Într-o cafenea oarecare din zona Sfinții Voievozi a Sectorului 1, câțiva oameni se pregătesc să spargă liniștea deranjată doar de râșnițele profesionale. Au venit aici pentru un cutremur despre care știu teoretic că urmează, dar pe care niciunul nu este pregătit emoțional să-l trăiască. Cine ar putea fi, mai ales într-o sâmbătă dimineață, la ora 10:00, când Bucureștiul doarme-n bocanci după săptămâna de muncă? Și totuși, în câteva minute amorțeala urmează să se sfârșească: cutremur mare, replici multiple, haos, semnal picat, străzi blocate, panică, panică, panică. Din fericire, de această dată totul este o simulare care, paradoxal, ne duce vrând-nevrând mai aproape de inevitabilul despre care nu știm când va fi.
Nu s-a zguduit orașul. S-a zguduit doar realitatea oamenilor care au venit la una dintre simulările organizate de Fundația Comunitară București (FCB), prin programul „Bucureștiul Pregătit”.
Simularea de sâmbătă s-a desfășurat în două cafenele din cartier, transformate pentru o zi în centre de coordonare unde vecinii au exersat, pas cu pas, ce ar face în următoarele 72 de ore dacă un cutremur puternic ar lovi Bucureștiul.
Un experiment social mai altfel, cu scenarii de dezastru, vecini panicați, facilitatori cu umor amar și o întrebare care a plutit în aer toată ziua:
Suntem noi pregătiți dacă pământul începe să se zguduie mai serios?
Sunetele reale ale cutremurului
Simularea începe brusc: „S-a întâmplat cutremurul!”. Din boxele din cafenea începe să se audă sunetele panicii și zgomotele cutremurului din 1977, înregistrate la Sala Radio, unde la acel moment avea loc un concert.
Participanții, majoritatea parte din grupurile civice din zonă, fac ce i-a învățat Internetul, școala vieții sau instinctul de moment: unii se băgă sub masă, alții se lipesc de pereții interiori, cineva decide că „tocul ușii” e totuși o idee bună, în ciuda a zeci de ani de articole care spun contrariul, iar alții se adăpostesc mult prea aproape de geamuri.
Ce-i drept, măcar nimeni nu a luat-o pe scări. Toată lumea a auzit povestea din ‘77 cu marele actor Toma Caragiu, care a fost găsit mort în locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, în timp ce la el în casă paharele ar fi stat încă pe masă.
Centrul de resurse înființat după cutremurul fictiv de sâmbătă, 15 noiembrie 2025, a fost tot o cafenea din cartier. Acolo oamenii s-au adunat pentru a discuta ce trebuie făcut în continuare. S-au stabilit priorități, s-au împărțit rolurile și s-a încercat, cât de cât, o ordine în haosul organizat.
Prima lor decizie a fost să cerceteze cartierul, pentru a afla dacă sunt clădiri prăbușite, oameni care au nevoie de ajutor și zone în care situația ar putea deveni mai periculoasă decât „ar putea fi”.
„Ne vedem la punctul de întâlnire în 15 minute. Luați-vă hainele cu voi dacă mergeți să mapați zona”, le-a spus Diana Ghindă, trainer și facilitator de experiențe de învățare.
Prima replică a cutremurului
Oamenii se întorc din expediția lor în cartierul distrus de cutremur cu schițe mintale. Unii povestesc entuziasmați, alții încă încearcă să proceseze ce-au văzut în scenariu.
„Acolo, la colț, am găsit niște struguri. Măcar mai avem ceva de mâncare”, „Clădirea mare era căzută. De acolo am auzit sunete, dar n-am putut intra”, au spus ei.
Pe măsură ce încep să compare notițele, apar și primele dileme reale: ce faci dacă vezi țevi de gaze sparte, contorsionate? Cum verifici dacă e cineva într-o casă fără să te pui în pericol? Cine primește ajutor primul, și cine decide asta? Grupul începe să-și dea seama cât de multe necunoscute apar în primele ore după un seism.
Scenariul spune că e ora 14:38. La prima replică a cutremurului, reacțiile variază.
„Nu știu dacă suntem în siguranță aici cu atâtea geamuri”, a spus o participantă aflată sub masa cafenelei, când înregistrarea s-a oprit.
În câteva secunde, dezbaterea despre care masă e mai solidă, care geam e mai periculos și ce doamne ferește mai e și „triunghiul vieții”, se stinge.
Facilitatorul schimbă regula jocului: „curent intermitent, internet care apare și dispare”.
În acel moment, conform scenariului, unul dintre participanți „primește” un telefon de la un ONG care vrea detalii de genul „Unde e centrul de resurse al cartierului? Cum se întâmplă comunicarea în zonă? Zonele riscante au fost securizate?”
