Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 10 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPoliticPrimărie

Referendumul lui Nicușor Dan, votat de CGMB. A fost introdusă și o a treia întrebare

232
Referendumul lui Nicușor Dan a fost votat de Consiliul General. Foto PMB
Referendumul lui Nicușor Dan a fost votat de Consiliul General. Foto PMB

Referendumul lui Nicușor Dan a fost aprobat de către Consiliului General al Municipiului București. Primarul Capitalei dorește să obțină, prin consultare publică, sprijinul bucureștenilor pentru mutarea controlului asupra cheltuielilor publice și a autorizațiilor de construire de la sectoare către Primăria Municipiului București și CGMB.

De asemenea, pe buletinul de vot va fi adăugată o a treia întrebare, propusă de grupul consilierilor generali ai PSD, privind combaterea traficului de droguri în București.

Consultarea bucureștenilor va avea loc pe 24 noiembrie, în ziua în care are loc și primul tur al alegerilor prezidențiale.

Hotărârea cu privire la organizarea referendumului a fost aprobată cu 47 de voturi. Doi consilieri generali au votat împotrivă.

Pentru introducerea în consultare a celor 2 întrebări propuse de Nicușor Dan, au votat 45 de consilieri generali. Două voturi au fost împotrivă.

Pentru întrebarea propusă de PSD, au votat tot 45 de consilieri. A existat un vot împotrivă și trei abțineri.

Conform primarul general, estimarea este că organizarea referendumului va scoate din buget aproximativ 7 milioane de lei (1.4 milioane de euro).

Din trei în unul

Inițial, au fost propuse trei hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București pentru fiecare întrebare inclusă în referendum. Pentru că aveau inițiatori diferiți – primarul general și PSD – exista riscul, ca potrivit legii, să fie nevoie să fie organizate consultări separate ale populației.

„A existat o problemă tehnică cu proiectele de hotărâri privind referendumul, care aveau inițiatori diferiți și exista riscul să fie nevoie de comisii diferite de organizare.

Prin urmare, am ajuns la soluția să avem amendamente din partea mea și din partea PSD, astfel încât să adoptăm o singură hotărâre cu trei întrebări”, a declarat Nicușor Dan, la începutul ședinței CGMB de luni.

CITEȘTE ȘI: Referendumul pentru reducerea atribuțiilor primăriilor de sector, pe ordinea de zi a CGMB

Referendumul lui Nicușor Dan. Mai puține atribuții la sectoare

Pe 24 noiembrie, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale, bucureștenii vor trebui să răspundă la următoarele 3 întrebări.

1.⁠ ⁠Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? (propusă de primarul general)

2.⁠ ⁠Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului? (propusă de primarul general)

3. Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București? (propusă de PSD).

Care sunt argumentele pentru această schimbare

Argumentele pentru modificările pentru care se cere consultarea bucureștenilor au fost prezentate în referatele de aprobare. Astfel, documentul aferent primei întrebări menționează că, potrivit legislației fiscale în vigoare, Bucureștiului are că principală sursă de venit cotele defalcate din impozitul pe venit stabilite anual ca procent prin legea bugetului de stat.

„Totodată, Municipiul București are obligația legală de asigurare la nivelul municipiului a serviciilor publice de importanță strategică (transport în comun, asigurarea agentului termic în sistem centralizat, și investiții de infrastructura mare), precum și a celor 19 spitale de subordonare locală, 16 instituții de spectacole, etc.”, menționează documentul.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu susţine şi nu prea referendumul lui Nicuşor Dan. Răspunsul edilului general

De ce vrea primarul general să controleze autorizațiile de construire

În cazul chestiunii autorizațiilor de construire, argumentul pentru mutarea controlului total la Primăria Generală, invocat de instituție, este următorul:

„Dezvoltarea urbană coerentă şi integrată reprezintă un proces prin care oraşele se dezvoltă într-un mod planificat, sustenabil şi echilibrat, luând în considerare nevoile sociale, economice şi de mediu.

Într-un context urban complex al Bucureștiului, capitala României, această abordare este esenţială pentru a rezolva problemele legate de traficul aglomerat generat de haosul urbanistic, poluarea aerului şi pierderea spaţiilor verzi.

În acest sens, traficul actual în capitală este generat de autorizarea haotică de către primăriile de sector a unor proiecte imobilare care au dus la aglomerarea totală a unor zone, reducerea spațiilor verzi şi deprecierea continua a calităţii vieţii.

În vederea emiterii unitare a autorizaţiilor de construire și în virtutea viitoarei platforme integrate! digitale a noului Plan Urbanistic General, se impune ca emiterea autorizaţiilor de construire pe tot teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti să fie sub autoritatea şi coordonarea Primarului General”, se arată în document.

De ce vrea PSD referendum pe combaterea consumului de droguri

Subiectul consumului de droguri în Capitală este unul esențial și trebuie abordat mult mai aplicat de către autoritățile locale, cele care știu ce se întâmplă în comunități, este justificarea PSD pentru introducerea unei întrebări, la referendumul local, pe această temă.

„Unul din trei copii care învață în București spune că, în școala lui, consumul de droguri e o problemă. Vârsta consumatorilor a ajuns până la 10-11 ani, potrivit Ministerului de Interne.

Anul trecut, la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia au fost internați peste 400 de copii și tineri cu vârsta până în 25 de ani. În primele 3 luni din 2024, au primit îngrijiri medicale alți peste 100 de copii și tineri cu aceeași vârstă. Aceștia sunt doar cei care ajung pe mâna medicilor în urma consumului de substanțe interzise. Însă, există semnale suficiente că sunt mulți elevi care consumă droguri și nimeni nu are cunoștință.

Avem nevoie de implicarea autorităților locale, în special a Primăriei Capitalei, dar și de investiții serioase pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor și pentru a informa elevii cu privire la efectele substanțelor interzise”, este argumentarea consilierilor generali PSD.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Suspiciuni de angajări măsluite. Foto Metrorex
ArticoleEvenimentȘtiri

Suspiciuni de angajări măsluite pentru posturi de conducere în Metrorex

Directorul Operațiuni Material Rulant și Transport Călători și nepotul său sunt acuzați...

Marcaje tactile pentru nevăzători, în Centrul Capitalei. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Marcaje tactile pentru nevăzători, în Centrul Capitalei

Primăria Municipiului București, a instalat marcaje tactile pentru nevăzători în zona Piața...

35 de ani de la Revoluția Română, marcați la Biblioteca Metropolitană București. FOTO: Wikipedia
ArticoleCulturăȘtiri

35 de ani de la Revoluția Română, marcați la Biblioteca Metropolitană București

Biblioteca Metropolitană București marchează 35 de ani de la Revoluția Română printr vernisajul...