- „Reforma” lui Rareș Hopincă: după instalarea ca primar al Sectorului 2, Rareș Hopincă (PSD) a anunțat că începe schimbarea funcționarilor cheie din instituție. Apoi, peste 20 de nume noi și-au făcut apariția în diverse direcții din primărie.
- Ce au în comun noii funcționari este că toți vin din instituții unde Rareș Hopincă a deținut funcții de conducere, precum Primăria Sectorului 5(PS5) sau Prefectura Capitalei.
- Angajarea acestora în Primăria Sectorului 2(PS2) a avut loc cu puțin timp înainte ca noul primar să anunțe măsuri drastice de restructurare a serviciilor din instituție. Edilul a anunțat că va desființa Poliția Locală, Administrația Domeniului Public (ADP) și Direcția de Taxe, care vor fi integrate în aparatul de specialitate al primarului.
- La jumătatea lunii martie, a avut loc și o consultare cu reprezentanții angajaților din ADP Sector 2, pe tema reorganizării. Aceștia au reclamat că nu li s-au transmis anterior informații cu privire la subiectul discuției și că au fost convocați cu o zi înainte.
- În plus, oamenii au acuzat că mulți dintre cei vizați de concedieri sunt persoane de peste 50 de ani sau cu probleme de sănătate.
- Printre foștii angajați de la Primăria Sectorului 5 și Prefectura Capitalei aduși la Primăria Sectorului 2, Buletin de București l-a identificat și pe fiul fostului baron PSD de Argeș, Florin Grigore Tecău, prins drogat la volan de polițiștii rutieri în 2021.
- De altfel, Buletin de București a arătat recent că în Primăria Sectorului 2 au avut loc o serie de transferuri „incerte” despre care edilul „nu mai reține” dacă au fost făcute la solicitarea sa: un fost șef de serviciu secret, anchetat de DNA, a ajuns consilier în Corpul de Control al lui Rareș Hopincă alături de o rudă a influentului lider PSD Felix Stroe.
- Contactat de Buletin de București, Rareș Hopincă a evitat să răspundă punctual întrebărilor redacției. El a subliniat în schimb că au avut loc mai puține transferuri în mandatul lui decât în cel al fostului primar.
„Reforma” lui Rareș Hopincă. Peste 20 de transferuri de la instituțiile conduse anterior de primar
Înainte de a fi ales primar al Sectorului 2, social-democratul Rareș Hopincă a fost, din 2018, City Manager la Primăria Sectorului 5. A plecat din funcție în 2023, după ce Cristian Popescu Piedone a fost repus de judecători în funcția primar la Sectorul 5 în urma eliberării din închisoare. A rămas, însă, tot în adminstrația publică. Din 27 iulie 2023 a ocupat fotoliul de prefect al Capitalei, până în aprilie 2024, când și-a dat demisia pentru a candida la alegerile locale.
În octombrie 2024, Rareș Hopincă a preluat mandatul de primar al Sectorului 2. Din acel moment, au început „transferurile” de angajați între Primăria Sectorului 5 (PS5), Prefectura Capitalei și Primăria Sectorului 2 (PS2).
Mai exact, peste 20 de noi funcționari din cele două instituții unde a fost șef Rareș Hopincă și-au făcut apariția în diverse funcții din direcțiile Primăriei Sectorului 2.
Mulți dintre cei care s-au transferat de la Primăria Sectorului 5 au ajuns acolo exact în anul în care Hopincă a devenit city manager, 2018, conform declarațiilor de avere ale acestora consultate de Buletin de București.
De exemplu, noua directoare a Direcției Digitalizare din PS2, Elena Roxana Nedelcu, a fost director la Direcția Generală Învățământ, Cultură și Sport a PS5, din 2018.
La fel și în cazul noului inspector de la Compartimentul de Derulare Investiţii a PS2, Constantin Vlășceanu. În 2018, era angajat în PS5, în funcția de șef birou la Direcția Generală de Administrare a Domeniului Public și Privat, de unde a plecat la scurt timp după ce Hopincă a devenit primar al Sectorului 2.
