De mai bine de zece ani, clădirea din curtea liceului Edmund Nicolau n-a avut nicio folosință, până când, în august anul trecut, Asociația Habit for Humanity, alături de UNICEF și Primăria Sectorului 2, au renovat-o și au transformat-o într-un Centru pentru refugiații ucraineni. Cele trei etaje au fost finalizate cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Acum, clădirea a devenit acasă pentru cei 70 de oameni fugiți din calea războiului.
Liliana, voluntară de un an de zile
Centrul din curtea liceului a fost pus pe picioare și datorită zecilor de voluntari, care au contribuit zi de zi nu numai cu timpul lor, ci și cu bunăvoință și resurse materiale pentru cei aflați în nevoie. Printre ei se află și Liliana Drăgoi, care a împlinit astăzi, 10 martie, un an de când ajută refugiații din Ucraina.
Pe Liliana am găsit-o cu două carioci în mână, desenând alături de unul dintre copiii din centru. Scundă, tunsă scurt și cu alură de profesoară, ea poartă zilnic în piept o floare colorată în albastru și galben, culorile drapelului ucrainean.
După o viață de muncă în proiectare, Liliana, aflată acum la pensie, vine în fiecare zi la centru. La început, când acesta nu avea aragaz sau frigider, gătea la ea acasă și aducea oalele de mâncare la centru, cu ajutorul nepoților ei.
Acum ajut copiii și bătrânii. Îi ajut să construiască dovlecei, păpușele. Mi-au trecut prin fața ochilor 8000 de ucraineni. Toți îmi cunosc numărul de telefon, toți îmi cunosc adresa și interfonul și vin și mai îmi lasă copiii și acasă. Le gătesc. Azi o parte au făcut ucrainenii și o parte am făcut noi acasă.
spune Liliana Drăgoi, voluntară la Centrul Edmond Nicolau
Liliana spune că a rămas impresionată de poveștile miilor de ucraineni pe care i-a întâlnit în ultimul an de zile. Nicio poveste nu seamănă cu alta, deși toți oamenii care ajung în centrele din Capitală au fugit din calea aceluiași război. Pe ea o impersionează mai ales copiii și suferințele prin care trec aceștia.
Copiii te impresionează. Am avut un tătic căruia i-a murit soția în timpul bombardamentului. A venit numai cu băiatul, care avea 8-9 ani. Timp de o lună nu a ieșit din cameră. Dacă auzea că trânteai o cană, făcea atac de panică. Încet-încet a început să iasă la masă.
mai spune Liliana
Pe zi ce trece sunt tot mai puțini voluntari care vor să ajute în continuare refugiații în Ucraina. Și mai puțini sunt cei care au rezistat încă din primele zile de război și până acum. Liliana susține că și dezinformarea de la televizor și de pe rețelele sociale a contribuit la acest fenomen.
Cred că lumea a obosit și din cauza dezinformării și din cauza unor excepții, dar oamenii ăștia merită toată empatia noastră.
ne-a spus Liliana.
Iryna, profesoara din Cernigov
Dintre cei câțiva zeci de ucraineni care stăteau în camera de socializare de la primul etaj al centrului Edmond Nicolau iese în evidență Iryna, o femeie înaltă, cu părul mai mereu răvășit și care zâmbește oricui stă de vorbă cu ea. Însă felul în care ridică doar puțin colțurile gurii când zâmbește te face să bănuiești că nu i-a fost și nu îi este ușor. Aceasta spune că bunicul ei, fost cadru militar, a învățat-o că dacă are umor poate să treacă peste orice.
Am învățat să zâmbesc mereu de la bunicul meu care a fost militar și care m-a educat. El m-a învățat că prin intermediul umorului poți să treci peste orice în viață.
spune cu vocea tremurândă Iryna Patrychenko
Ea i-a lăsat acasă, în Cernigov, pe fiica și pe soțul ei, cu care vorbește des cu ajutorul unui telefon mobil. Deși abia în urmă cu o lună a ajuns în România, Iryna nu poate să compare o zi cu alta pentru că în fiecare zi petrecută la centru se întâmplă ceva diferit.
