6,5 lei (sumă stabilită în 2017) la 13 lei, potrivit hotărârii luate CGMB în cadrul aceleiași ședințe.

Cuantumul cheltuielilor este motivat prin „evaluarea impactului creșterii prețurilor la elementele de cost (hrană, utilități, materiale, precum și creșterea salariului minim brut pe economie din ultimii 6 ani)”.

Adopția la distanță, conform legislației în vigoare, reprezintă procedura prin care persoanele fizice și/sau juridice își pot asuma responsabilitatea suportării cheltuielilor necesare întreținerii câinilor fără stăpân în adăposturile publice peste perioada prevăzută în actele normative.

Dezbaterea publică

Tarifele revendicării (taxă plus cheltuieli zilnice) au fost supuse dezbaterii publice încă de anul trecut. Proiectul de act normativ din octombrie 2023 prevedea ca proprietarii să plătească 52 lei, plus 21 lei/ zi/ câine capturat. Suma de 52 lei reprezenta contravaloarea consultațiilor medicale aferente intrării, respectiv ieșirii animalului din adăpost,  pe când cei 21 de lei însumau cheltuielile aferente îngrijirii patrupedului (hrană, utilități, alte materiale necesare). Totuși, sumele propuse au fost scăzute pentru a nu descuraja adopția.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.