Oamenii se uită unii la alții, încearcă să răspundă, se contrazic, completează informații. În timp ce se chinuie să construiască un răspuns coerent, în cafenea intră o „vecină” cu atac de panică.
O participantă se ridică imediat și o ia deoparte: „Respirați adânc, sunteți în siguranță. Totul e bine.”
Participanții au urmărit, etapă cu etapă, un scenariu care acoperea primele 72 de ore de după cutremur, exact perioada în care orașul ar fi cel mai vulnerabil și în care comunitățile ar trebui să se descurce, în mare parte, pe cont propriu.
Au aflat atunci că în cazul acestui dezastru, nu se pot baza întru totul pe autorități.
Ce zodie s-ar descurca cel mai bine în caz de cutremur
În a doua cafenea, de pe Mihalache, un grup mai mare de vecini au repetat aceleași etape, dar într-o stare mult mai hiperactivă.
În timpul „debriefing-ului”, o doamnă care a trăit cutremurul din ’77 a mărturisit că primul lucru pe care l-a făcut când totul în jur a început să cadă a fost să-și salveze actele, de frică să nu fie arestată de regimul dictatorial.
Oamenii au fost puși să-și dea și note. Unii dintre ei au fost exigenți și și-au trecut modest un 5 sau un 6, în timp ce alții au tratat momentul cu umor și încredere și au apreciat că merită un 9 sau chiar un 10.
„Eu fiind zodia taur, nu pot să nu-mi dau nota 10”, a spus o participantă. „Și autografe, dacă vreți, la urmă”, a glumit ea.
În timp ce unii se autoevaluau cu modestie sau cu ironie, discuția aluneca firesc spre comportamentele pe care fiecare crede că le-ar avea „în realitate”.
Așa a apărut și replica care a stârnit cele mai multe râsete din toată ziua: „M-am prins de clanță și am început să dau din picioare ca să echilibrez blocul”.
Gluma a pornit de la un reflex real povestit de o participantă. Un amestec de panică, improvizație și speranță că, poate-poate, dacă faci ceva cu suficient entuziasm, nu cade podeaua cu tine.
Dar dincolo de hazul situației, organizatorii au încercat să explice ce se întâmplă de fapt în primele secunde ale unui cutremur: mișcarea verticală te dezechilibrează, apoi cea orizontală devine distrugătoare, iar oamenii reacționează de cele mai multe ori instinctiv, nu logic.
Discuții despre supraviețuire
A urmat momentul în care trainerii au trecut prin „miturile clasice”.
Tocul ușii? Nu mai e de mult un spațiu sigur. „Triunghiul vieții”? Nu e viabil, nu se aplică în toate situațiile. Coborâtul pe scări în timpul seismului? Cea mai mare greșeală. Balcoanele și scările sunt primele care pot ceda.
„Am văzut ieri, la o altă simulare, oameni care au fugit instinctiv spre scări, pentru că așa au învățat la simulările de incendiu. Problema e că incendiul și cutremurul sunt două situații complet, complet diferite”, a explicat un facilitator.
Participanții au aflat că în prima zi nu se bea deloc apă, apoi se raționalizează drastic (100 ml în ziua 2, 200 ml în ziua 3). Apa de pe țevi nu se bea niciodată fără pastile de purificare, pentru că nu e un moment bun să ai nevoie constantă la baie. De asemenea, actele e bine să fie în mai multe locuri: în cloud, pe un stick și pe hârtie.
Când una dintre participante a spus că stă aproape de Spitalul Elias și s-ar duce acolo în caz de nevoie, răspunsul trainerului a fost tranșant: „Nu vă bazați pe asta. E posibil ca tocmai Eliasul să fie afectat. Nu zic că nu merită încercat, dar fiți conștienți că lista spitalelor vulnerabile e lungă”.
„Ne place să credem că suntem bine. Nu suntem.”
Printre participanții de la simulare a fost și Tudor, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care recunoaște că a venit cu emoție, dar și cu așteptarea că știe ce ar avea de făcut într-un dezastru major.
După exercițiu, concluziile lui au fost însă mult mai nuanțate decât anticipa.
„Am venit aici cu frică, mă aşteptam să fiu mai pregătit pentru un scenariu în care cade clădirea, dar nu mă gândisem la toată pregătirea de care e nevoie pentru situaţia în care e foarte mult haos social”, a povestit Tudor.
Pentru el, cea mai mare surpriză a fost să realizeze că pregătirea individuală nu e suficientă.
„Am luat în calcul şi cum pot fi ajutaţi ceilalţi din jur, în cazul în care eu sunt ok, dar la nivel de comunitate sunt situaţii de urgenţă”.
Spune că multe lucruri care au apărut în scenariu nu i-ar fi trecut niciodată prin minte, iar asta l-a făcut să vadă altfel rolul fiecărui locuitor într-un astfel de context.
