Zeci de mărțișoare așteaptă, aranjate în linie, să fie dăruite: coșari, buburuze, ghiocei, trifoi cu patru foi. Dacă de 1 martie este bătaie pe aceste „simboluri ale primăverii”, puțini mai sunt cei care le cumpără de 9 martie. Cum arată ultima zi a mărțișoarelor? Ce se întâmplă cu cele rămase, după ce „bucuria primăverii” a trecut?
Lupta pentru teritoriul mărțișoarelor
Cu mici excepții, 9 martie este ultima zi în care găsești mărțișoare în Capitală. Ulterior, comercianții se retrag, cu sute de cutiuțe, pungi și pungulițe rămase, care mai de care mai împopoțonate și mai parfumate.
În ultima lor zi de vânzări, centrele comerciale se transformă într-un adevărat câmp de luptă. Piața Rahova nu face excepție.
Cum mă apropii de tarabe, o voce guturală de bărbat se aude din dreapta mea: „Fata, fata, îți dau o floare? Hai să-ți arăt ce trandafiri frumoși am eu. Cinci lei, firul!”. Refuz politicos, îndreptându-mă încet către o doamnă care se odihnea la soare, pe un mic scaun de pescuit.
„Pleacă, bă, de aici. Ai speriat fata”, se aude înfundat, un alt vânzător.
Ajung la taraba mărțișoarelor, deasupra cărora erau expuse eșarfe, șaluri sau batice de diferite culori.
„Așa e aici, sat fără câini!”, exclamă dezabrobator cea din fața mea, explicând cum vânzătorii, deși toți au atribuită câte o tarabă, se bat pe spațiu… sau mai bine zis, pe clienți.
„Ba că ocup prea mult loc, ba că îi astup nu știu ce”, povestește supărată Reghina, o femeie cocoșată de vreo 60 ani, dar cu chip senin.
Ieri au chemat Poliția și Administrația, eu am stat cuminte, aia e, tot felul de oameni.
Simbolul primăverii. Se mai păstrează tradiția?
Reghina are 60 ani și vinde mărțișoare de câțiva ani buni, „până-n zece”. I-au plăcut de mic copil, dar nu știe dacă mai vine și anul viitor, are probleme de sănătate. Poate caută alt loc, mai central, „dacă o mai putea”, căci vânzările au fost foarte slabe comparativ cu anii trecuți.
Din cauza puterii de cumpărare tot mai scăzute, spune ea.
În piață vin oameni mai fără bani. Nu mai poate lumea, își păstrează de mâncare. Chiar ieri mi-a venit o bătrânică cu câțiva bănuți în pumn să-i dau și ei două mărțișoare.
Nici tradiția nu se mai păstrează, declară dezamăgită, explicând cum cei care își permit, cumpără direct din malluri, unde nu se târguiesc.
Nu se mai bucură lumea de un simplu mărțișor. La profesoară duci cu aur.
Cât despre mărțișoarele care i-au rămas, încearcă să le păstreze pentru anul viitor, dar nu le poate salva pe toate, unele ajung și la gunoi, fără a fi scoase din cutie măcar o dată: „Se mai și strică, mai oxidează, aia e,” oftează cu un zâmbet timid pe buze, ușor resemnată.
Cadouri pentru cei dragi. „Altfel de mărțișoare”
Nici Ralucăi nu i-au mers prea bine vânzările anul acesta, însă nu va rămâne cu multe mărțișoare, căci le lucrează manual și chiar dacă ar vrea, nu poate produce pe bandă rulantă. Ce-i mai rămâne, va fi dăruit către cei apropiați.
Spre exemplu, să confecționeze o lalea din sârmă plușată durează cam 20 minute, explică ea.
Spre deosebire de anii trecuți, când participa la târguri de profil, precum cel de la Palatul Șuțu sau din Vama Veche, anul acesta are și câteva chinezării, căci „aici nu prea apreciază lumea”.
Cu mândrie în ochi povestește cum la astfel de târguri, nici nu ai voie cu „China” pe tarabă.
Câteodată nici nu îți scoți banii pe materiale, dar oricum nu asta contează. Important esta să te faci cunoscut, să îți recunoască lumea munca. Cândva, m-a sunat cineva să comande 200 flori.
De lucru manual s-a apucat încă din 2007, în străinătate, din nevoia de a face ceva: „Am fost plecată patru ani cu fostul soț, care lucra la o Ambasadă și nu aveam voie să lucrez”.
De atunci, a continuat din pasiune, pentru a se relaxa după job. Acum, și-a luat concediu pentru a-și expune munca în Piața Rahova.
Mândria mărțișoarelor: „Sunt lucrate manual de copiii ei”
Într-o situație similară este și vecina ei de tarabă, Maria, care povestește fericită că produsele expuse sunt făcute de copiii ei: lumânări parfumate din ceară de soia, aranjamente din flori uscate, licheni pe magnet, cu urări pentru cei dragi.
Sunt tineri, este o plăcere deosebită a fiicei mele să facă aceste mărțișoare, are o îndeletnicire.
Nu lucrează alături de ei, căci este și bunică și stă cu cel mic. Pregătirile încep cam de pe la jumătatea lunii ianuarie, întrucât cererea este ridicată, iar crearea mărțișoarelor este mai migăloase, au nevoie de mai mult timp și atenție, explică comercianta.
Deși vânzările nu s-au ridicat la așteptările ei, a fost cerere. De 1 martie a fost mai greu, fiindcă a plouat și a fost frig, nu prea a ieșit lumea din casă, iar în piață nu are spațiu de depozitare.
Totuși, nu poate spune că nu a vândut: „Să vedeți cum arăta taraba la început”, exclamă mândră. Și în acest caz, cele rămase vor fi dăruite către cei dragi.
Rămân prea puține. Toată luna martie se oferă mărțișoare, le dăruim celor cărora nu am apucat.