Aici nu te plictisești absolut deloc. Întodeauna ești în mișcare. Te duc în excursie, îți povestesc, te ajută.
Adaugă Iryna
În Ucraina era profesoară la o școală din orașul în care locuia. Iryna spune că deși românii au primit-o cu bunătate și cu inima deschisă, cu fiecare zi ce trece îi este tot mai dor de casă și de familia pe care a fost nevoită să o lase în urmă.
În Ucraina eram profesoară. De când am venit sunt cam puțini copii, dar când vin prin anumite organizații mă străduiesc să îi ajut cum pot. Nu doar pentru București, ci pentru toată România am o părere extraordinară. Românii m-au impresionat foarte mult și sunt foarte recunoscătoare.
a încheiat Iryna
Trei etaje pentru 70 de oameni – Centrul Edmond Nicolau
Undeva în partea dreaptă a curții Liceului Tehnologic Edmond Nicolau se află o clădire care a stat nefolosită timp de aproximativ 10 ani. Din exterior, arată ca orice alt corp al școlii, însă în interior au fost renovate trei etaje, careu au devenit „acasă“ pentru 70 de refugiați din Ucraina.
Primul etaj, sau „locul sfânt“, cum îl numesc voluntarii de la Centrul Edmond Nicolau, are rolul centrului de operare a serviciilor din întreaga clădire. Aici își petrec o bună parte din zi ucrainenii care locuiesc sau care vin la centru pentru anumite servicii, dar și voluntarii veniți să dea o mână de ajutor. La intrare este amenajată recepția, unde sunt afișate numerele de telefon ale persoanelor care sunt responsabile de centru, dar și detalii despre cum funcționează serviciile de care dispune acesta.
Al doilea etaj este dotat cu loc de joacă pentru copii, sală de studiu, dar și cu o cameră de zi mare, pregătită în caz de nevoie să se transforme în dormitor. La acest etaj sunt amenajate și camere pentru o parte dintre cele 70 de persoane care locuiesc aici. În camere, bagajele ucrainenilor stau așezate lângă paturi, parcă pregătite de drumul de întoarcere acasă.
Ultimul etaj are, la fel ca celelalte două, o bucătărie mare, dotată cu aparatură, dar și cu ustensile necesare pentru gătit. La ieșirea din camera de zi a acestuia se află un cabinet psihologic și un cabinet medical, ambele puse la dispoziția refugiaților ucraineni.
Lucrările de amenajare au început în august 2022, iar în noiembrie au fost finalizate și date în folosință primele două etaje. Lucrările la ultimul etaj au continuat până înainte de Crăciun, centrul fiind pus la dispoziția refugiaților chiar înainte de sărbători.
De-a lungul timpului, Centrul Edmond Nicolau a găzduit, fie numai pentru câteva nopți, fie pentru zile bune 213 refugiați din Ucraina. Lucrările au fost demarate și duse până la capăt de Asociația Habitat for Humanity, alături de UNICEF și Primăria Sectorului 2, cărora li s-au alăturat alți aproximativ 15 parteneri pe parcurs.
Robert Pătrășcoiu, președintele Habitat for Humanity România, susține că o parte dintre refugiații care au plecat acasă s-au întors în România, însă au fost mulți care au plecat în Occident, unde aveau rude.
Problema cea mai mare este că nici ei, refugiații nu știu ce urmează. Ei, în interiorul lor, nu și-au clarificat dacă vor să rămână aici pentru totdeauna, dacă vor să se întoarcă, dacă vor să plece în altă parte. Și atunci când această clarificre nu este clară pentru ei, și e și normal, în momentul în care ești refugiat, cumva nici viitorul nu poate fi planificat foarte bine.
a declarat Robert Pătrășcoiu, președintele Habitat for Humanity România, pentru Buletin de București
Și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a fost prezent la evenimentul de inaugurare a centrului și a susținut că de la începutul războiului din Ucraina prin Sectorul 2 au trecut aprope 10.000 de refugiați, dintre care 3.000 de copii și 4.000 de femei.
