Primele zile de primăvară însorită și plină de viață au stârnit activitatea urbană a Capitalei, iar odată cu acestea a început și acea perioadă a anului în care Calea Victoriei poate fi luată la pas, pentru că își închide în weekend porțile pentru mașini, dar le deschide pentru pietoni.
Micul Paris a căpătat aer de mare Paris în acest weekend – prima oară pe 2025. Cafenele şic pe margini, oameni ieşiţi la promenadă şi tot felul de artişti stradali. Pe fundal, zumzet continuu de râsete, glume şi poveşti.
Aerul occidental se mută şi mai la nord de Paris, cu vibe de Amsterdam, datorită puhoiului de biciclete şi trotinete. Peste tot, prieteni care se revăd și se îmbrățișează sau grupuri-grupuri ieşite la o gură de aer cu familia, copiii ori animalele de companie.
Pe Matei și Irina i-am surprins în timp ce se plimbau mână în mână în zona Ateneului Român. Râdeau și se bucurau de vremea însorită din primul weekend al evenimentului „Străzi Deschise”. Ambii povesteau cu entuziasm despre deschiderea Bucureștiului pentru pietoni și micile afaceri care au prosperat datorită mulțimii care a umplut bătrânul bulevard.
„Mă gândesc că e un curent european. Peste tot există un centru pietonal mai mare, cu cafenele. Acum s-a dezvoltat foarte mult zona centrală, cu diferite concepte. Suntem foarte fericiți că s-a făcut chestia asta”, a zis Matei încântat de inițiativă.
Deși nu consideră că în timpul săptămânii bucureștenii ar putea păstra Calea Victoriei pietonală, din cauza freneziei urbane, Matei se bucură de timpul petrecut la sfârșitul săptămânii în lipsa zgomotului de claxoane și noxe.
„În weekend e foarte ok, că suntem fără mașini, avem pe unde să ne plimbăm.”
Și Irina vorbește cu pasiune și cu zâmbetul pe buze despre mobilitatea urbană și despre transportul alternativ, încât oamenii să poată circula cu ușurință cu autobuzul sau pe jos în zonele centrale ale Capitalei.
„Ne-ar plăcea să vedem oameni care merg pe biciclete și să fie un mijloc de transport pentru majoritatea oamenilor.”
În spatele Ateneului, deși zona nu este pietonală, oamenii se plimbă într-o aproape armonie cu mașinile, motocicletele, bicicletele și trotinetele.
Atunci când în liniștea plăcută dintre cetățeni a „tunat” brusc motorul puternic al unei motociclete și a rupt micul ecosistem construit pe străduțele pietruite, majoritatea oamenilor au tresărit și au schițat grimase, deranjați de vacarm.
Străzi Deschise, „printre cele mai bune inițiative din ultimii ani”
Veronica, o femeie îmbrăcată într-un alb luminos, își purta zâmbetul cu aceeași încredere cu care purta și bluza largă cu pene, aleasă parcă pentru un eveniment select. Ea urma să se întâlnească, alături de partenerul ei, cu mai mulți prieteni și să ia la pas Calea Victoriei.
„Chiar vorbeam cu prietenii că e una dintre cele mai bune inițiative care s-au luat în ultimii ani, chiar dacă sunt mulți nemulțumiți. Totuși, la cât de aglomerat este clar că lumea se bucură de străzile deschise”, a spus Veronica.
În plus, ea face o paralelă între țările în care renunțatul la mașini nu este un efort, iar plimbările prin capitalele europene fac parte din rutina zilnică.
„Chiar avem nevoie de o gură de aer, să lăsăm mașinile acasă, că tuturor ne place în afară să mergem să ne plimbăm pe străzi pietonale. Admirăm țările, admirăm orașele europene, că oamenii renunță la mașină și folosesc transportul în comun.
Dar noi în București suntem foarte comozi, vrem să parcăm la ușa restaurantului”.
Acesta a fost doar primul weekend din 2025 în care Calea Victoriei a fost deschisă pentru oameni și închisă pentru mașini. Mai urmează încă 23 de weekenduri dedicate vieții culturale, în aer liber, până pe 12 octombrie.
CITEȘTE ȘI: Sărbătoarea florilor de cireș, Hanami, în Capitală: Aikidō, origami, arte marțiale și „ID de București”
Comments are closed.