Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 17 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole REPORTAJ | Steaua Speranţei, adăpostul „fugarului” Cappuccino. Colegii săi, Hermes şi Dănuț, „maeştrii evadărilor”
ArticoleMainReportaj

REPORTAJ | Steaua Speranţei, adăpostul „fugarului” Cappuccino. Colegii săi, Hermes şi Dănuț, „maeştrii evadărilor”

259
FOTO: Andreea Tudor

Lihniţi de foame, biciuiţi fără milă, folosiţi doar pentru profit şi abandonaţi la marginea drumului odată ce nu mai pot căra… aceasta este realitatea cailor condamnaţi la suferinţă de propriii stăpâni. Încă suntem cruzi, încă nu am învăţat că şi animalele sunt o responsabilitate, că trebuie tratate cu iubire şi respect, nicidecum ca pe un bun de care ne putem descotorosi oricând. Puţini scapă. Câţiva ajung la Adăpostul de Cai Steaua Speranţei, un mic refugiu pentru cabalinele din Capitală şi împrejurimi.

Cunoscut şi sub numele de Tei Toboc, adăpostul este situat la graniţa dintre Sectorul 2 şi Voluntari, în apropierea Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Odată ajunşi acolo, am fost întâmpinaţi de cinci-şase capete blănoase, paznicii locului. Nici nu coborâsem bine din maşină că, în speranţa că vor primi şi ei o mângâiere sau chiar o gustare, căţeii deja săriseră pe noi.

După ce am petrecut câteva minute alături de noii noştri prieteni, ne-am continuat drumul până la grajduri. Deşi fusese o zi însorită, pământul era încă umed şi am ajuns să regretăm că nu ne echipaserăm corespunzător. Din mocirlă, am zărit o clădire albă, cochetă, dar pătată de trecerea timpului.

Obloanele, vopsite într-un roşu aprins asemenea acoperişului, erau larg deschise, astfel încât nişte ochi mari şi umezi straluceau în ultimele raze de Soare ale după-amiezii.

Aici l-am cunoscut pe Dănuţ, un armăsar alb cu picăţele gri, blând şi foarte inteligent. Noi l-am găsit în boxă, însă peste câteva minute necheza de zor, victorios şi liber, la uşa grajdului. Cei doi îngrijitori ai adăpostului s-au grăbit să-l bage înapoi pe nărăvaş. Dănuţ s-a conformat, deşi tânjea tot după spaţiul mare al curţii.

Drept dovadă, peste câteva minute, calul era din nou liber. Confuzi, grăjdarii s-au întors, iar Dănuţ a fost închis pentru a doua oară. De data aceasta, fiecare a dat câte o palmă zdravănă zăvorului, pentru a se asigura că acesta este împins până la capăt.

Dănuţ este un căluţ perseverent, dorinţa de a se tăvăli nestingherit în nămol l-a împins să înveţe arta evadării şi deschidă poarta cu dinţii. Reuşise deja să-şi păcălească de două ori îngrijitorii, însă a treia oară nu i-a mai mers. Cei doi au luat o bucată de frânghie şi l-au legat de unul dintre stâlpii boxei. Dănuţ a rămas îmbufnat în boxă, asemenea unui adolescent care nu înţelege de ce încă mai are oră de venit acasă.

Dănuţ nu este singurul cal dibaci al adăpostului. Şi Hermes, un puternic armăsar cenuşiu, şi-a creat o astfel de reputaţie. Ba chiar, la fiecare evadare, se grăbeşte să-şi elibereze şi sora mai mare, pe Speranţa.

Fiind primul mânz născut în adăpost, voluntarii au botezat-o Speranţa, iar ea, la rândul ei, a botezat fundaţia. Ca să înţelegeţi de ce nu exista nume mai potrivit pentru ea, întâi trebuie să vă spun povestea mamei sale, Doiniţa.

Doiniţa a fost adusă în adăpost în iulie 2008: fusese strivită între un tir şi căruţa cu moloz la care era înhămată. Zăcea îndurerată pe malul lacului Ciurel, dar stăpânii nu voiau să se despartă de ea. Crescând alături de copiii lor, o iubeau extraordinar de mult şi parcă refuzau să creadă că Doiniţa avea nevoie de ajutor, ajutor pe care ei nu i-l puteau oferi. Într-un final, au înţeles că singura ei şansă era în mâna medicilor.

FOTO: Andreea Tudor

Doiniţa avea dureri inimaginabile: fractură de humerus stâng, multiple traumatisme şi răni deschise. Totuşi, avea şi o speranţă: puiul său. De nouă luni îl purta în pântece. Diagnosticul ei era sumbru, naşterea şi recuperarea, imposibile. Veterinarii recomandaseră eutanasierea pentru a scăpa de chin. Totuşi, nimeni nu a avut puterea de a duce la capăt o astfel de misiune nenorocită.

Pentru că nu putea sta în picioare, Doiniţei i s-a confecționat un sistem de suspendare – horse lifting harness. A continuat să lupte şi, la două luni de la venirea sa în adăpost, a reuşit imposibilul: i-a dat naştere Speranţei, o mânză firavă cu stea în frunte. Parcă motivată de dragostea pentru puiul ei, starea iepei s-a îmbunătăţit, iar fractura s-a „reparat” în timp. Doisprezece ani, a trăit liniştită în adăpost, alături de puii ei şi fără a mai fi folosită vreodată pentru tracţiune sau echitaţie.

FOTO: Andreea Tudor

Alături de cai, sunt cazaţi şi verişorii lor: Cappuccino şi Chester, doi măgăruşi. Cappuccino a fost urmărit de poliţie când umbla ca al nimănui pe şosea: speriat şi confuz, a galopat un kilometru întreg pe DN6 înainte să fie prins. Chester nu este un fugar precum colegul său de boxă. Poate şi-ar dori, însă nu mai poate. Copita i-a fost smulsă, cel mai probabil în urma unui accident. Acum are o potcoavă specială care îl ajută să meargă şi se află sub tratament încă din 2021, de când a fost adus în adăpost.

Adăpostul mai găzduieşte încă 41 de cabaline. Majoritatea poartă, în loc de şa, greutăţile trecutului în spate. Unii dintre ei au stea în frunte, însă fără de folos: norocul nu a fost de partea lor. Aceştia sunt îngrijiţi de voluntarii şi îngrijitorii fundaţiei care lucrează împreuna cu ALPAB pentru a le oferi o viaţă mai bună.

Video: Andreea Tudor

Adăpostul a fost înfiinţat în 2008 de Primăria Capitalei, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB). Iniţial, o clădire dezafectată din 1967, acesta a fost complet renovat în 2013 de Fundaţia Steaua Speranţei. În prezent, costurile pentru întreţinerea cailor sunt împărţite de cei doi parteneri.

Sanctuar pentru bietele animale, adăpostul poate fi şi motiv de bucurie pentru copii. Aceştia pot călări pe gratis, însă doar alături de un călăreţ. Puţini ştiu de el, dar cei care află îl pot vizita, în fiecare zi de la 11 dimineța, la 7 seara.

FOTO: Captură de ecran- Google Maps

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Festivalul educațional PoliFEST începe în campusul Universității Politehnica

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București anunță cea de-a XIII-a...

ArticoleȘtiri

Bucharest Internațional Half Marathon restricționează traficul în weekend

Brigada Rutieră anunță restricții de trafic în acest weekend, în Capitală. Măsură...