Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și alți directori și funcționari din Primărie au fost trimiși în judecată de DNA, în dosarul Rosal. Procurorii îi acuză că au prelungit prin acte adiționale contractul încheiat de muncipalitate cu firma de salubritate fără a organiza licitații așa cum cere legea. Prejudiciul calculat în dosar este de peste jumătate de miliard de lei.
Buletin de București a intrat în posesia rechizitoriului întocmit de procurorii DNA și care explică cum s-au petrecut faptele.
Robert Negoiță a venit la conducerea sectorului 3 în iunie 2012. Procurorii DNA susțin că, imediat după instalarea sa în fotoliul de primar, Negoiță și-a adus oameni de încredere, de la societăți ale famililei extinse Negoiță, pe care i-a numit în posturi cheie. Este vorba de Octavian Ghețu și Irina Gina Soroceanu, pe care i-a instalat la conducerea Direcției Economice și Direcției Investiții și Achiziții. Și-a numit apropiați și în posturile de directori la Direcția Juridică pe Florentina Pencea și la Direcția de Utilități Publice pe George Alexandru Manciu.
Prelungirea contractului cu Rosal, pe 10 ani – consilierii locali habar n-au avut
La instalarea sa în Primăria Sector 3, Robert Negoiță a găsit contractul cu ROSAL în vigoare. Fusese încheiat în 1999 și prelungit prin două acte adiționale. Dar a moștenit și decizii ale Curții de conturi, ANRMAP și o sentință civilă care toate impuneau același lucru – obligația de a atribui un contract nou de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare prin procedura licitației publice.
Cu toate acestea, pe 20.11.2013, Consiliul Local Sector 3 decide prelungirea contractului cu ROSAL pe încă 10 ani. Actul adițional, nr. 44, a fost semnat pe 5.05.2014.
Procurorii au descoperit, însă, un șir lung de nereguli în modul în care a fost adoptată acea hotărâre de CL S3.
Actul adițional 44 sub pretextul punerii de acord a ”dispozițiilor contractuale cu modificările legislative și cu situația de fapt, pentru îmbunătățirea substanțială a serviciului de salubritate și a implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrata a deșeurilor municipale de pe raza administrativa a sectorului 3, a avut în fapt ca obiect prelungirea contractului de salubrizare cu 10 ani, la un tarif netransparent și supraevaluat.
Probele au demonstrat că membrii Consiliului Local care au votat pentru H.C.L. 420 au fost induși în eroare cu privire la adevăratul scop al acestei hotărâri. – se menționează în rechizitoriul întocmit de DNA.
Pe 15 noiembrie 2013, Robert Negoiță a convocat Consiliul Local Sector 3, de îndată, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi, 54 de proiecte de hotărâri. În ultimul moment, apare o ordine de zi suplimentară, cu încă patru puncte. Procurorii DNA susțin că unul dintre consilerii locali a propus să se renunțe la trei dintre proiectele de pe lista initițială pentru a face loc proiectelor suplimentare. Ceea ce s-a și întâmplat.
Doar că, după cum susțin anchetatorii, consilierii nu au primit si documentația care, în mod obligatoriu, însoțește proiectele de hotărâre, care explică în amănunt ce urmează să se decidă și care prezintă punctele de vedere ale comisiilor de specialitate.
Nici proiectul de la punctul trei de pe ordinea suplimentară nu a avut această documentație atașată, așa că, aleșii locali au votat cunoscând doar titlul proiectului: Programul de dezvoltare a sistemului de gestionare integrata a deșeurilor municipale de pe raza administrativa a sectorului 3.
„ Dat fiind caracterul extraordinar al ședinței din data de 20.11.2013, Proiectul de hotărâre privind implementarea sistemului de gestionare integrate a deșeurilor municipale pe raza administrativa a Sectorului 3 nu a avut avizul comisiilor de specialitate, prin urmare nu a fost analizat împreună cu materialele aferente de către consilierii din comisia cu atribuții în acest domeniu”, se menționează în rechizitoriul DNA.
