Pe 4 februarie a avut loc prima reprezentație în urma ultimei puneri în vânzare de bilete pentru piesa La câțiva oameni distanță de tine, regizată de Radu Afrim, pentru ale cărei bilete peste 3000 de oameni au stat la coadă, atât fizic, cât și în online. Urmează alte trei reprezentații, la finalul lunii martie, și ele cu biletele epuizate.
Piesa în cauză a avut premiera în iulie anul trecut, la Iași, și a ajuns la începutul noului an și pe scena Teatrului Naţional I. L. Caragiale Bucureşti. Împreună cu alte opere ale aceluiași regizor, reprezentațiile au umplut anticipat sala teatrului. Este vorba despre Pădurea Spânzuraților, Trei surori și Repetiție pentru o lume mai bună
Zilele trecute, oamenii publicau pe rețelele de socializare capturi de ecran cu „locul lor de la coada” din online, în timp ce alții își postau bucuroși dovada succesului în achiziționarea unui bilet. Timpul de așteptare a variat de la 20 de minute la o oră sau chiar peste:
Și alte spectacole au vândut deja toate biletele pentru următoarele zile: O noapte furtunoasă, în regia lui Alexandru Nagy, Opera de trei parale, în regia lui Gelu Colceag, Gertrude, în regia lui Silviu Purcărete, Cursa de șoareci, în regia lui Erwin Șimșensohn, și altele.
Buletin de București a vorbit cu regizorul Radu Afrim despre interesul în creștere al oamenilor pentru teatru și despre relația lor cu acesta, dar și despre abordarea personală față de arta de a regiza.
Perspectivele spectatorului
Radu Afrim ne-a povestit despre cum interesul sporit pentru arta teatrală se poate observa într-o schimbare culturală în atitudinea spectatorului, generată de o nevoie socială nesatisfăcută în societatea contemporană: nevoia de a avea parte de o „comunicare directă, clară”, dar și o receptivitate pentru noii actori, tinerii actori talentați.
„Absolut, teatrul e pe val. Motivele pot fi multiple. Primul ar fi – după mine – criza acută a comunicării directe, calde. Privitul în ochii celuilalt. Unii consideră că soluția pentru a-i aduce pe tineri la teatru e sa faci spectacole despre device-uri. Să-i pui să se privească, să interacționeze tot prin intermediul tehnologiei și la teatru. Greșit. Ei vin aici să simtă căldura umană pe care n-o mai prea găsesc în lumea civilă. Occidentul a pierdut tinerii din sălile de teatru și acum inventează tot felul de stupidități pentru a-i recâștiga. Însă tinerii nu sunt stupizi și nu se lasă înregimentați atât de ușor în plutoane monocefale.”
„Spectatorii au devenit mai lucizi, există grupuri pe care discută despre valoarea și mesajul produsului cultural pentru care au plătit bilet. Eu mereu le-am cerut asta prin interviuri. Unii au veleități de cronicar profesionist. Asta e cu două tăișuri. Există în continuare și un public de agrement, care dorește divertisment pur la teatru (cam în zona celui cu care i-a obișnuit televiziunile). Acesta nu a fost niciodată publicul meu. Dar asta nu înseamnă că-l detest”, spune Afrim râzând.
„Pe de altă parte, lumea e din ce în ce mai atentă la mesajul social al spectacolelor, la tinerii actori, publicul are o sete nouă – aș zice – de a descoperi tineri pe scenă. A cam apus vremea celebrei <<nu mai avem actori ca altădată>>. Lumea care umblă la teatru pe bune nu are cum să vehiculeze astfel de inepții. (…) Cu filmul românesc de festival, compatrioții mei au o relație de <<hate>> și mai puțin <<love>>, în continuare. Altfel stă treaba cu comediile comerciale unde e vad de populație. Cam așa era și la TNB pe vremea lui Săraru. Doar la comedii <<spumoase>> cu vedete se umplea sala. Sunt acum vremuri în care dacă un tânăr actor a demonstrat că e incredibil de bun în două spectacole, va face săli pline. Fără să meargă pe la tv să zică glumițe triste”.
Perspectivele regizorului
L-am întrebat pe Radu Afrim despre sentimentele pe care i le provoacă succesul pieselor sale lui și actorilor care le joacă:„Decât să savurez acest succes prefer să mă caut mai departe si mai aproape teme în care spectatorii să se regăsească și mai mult”.