O altă revelație a fost ideea că, în primele ore după cutremur, autoritățile nu vor putea ajunge în toate zonele, iar oamenii vor fi nevoiți să gestioneze situațiile din cartier aproape singuri. În această situație, să suni la 112 nu e o idee prea bună, pentru că liniile trebuie lăsate libere pentru cele mai grave urgențe.
„Trebuie să fim pregătiţi, să luăm măsuri pe cont propriu, şi să nu credem că nu se poate întâmpla. Ne place să credem că suntem bine. Nu suntem”, a concluzionat Tudor.
Concluziile, „printre dărâmături”
După două zile de simulări în școli, clădiri de birouri, centre pentru persoane cu dizabilități, blocuri și, în final, în două cafenele din Sectorul 1, concluziile trase de organizatori au fost clare: bucureștenii nu sunt pregătiți, dar măcar cei care au participat știu asta acum.
Alina Kasprovschi, președinta Fundației Comunitare București și Bogdan Popescu, unul dintre traineri, au fost destul de rezervați în a vorbi despre concluziile din urma acestor zile, pentru că urmează o analiză atentă, o discuție cu autoritățile și alte ONG-uri implicate, în urma cărora vor lansa, pe larg, concluzii detaliate legate de aceste zile.
Kasprovschi a spus direct că mulți participanți au tratat până acum cutremurul ca pe „o chestie îndepărtată, care n-o să se întâmple niciodată”. Simulările au scos însă la suprafață exact opusul:
„O bună parte din oameni nu s-au gândit niciodată la un cutremur, nu și-au făcut un plan cu familia. Apare ideea asta că n-am nimic de făcut, că sunt neputincioși în fața unui astfel de dezastru. Apoi vine momentul în care își dau seama cât de mici suntem în fața unui cutremur, dar și că e nevoie să trecem prin astfel de exerciții”.
Un lucru observat constant: reflexele greșite. Oamenii intră instinctiv sub bănci aflate lângă geamuri sparte în scenariu, cum a fost cazul în timpul simulării din Școala Gimnazială 188, sau tratează simularea ca pe o evacuare de incendiu.
Mesajul Alinei Kasprovschi pentru bucureșteni e simplu:
Avem o responsabilitate individuală. Autoritățile nu pot rezolva tot. Fiecare dintre noi poate face ceva care, la nevoie, îi salvează viața lui sau a unui vecin”.
La rândul său, Bogdan Popescu, a observat aceeași tendință: oamenii cred că se vor descurca, dar realitatea îi lovește repede.
„La nivel individual avem tendința să facem ce ne taie capul”.
Totuși, el spune că grupurile de sâmbătă s-au organizat surprinzător de bine.
„Au reușit să realizeze că nu au suficiente informații și nu sunt suficient de pregătiți. Dar au plecat cu dorința de a învăța și cu ideea că vor să mai participe la astfel de exerciții. Au înțeles că împreună au mai multe șanse decât singuri”, a concluzionat trainerul.
Cel mai important sfat: „Cunoaște-ți vecinii”
După ore de discuții, zeci de întrebări, câteva replici de seism simulate și destule momente de „așa NU!”, participanții au primit și esențialul: ce faci, concret, în timpul unui cutremur.
Înainte de un cutremur, e esențial să ai un plan cu familia: unde vă întâlniți după seism, cum comunicați, dar și să pregătești un rucsac cu provizii pentru trei zile, cu apă, mâncare, medicamente, lanternă, radio și lucrurile strict necesare.Trebuie să fixezi bine mobila și obiectele grele din casă, ca să nu cadă peste tine.
În timpul cutremurului, regula de bază e simplă: lasă-te la pământ, protejează-ți capul și gâtul și ține-te bine, ideal sub o masă solidă sau lângă un perete interior. Evită scările, geamurile, pereții exteriori și nu ieși pe balcon. Dacă ești în scaun rulant, blochează frânele și acoperă-ți capul, iar dacă te prinde în mașină sau pe stradă, îndepărtează-te de clădiri.
După cutremur, dacă ești blocat în interior, semnalizează cu o pânză albă, cu un fluier sau prin bătăi ritmice. Nu suna la 112 decât pentru urgențe reale, pregătește-te pentru replici și nu folosi foc deschis, oprește curentul, gazele și apa și așteaptă să fie sigur să te miști mai departe.
Dincolo de partea tehnică, simulările au arătat că cel mai important lucru nu se vede în nicio listă. Oricât de ciudat sună, în primele ore după cutremur, cei mai importanți oameni din viața unui om devin vecinii.
Un motiv suficient de bun pentru ca oamenii să-și mai scoată vecinii la o cafea din când în când, altfel riscă să se bazeze, la nevoie, pe persoane cu care foarte mulți dintre noi nici măcar nu se salută pe scara blocului.
CITEȘTE ȘI: „Brigada Ciclistă”. Prima rețea de bicicliști voluntari care vor acționa în caz de cutremur