Două dintre consilierele din Direcția Achiziții, Marieta Ion și Alina Faur, au urmat același traseu. Ion a fost șef serviciu la PS5 din 2018 până în noiembrie 2024, iar Faur a fost consilier în domeniul achizițiilor publice până la începutul acestui an.
Alexandra Manea-Bădoi era, din același an, directoarea Direcției Dezvoltare și Resurse Umane a PS5. Acum, are aceeași funcție în primăria condusă de Hopincă.
La fel și Antonio Țicu, proaspăt consilier în Direcţia Management Resurse Umane. În anul în care Hopincă a devenit city manager la Primăria Sectorului 5, Țicu era inspector în aceeași instituție. A plecat din funcție la începutul anului.
Roxana Luminița Ene s-a angajat în 2018 pe funcția de consilier juridic la Direcția Impozite și Taxe Locale (DITL) Sector 5, unde în 2020 a devenit șef serviciu. La sfârșitul anului trecut, a plecat de la DITL pentru funcția de șef serviciu în corpul de control al Primăriei Sectorului 2.
Alți noi angajați ai PS2, transferați după ce Hopincă a devenit primar, de la instituții conduse anterior de edil:
- Florin Andrei Tecău, consilier în Direcția Digitalizare – a plecat din PS5 la sfârșitul lui 2024, după aproximativ 5 ani de activitate în această instituție, conform ultimei declarații de avere. A fost inspector în cadrul Serviciului Implementarea și Monitorizarea Proiectelor – Direcția de Investiții. Publicația Gândul scria în 2023 că Florin Tecău a fost condamnat, la Judecătoria Pitești, după ce a fost prins de polițiștii rutieri din Argeș în timp ce conducea sub influența drogurilor. Mai mult, în urmă cu 8 ani, el a scris, pe Facebook, că o să-i „extermine” cu familii cu tot pe toți jurnaliștii care îl atacă pe tatăl său, Florin Grigore Tecău, la momentul respectiv președinte al Consiliului Județean Argeș.
- Ana-Maria Gaspar, șefă a Serviciului Relații cu Societatea Civilă și Mediul de Afaceri – a fost șef serviciu la DITL Sector 5 din anul 2015.
- George Tiberio Militaru, consilier în Serviciul Asistenţă Juridică – din vara anului 2024 este consilier în cancelaria prim-ministrului PSD Marcel Ciolacu. Într-o declarație de avere din martie 2024 apărea drept consilier detașat în Prefectura Capitalei.
- Vasile Marian Podar, șeful Serviciului Administrativ – fost consilier general în mandatul 2020-2024, din partea PMP. Mai multe declarații de avere, inclusiv din perioada în care Hopincă era city manager, arată că Marian Podar primea o indemnizație anuală de peste 40.000 de lei de la Primăria Sectorului 5, însă nu reiese funcția pe care acesta o avea în instituție.
- Margareta Mircica Dîrnea, consilieră în Serviciul Management Strategic – a fost polițistă locală în Sectorul 5, din 2023.
- Oana Ionescu, consilieră în Serviciul Management Strategic – în 2022 s-a angajat tot în Poliția Locală a Sectorului 5.
- Ioana Ruxandra Scorțaru, inspector în Biroul Documentații Tehnice – anterior, a fost inspector la Primăria Sectorului 5 din anul 2023.
- Marius Andrei Barbu, inspector în Biroul Documentații Tehnice – a plecat din funcția de inspector la Primăria Sectorului 5 în noiembrie 2024, după patru ani de activitate.
- Akan Osman, director al Direcției Achiziții – a fost director general adjunct la DITL Sector 5, înainte de a face trecerea spre Primăria Sectorului 2, la finalul anului 2024, unde își exercită temporar funcția de director. Conform ultimei declarații de avere, Osman deține o funcție și în Prefectura Capitalei.
- Iulian Dumitrache, șeful Serviciului Achiziții Publice – în trecut, el a deținut funcția de șef serviciu la Prefectura Capitalei.
