Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de circulație în zona Arena Națională, joi, pentru concertul Iron Maiden

3
Arena Națională concertul Iron Maiden
Restricții în zona Arenei Naționale, joi, pentru concertul Iron Maiden. Foto: arena-nationala.ro

În data de joi, 28 mai, va avea loc concertul susținut de Iron Maiden, la Arena Națională. În acest context, vor fi impuse restricții de trafic în zonă.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 16.00 – 23.00, iar traficul rutier se va închide progresiv.

Restricții de trafic pentru concertul Iron Maiden

În zona stadionului Arena Națională, traficul se va închide progresiv, după cum urmează:

  • Bd. Basarabia, începând cu ora 14.00, progresiv între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății, inclusiv străzile care acced, astfel:
    *sensul de mers dinspre Bd. Chișinău către Piața Hurmuzachi, începând cu ora 14:00, ambele benzi de circulație;
    *sensul de mers dinspre Piața Hurmuzachi către Bd. Chișinău, ambele benzi de circulație;
  • Str. Maior Coravu, începând cu ora 14.00 până după terminarea concertului;
  • Bd. Pierre de Coubertin, începând cu ora 08.00 până după terminarea concertului, între Str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în stadion;
  • Str. Tony Bulandra, începând cu ora 14.00, gradual până după terminarea concertului.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să mențină o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească sau să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor li se recomandă să circule doar pe trotuare, iar traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.

Totodată, spectatorilor de la concert li se recomandă să folosească mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa către stadion.

CITEȘTE ȘI Două biserici din Sectorul 3 primesc câte 100.000 de lei de la primăria lui Negoiță. Parohia Târca, abonată la bani publici

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.