Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Cultură

Rețeaua Națională a Muzeelor: cerem orare prelungite, dezinfectant și măști de protecție,după 15 mai

295

Trasee unice de vizitare, bilete cumpărate online, mai puțini vizitatori, orare prelungite, măști de protecție, miros de dezinfectant – și porți deschise. Așa ar arăta muzeele din România după 15 mai în viziunea Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), care a întocmit o listă de 16 măsuri necesare redeschiderii muzeelor pentru public după ridicarea stării de urgență.

„Aceste măsuri au fost adoptate deja în diverse țări care, de asemenea, au decis ca muzeele să fie deschise pentru vizitatori”, declară Dragoș Neamu, responsabil proiecte culturale și relații internaționale al RNMR, cea mai mare organizație profesională dedicată muzeelor din România.

  • După recomandările RMNR, vizitatorii nu vor mai putea hoinări prin muzee, ci vor trebui să urmeze un circuit unic de vizitare și să respecte normele de distanțare socială.
  • Expozițiile vor fi redeschise treptat, iar numărul vizitatorilor în fiecare sală de expoziție va fi limitat. De asemenea, orele de deschidere pot fi prelungite, în cazul în care fluxul de vizitare e prea mare.
  • Persoanele în vârstă vor putea vizita muzeele în intervale orare speciale. Ascensoarele vor fi rezervate persoanelor cu mobilitate redusă.
  • Vizitatorii vor primi dezinfectante de mâini și măști pentru față, la fel și angajații muzeelor, care vor avea și mănuși. Vestiarele, băile publice, dar și mânerele și ușile vor fi igienizate în mod constant.
  • Gadgeturi precum ghidurile audio sau tabletele ar trebui fie scoase din uz, fie dezinfectate permanent. De asemnea, acolo unde există deja astfel de facilități, ar trebui să se folosească doar sistemele de vânzare online a biletelor.
  • Muzeele vor afișa postere cu măsurile de igienă și cu regulile de distanță în sălile de expoziție.

„În ciuda faptului că asociațiile profesionale nu au fost consultate, așa cum era firesc, sperăm, totuși, ca Ministerul Culturii să țină cont de cele enumerate mai jos”, a adăugat Dragoș Neamu.

Muzeele vor fi deschise pe 15 mai, când România va trece din starea de urgență în starea de alertă. Purtarea măștilor de față în interiorul muzeelor va fi obligatorie, iar normele de distanțare socială rămân în vigoare.

Sursă foto: Rețeaua Națională a Muzeelor din România

Autor

pe același subiect

ArticoleCulturăȘtiri

Musicalul „ALADDIN” are premiera la Teatrul Constantin Tănase, în octombrie

Pe 1 octombrie, la Teatrul Constantin Tănase se joacă în premieră musicalul...

Premieră absolută la Concursul Enescu
ArticoleCulturăȘtiri

Premieră absolută la Concursul Enescu: semifinaliștii vor fi simultan soliști și conducători ai orchestrei

Premieră absolută la Concursul Enescu: pentru prima dată în istorie, semifinalele secțiunilor...

ArticoleCulturăMain

Chirie de aproape 6.000 de euro, pentru Cinematograful Gloria. Proiectul trebuie să treacă de Consiliul General

Primăria Capitalei vrea să închirieze Cinematograful Gloria, de la Sectorul 3, pentru...

Clădirea Operei Comice pentru Copii consolidată modernizată
ArticoleCulturăMain

Modernizarea clădirii Operei Comice pentru Copii ajunge la aproape 140 de milioane de lei

Clădirea Operei Comice pentru Copii ar putea fi consolidată și modernizată, potrivit...