- Georgiana Bădoiu, consilieră în Serviciul Administrație Publică Locală – a plecat la începutul anului 2025 din funcția de consilier superior la Prefectura Capitalei.
- Sorin Viorel Murgea, consilier în Serviciul Evidență Persoane – la începutul anului 2025 părăsește funcția de inspector pe care o deținea la Primăria Sectorului 5.
- Alexandru Ilie, consilier în Serviciul Secretariat General – inspector în Primăria Sectorului 5 din 2023, până la finalul anului 2024.
Pe lista noilor veniți se află și Vichi Ștefania Focșa, care nu a deținut vreo funcție la Prefectura Capitalei sau Primăria Sectorului 5. Ea face parte dintr-o asociație despre care nu există prea multe detalii, Asociatia I Media T.
Soțul ei, Vlad Alexandru Focșa, este consilier la Ministerul Dezvoltării și are o firmă care nu a mai încasat venituri din 2022. În trecut, firma lui, SC Fefrom Import-Export SRL a avut contracte cu diverse instituții publice, mai ales din zona sanitară.
De asemenea, Buletin de București a mai scris recent despre alte două „transferuri incerte” care au avut loc în primăria condusă de Rareș Hopincă.
„Epoleții” din Corpul de Control, comandă de la partid?
Un fost șef de serviciu secret, anchetat de DNA, a ajuns în Corpul de Control al lui Rareș Hopincă, alături de finul unui „baron” PSD. Fostul ofițer a lucrat și la Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele.
Remus Vasile Șpan este un bugetar cu state vechi. În trecut, a fost șeful serviciului de „interceptări” din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cunoscută sub numele de „Doi și-un sfert”.
Relația lui Remus Șpan cu Rareș Hopincă este veche. După ce acesta din urmă a fost numit prefect al Capitalei, fostul șef din „Doi și-un sfert” i s-a alăturat în calitate de consultant.
În 2013, Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a pus pe Șpan sub urmărire penală într-un dosar de corupție în care a fost acuzat de procurori de complicitate la trafic de influență. În aceeași anchetă au mai fost vizați fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi(PNL) și afaceristul Nelu Iordache. Ulterior, dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu ar exista.
Alături de Șpan, în Corpul de Control al primarului Hopincă a fost cooptat și Sorin Bumbac, o rudă a influentului lider PSD Felix Stroe.
Primăria Sectorului 2 a transmis pentru Buletin de București că atât Remus Șpan, cât și Sorin Bumbac au fost transferați in Corpul de Control al Primarului Sectorului 2 de la alte instituții.
Întrebat de reporteri dacă cei doi au fost transferați la cererea lui, Rareș Hopincă a declarat că „nu mai rețin”.
CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Registru verde digital pentru Parcul Plumbuita, în dezbatere în Consiliul Local
„Reforma” lui Rareș Hopincă: „Tăiem 294 de posturi”
Aceste noi angajări au avut loc cu puțin timp înainte ca Rareș Hopincă să anunțe măsuri drastice de restructurare a serviciilor din instituție.
„Am decis să intervenim ferm printr-o reorganizare profundă, pentru că doar printr-o administrație eficientă putem face ca Sectorul 2 să evolueze, la fel cum s-a întâmplat în Sectoarele 3, 4 sau 6”, a afirmat Rareș Hopincă.
Mai exact, edilul va desființa Poliția Locală, Administrația Domeniului Public (ADP) și Direcția de Taxe, care vor fi integrate în aparatul de specialitate al primarului. Numărul total de posturi de execuție va scădea cu peste 20%, respectiv cu 294, de la 1.244 cât sunt în prezent, iar numărul de posturi de conducere va scădea cu peste 50%, cu 57 din 103.
Această reformă a administrației Sectorului 2 ar aduce o economie de aproximativ 30 de milioane de lei pe an, potrivit primarului.
„Nu ne vom atinge de muncitori, nu ne vom atinge de șoferi, de personalul contractual sau funcționarii care muncesc efectiv. Vor fi integrați în cadrul primăriei. Sunt vizați doar cei care stau degeaba, în birouri”, a mai declarat edilul.