Motivând afirmația, acesta subliniază faptul că este important să caute și să aducă în fața spectatorului teme care reprezintă un interes comun între el și public, sau teme de interes personal care simte că merită transmise mai departe, implicând spectatorii cât mai mult în „aluatul piesei”:
„Fac meseria asta de 24 de ani. Îmi amintesc anii de început în care eram acceptat de foarte puțină lume și îmi dau seama că acele vremuri s-ar putea întoarce oricând. De aceea nu fac decât ceea ce simt eu că trebuie să fac, nu am un agent, nu am pe cineva care să-mi direcționeze parcursul artistic.
Practic tind înspre anularea conceptului de spectator și doresc integrarea lui totală în poveste. Nu ca personaj, ci mult mai mult. La sfârșitul reprezentației nici nu-și va da seama că a fost parte esențială în aluatul spectacolului. Nu e vorba aici de agresarea intimității lui, deși există și momente amuzante de interacțiune fizică”.
Pentru actori, acesta afirmă că reacțiile pozitive sunt, într-adevăr un factor motivant, în special pentru tinerii actori. Cu toate acestea, atenția tuturor rămâne îndreptată către realizarea și perfecționarea pieselor de teatru la care lucrează:
„Feedback-urile pozitive îi motivează pe actori, mai ales pe cei care nu sunt în focusul presei non-stop. Există actori uimitori de buni însă aproape necunoscuți. Și brusc, lumea are o revelație când îi vede în aceste roluri consistente. Noi nu vorbim despre succes între noi. Mai degrabă vorbim despre fricile noastre legate de lucrarea în care suntem implicați. Știm însă că succesul ăsta înseamnă responsabilitate”.
Aceasta „responsabilitate” nu înseamnă, însă, satisfacerea tuturor doleanțelor spectatorilor, ci menținerea acestui „dialog”, acestei comunicări directe cu spectatorul:
„Nu merg pe crezuri ridicole gen <<spectatorul meu, stăpânul meu>>. No way. Cred că am ajuns popular tocmai pentru că am făcut mereu spectacole despre ce m-a interesat cu adevărat. Niciodată nu am abordat teme la modă. Din contră, în momentul în care prea mulți abordează aceleași subiecte care dau bine, fie ele și incomode, eu îmi iau rămas bun de la ele. Până trece trendul.”
Mesajul lui Afrim
Întrebat dacă are un mesaj pentru spectatorii constanți sau ocazionali, dar și pentru cei care nu vizitează sălile de teatru, Afrim a spus că singurul mesaj pe care poate să-l transmită este prin prisma spectacolelor sale.
„Mesajul”, deci, ar fi mai mult cel de a-i îndemna pe oameni să experimenteze această posibilitate de deschidere a unui dialog sincer, deschidere către mesajul care este transmis prin piesa de teatru al cărui spectator este:
„Pot să le spun doar că teatrul e unul din puținele locuri în care mai poți simți și gândi fără să te bruieze nimeni. Eventual doar actorii dar asta se iartă,” spune acesta râzând. Un altfel de mesaj nu poate fi transmis: „Nu am cum s-o fac prin cuvinte, fiecare o facem prin spectacolele noastre, mai mult ar trebui să facă PR-ul teatrelor. Televiziunile o fac prea puțin înspre deloc însă se pare că ne descurcăm și fără ele. Sunt posturi de radio excelente care promovează cu cap și relaxat teatrul”, conchide regizorul.
La câțiva oameni distanță de tine
Piesa de teatru, „spectacolul lumii noastre”, La câţiva oameni distanţă de tine, este scrisă de Dan Coman și este o coproducţie TNB — Centrul Cultural George Coșbuc Bistrița. Aceasta a fost regizată cu scopul de a deveni „piatră de temelie” pentru un nou teatru, Centrul Coșbuc, în orașul natal al regizorului, iar TNB a sprijinit procesul.
În cadrul piesei se vorbește despre „apropierea dintre oameni, dar şi despre distanțele dintre noi care cresc și descresc odată cu fiecare alegere, cu fiecare vis, cu fiecare nouă întâlnire. Un spectacol despre relațiile sensibile dintre părinți și copii, aflate în permanentă schimbare”. Spectacolul este compus din două povești despre teme antagonice până la un punct: adevăr și minciună, dragoste şi singurătate.
Actorii sunt Marius Manole, Mirela Oprișor, Marius Bodochi, Natalia Călin, Ștefan Iancu și Flavia Giurgiu.
Programul Teatrului Național I.L. Caragiale din Capitală poate fi accesat aici.
