Numărul de observatori acreditați de Funky Citizens pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a atins un nivel record. Este cel mai mare număr de când organizația observă scrutinurile electorale organizate în România și în diaspora.
Peste 2.400 de persoane s-au înscris pentru a urmări în profunzime cum se desfășoară scrutinul electoral și pentru a identifica eventualele încălcări ale legilor care ar deturna votul românilor.
Numărul de observatori acreditați de Funky Citizens va crește, pentru că înscrierilor au continuat până miercuri seara, iar centralizarea finală a datelor se va face în cursul zilei de joi.
Peste 900 de observatori acreditați de Funky Citizens din București și Ilfov
Din totalul celor înscriși, peste 830 sunt din București. Alți peste 110 provin din Ilfov. Aceștia nu vor observa turul al doilea al alegerilor prezidențiale doar în cele două unități administrative, ci se vor deplasa și în județele vecine din Muntenia.
„Alături de alte organizații cinstite care trimit observatori în turul al doilea vom face tot ce ne stă în putere să protejăm cât mai multe din voturile voastre.
Mulțumim tuturor celor care își donează o zi pentru democrație. Atât celor care observă, dar și celor care votează. Ne vedem duminică!” este mesajul transmis de Funky Citizens cu privire la incredibilul val de implicare civică, într-un moment important pentru România.
Ce au făcut observatorii în primul tur al alegerilor prezidențiale
În turul I al alegerilor prezidențiale, Funky Citizens a reușit să acrediteze peste 800 de observatori în 1.500 de secții de votare.
Rapoartele înregistrate de aceștia au acoperit 40 din cele 41 de județe ale României, precum și secții din Diaspora, totalizând 1.503 de rapoarte trimise în zilele de votare de către aceștia.
În ceea ce privește localitățile acoperite, observatorii Funky Citizens au fost prezenți în peste 250 de localități distincte din 40 de județe ale României și din străinătate. Din punct de vedere procentual, 75% din totalul rapoartelor au fost colectate în zone urbane, 15% în zone rurale și 10% în secții de votare din străinătate, potrivit unei evaluări Funky Citizens.
Sistemul electronic de verificare a alegătorilor (SIMPV) a funcționat remarcabil de eficient, fără probleme de disponibilitate pe parcursul zilei electorale. În 87% din cazurile observate, procedurile de identificare au fost aplicate corect și consecvent.
În urma activității de observare a procesului de vot cu urna mobilă, s-au constatat mai multe nereguli procedurale: aplicarea incorectă a sigiliilor pe urne după începerea votului, tentative de împiedicare a observatorilor să-și exercite dreptul legal de monitorizare și incidente în care alegătorii au luat ștampila în afara spațiului de vot.
De asemenea, s-au înregistrat cazuri în care persoanele care solicitaseră urna mobilă nu au putut vota fie din cauza stării de sănătate precare, fie din cauza lipsei documentelor de identitate în original, precum și o situație în care un alegător a fost validat de două ori în sistem, necesitând intervenția poliției.
CITEȘTE ȘI: ALEGERI 2025 | Votul cu urna mobilă. Cine și când o poate solicita
Analiza sesizărilor observatorilor relevă mai multe proceduri neregulamentare în procesul de numărare a voturilor. În numeroase secții, buletinele nu au fost arătate la cameră și nu au fost citite individual de către președinte, așa cum prevede procedura, ci au fost sortate și numărate de toți membrii comisiei simultan, grăbind procesul.
Observatorii raportează că membrii BESV au fost adesea ostili față de solicitările de a respecta procedura corectă, manifestând iritare când li s-a amintit de regulament sau când observatorii au insistat pentru transparență.
S-au constatat cazuri în care procesele verbale au fost semnate în avans, teancurile de voturi nu au fost renumărate corespunzător, sau au fost descoperite discrepanțe între numărul de buletine și numărul de votanți înregistrați.
CITEȘTE AICI Raportul privind rezultatele observării primului tur al alegerilor prezidențiale.
Ce înseamnă să fii observator la vot
Ca observator, vei monitoriza tot procesul electoral: sigilarea urnelor, respectarea secretului votului și numărarea corectă a voturilor. Rolul observatorului este să observe, să documenteze și să raporteze orice nereguli, fără a intervii în procesul electoral.
Orice cetățean poate deveni observator, la orice tip de alegeri. Însă nu trebuie să fie membru al unui partid politic și să aibă drept de vot, adică peste 18 ani. Procesul nu necesită experiență anterioară.
Funky Citizens este o organizație neguvernamentală, fondată în 2012, care promovează civismul pentru o democrație mai solidă. Derulează proiecte ce acoperă mai multe arii precum educația media, combaterea dezinformării, analize bugetare și observarea alegerilor.
CITEȘTE ȘI: Alegeri 2025 | Începe votul în străinătate. Primii care votează sunt românii din Australia