Pe 26 februarie, Lidia, o ucraineancă din Odessa, vorbitoare de limba română, și-a luat cei șase copii și a fugit de frica războiului de acasă. A plecat la pas spre România și a parcurs, pe jos, peste 60 de km fără mâncare, medicamente pentru băiatul bolnav sau siguranța că după ce trece granița va fi primită bine. În fuga spre România, Lidia a trecut în Moldova pe la Palanca și a ajuns la Sculeni. Imediat după ce a trecut granița în România a fost urcată într-un autobuz care a adus-o la Pădurile Regale din Corbeanca. A ajuns acolo duminică, 6 martie, seara. Aici, la 600 de km de Odessa a primit un loc de dormit, mâncare și medicamente. Gândul Lidiei se îndreaptă către vest, spre Germania, unde speră să primească „ajutoare” ca să locuiască acolo până se termină războiul.

Eu sunt singură. De la Odessa, am ajuns încoace pe la Palanca. Cum războiul ăsta a început, eu, cu șase copii am trecut peste Palanca și am ajuns. Aici nu am pe nimeni și nu am unde să mă duc.” – sunt primele cuvinte cu care Lidia își descrie experiența din ultimele zile.

O femeie fragilă, minionă cu ochii mari și extrem de triști. Dar frumoasă. Stă pe o saltea din centrul din Corbeanca și parcă privește prin oamenii din jurul ei. Încă nu realizează că e în siguranță, că nu mai aude bombe, că nu mai merge pe jos. Alte gânduri o macină.

Unde și cine o să o primească pe ea, cu 6 copii?

Lidia, ucraineanca din Odessa, vorbitoare de limba română, la adăpostul din Pădurile Regale (Corbeanca).

Începe să ne povestească, cum a început totul. Cum viața ei, așa cum o știa până atunci, n-a mai fost. Nu era bogată, dar era fericită. Vindea la o tarabă, avea soțul, copiii aproape și un acoperiș. Lidia a plecat de acasă în a treia zi de război, pe 26 februarie. S-a speriat de bombe, de veștile venite de peste tot din Ucraina, de rușii care se apropiau tot mai mult. Și-a luat copiii, șase, ce a putut băga în câteva sacoșe și a plecat spre România. Soțul a rămas acolo. Să păzească casa, orașul. Femeia și copiii au luat-o pe jos, spre graniță.

Doar că de la Odessa, orașul căruia îi spune „acasă”, și până în Republica Moldova, la Palanca, sunt aproape 60 de km. I-a parcurs pe jos, cu copiii după ea.

Vorbește binișor românește dar cu cuvinte puține. Îi e greu să ne povestească coerent prin ce a trecut. Ne spune doar că n-a dormit sub cerul liber, iar în Moldova oamenii au ajutat-o în drumul ei spre România. În autobuz s-a urcat abia la granița cu România. Și a ajuns direct la Corbeanca.

Pe 26 februarie am plecat. Mă luară oameni din România. Drept că nu am dormit pe afară. Mulțumesc vouă de atâta că ne-ați hrănit.”(…) „Eu am venit pe la Palanca, am venit încoace pe jos, dar pe urmă, oamenii din România m-au ajutat cu autobuzul.”

Chiar dacă acum e în siguranță, alte griji o macină. De soțul ei nu mai știe nimic de 6 zile. Copilul cel mare are probleme de sănătate și nevoie de medicamente. În România nu știe ce ar putea face și vrea să plece în Germania. Nu are pe nimeni acolo, doar crede că ar putea să-i fie mai bine.

„Mă duc la Germania, să trăiesc acolo. Nu mă așteaptă nimeni, dar poate oamenii or da ajutor. Am șase copii. Toți sănătoși, doar unul bolnav, are 16 ani.”

Spasiba vouă la toți!”, ne mai spune Lidia, cu o voce care exprimă, deopotrivă, recunoștință și resemnare.

Centrul de refugiați de la Corbeanca a fost amenajat într-o locație exclusivistă pentru evenimente, într-unul dintre saloane. În locul meselor decorate festiv sunt saltele, iar în locul oaspeților îmbrăcați la patru ace sunt femei și copii, mulți doar cu hainele de pe ei. Dar sunt în siguranță, au mâncare, căldură și asistență medicală.

Inițiativa a fost a comunități locale împreuna cu Primăria comunei Corbeanca. Încă din 26 februarie am început să pregătim cele 4 centre din Corbeanca. Mâncarea, apa, produsele de igiena personala și hainele eu fost donate de către oamenii și firmele din localitate. Hrana caldă este oferită zilnic de restaurantele din grupul HORA, saltelele, paturi și lenjerii donate de către Alin Caraman de la Pădurile Regale, EMAG si oamenii din comunitate. În fiecare centru sunt in fiecare moment 4-5 voluntari din comunitate din care cel puțin un vorbitor de limba rusă/ucraineană, ne explică Daniel Marin, responsabilul acestui centru.

În salonul elegant din Pădurile Regale sunt acum 67 de femei, copii și bătrâni din Ucraina și Azerbaidjan. Unii vor să rămână, cei mai mulți vor pleca spre alte destinații departe de războiul de acasă.

(Visited 19,941 times, 1 visits today)