Proiectul de hotărâre privind reorganizarea administrației va fi votat de Consiliul Local al Sectorului 2 luni, 31 martie.
Pe lângă cele trei instituții care vor fi integrate în aparatul de specialitate al primarului, Rareș Hopincă a precizat că urmează evaluarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, a Direcției Generale de Administrare a Patrimoniului Imobiliar și a Centrului Cultural.
„Un simulacru de dezbatere”
Noua directoare a Direcției Management Resurse Umane menționată în lista de mai sus, Alexandra Manea-Bădoi, a recunoscut în timpul unei dezbateri publice că înainte de această reorganizare, Primăria a angajat alți 160 de oameni, atât prin concursuri, cât și prin transfer de la alte instituții.
Dezbaterea a început fără o prezentare a proiectului și a durat 30 de minute, iar consilierul local care a condus ședința nu a permis alte intervenții în afara unor luări de cuvânt anunțate în prealabil pe o adresă de email a primăriei.
Partidele aflate în opoziție în Consiliul Local al Sectorului 2 au acuzat administrația lui Hopincă că a organizat o dezbatere „simulacru”, lipsită de transparență, și că nu li s-a dat voie să vorbească.
„Nu au dat cuvântul consilierilor, nici directorilor. Eu nu am reușit să pun măcar o întrebare”, a declarat fostul primar al Sectorului 2, parlamentarul USR Radu Mihaiu.
CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Mobilier urban, pentru seniori, în parcuri și zone publice. Inițiativa se discută în ședința de Consiliu Local, din 31 martie
Războiul reclamațiilor
La jumătatea lunii martie a avut loc și o consultare cu reprezentanții angajaților din ADP Sector 2, pe tema reorganizării. Aceștia au reclamat faptul că nu li s-au transmis date cu privire la subiectul discuției și că au fost convocați cu o zi înainte.
De asemenea, au reclamat că mulți dintre cei vizați de concedieri sunt persoane peste 50 de ani sau cu probleme de sănătate, conform procesului verbal privind desfășurarea întâlnirilor cu reprezenanții salariaților din ADP Sector 2.
Angajații au cerut și documentația care a stat la baza acestei reorganizări, însă li s-a transmis că o vor primi „în momentul în care se va realiza definitivarea lor”.
O altă problemă ridicată de reprezentanții salariaților este cea legată de testele anuale cu privire la cunoașterea legislației impuse funcționarilor publici. Mai exact, ei reclamă faptul că angajații din aparatul de specialitate al primarului nu sunt supuși testării, în timp ce alții sunt.
„Această întâlnire a fost mai mult o informare și nu o consultare care să expună procesul de reorganizare”, a spus unul dintre participanții la discuție, Răzvan Rădulescu, inspector la ADP Sector 2, care a precizat și că nu a avut la dispoziție un material care să cuprindă măsurile concrete privind reorganizarea acestui serviciu public.
Răspunsul evaziv al primarului
Contactat de Buletin de București, Rareș Hopincă a evitat să răspundă punctual întrebărilor reporterului.
„De când am preluat mandatul au fost realizate aproximativ 20 de transferuri în direcțiile unde era personal deficitar. Numărul este considerabil mai mic decât transferurile din precedentul mandat – aproximativ 70”, a spus edilul.
L-am mai întrebat pe primar cum explică faptul că peste 20 de oameni cu care a mai lucrat anterior în instituțiile pe care le-a condus au primit funcții la Sectorul 2, însă nu am primit un răspuns.
De asemenea, l-am întrebat dacă îi cunoaște trecutul consilierului Florin Tecău, fiul fostului baron PSD de Argeș, prins drogat la volan, și despre calificările celor două polițiste locale pentru funcțiile din Direcția Management Strategic, însă nu a dorit să răspundă.
A evitat să ofere un răspuns și la întrebarea privind justificarea acestor angajări, în contextul în care a anunțat o reorganizare majoră în primărie și reducerea a aproape 300 de posturi.
Editor: Cătălin Doscaș
Comments are closed.