La ședința, primarul Robert Negoiță a lipsit, deși el fusese inițiatorul proiectului de hotărâre și prezența sa ar fi fost obligatorie. Procurorii susțin că avocatul proiectului a fost directorul Direcției Utilități Publice, George Manciu, care i-a indus în eroare pe consilieri, care nu au știut exact ce presupune hotărârea pe care o votează.
„Având în vedere toate aceste aspecte putem afirma că scopul de a deturna atenția consilierilor locali de la ceea ce se dorea în fapt, prelungirea cu încă 10 ani a contractului de salubrizare, a fost atins, cei 18 consilieri locali care au votat pentru ( dintre care 4 nu își amintesc dacă au știut că votează prelungirea contractului de salubrizare, restul de 13 neștiind/neconștientizând acest aspect) care au aprobat H.C.L. 420/20.11.2013 – fiind induși în eroare de titlul proiectului de hotărâre, de conținutul documentelor justificative de la baza proiectului de hotărâre, de prezentarea și răspunsurile oferite de către inculpatul MANCIU GEORGE în cadrul ședinței extraordinare, care a făcut referire strict la containerele îngropate”, scrie în rechizitoriul DNA.
Consilierii locali au aprobat proiectul cu 18 voturi pentru și 7 împotrivă. Procurorii DNA susțin și că aici este o problemă. Că această modificare în fapt a contractului avea nevoie de votul majorității calificate, adică 21 de voturi, și nu 18 câte a avut în fapt. Iar vinovat îl indică procurorii pe secretarul general al Primăriei, Marius Mihăiță, în calitate de secretar al Sectorului 3 București care nu a avizat de legalitate proiectul de H.C.L. ce va deveni H.C.L. 420 și nu a informat pe preşedintele de şedinţă cu privire la cvorumul necesar pentru adoptarea acestei hotărâri, nu a refuzat contrasemnarea pentru legalitate a hotărârii de la pct 3 ”suplimentare” și nu a formulat obiecții de nelegalitate.
Prelungirea contractului cu Rosal cu încă 10 ani
Cu tolba plină de decizii contrarii, unele cu titlu executoriu, Robert Negoiță merge mai departe în relația cu ROSAL. Nici măcar faptul că în 2013 ROSAL pierde licența de operator de salubritate pe raza Sectorului 3 nu-l face să renunțe la contract. Ba din contră.
Odată ce a avut undă verde de la consilieri, Robert Negoiță semnează, în martie 2014, pactului adițional nr. 44, de prelungire a contractului cu ROSAL pentru încă 10 ani, ceea ce a dus la un angajament legal sub forma unui contract cu executare succesivă,din care a rezultat: o obligație pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public a U.A.T. Sector 3 București, prin care s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 375.640.537,61 lei și un folos patrimonial corelativ obținut de către S.C. ROSAL GRUP S.A. în același cuantum.
Procurorii mai spun că, prelungirea duratei contractului a avut ca motiv necesitatea amortizării investiției la care s-a obligat S.C. ROSAL prin negotium de mai sus, respectiv o investiție constând în realizarea unui număr de 449 sisteme de colectare a deșeurilor în mod selectiv, în recipienți îngropați, în valoare de 6.735.000 euro inclusiv tva.
Contractul cu ROSAL, mai lung și mai scump
La 10 zile după ce a semnat decizia de prelungire cu 10 ani a contractului cu ROSAL, Robert Negoiță își mai pune semnătura pe un act care influențează relația contractuală cu firma ROSAL. Încheie actul adițional nr. 47 prin care se modifică frecvența cu care firma curăța străzile și trotuarele din sector.
Practic, prin acest Referat se propunea, cu câteva zile înainte de semnarea actului adițional nr. 46/2014, care a pus în aplicare prevederile din H.C.L. nr. 115/29.04.2014, creșterea frecvențelor de desfășurare a activităților de salubrizare pe categorii de artere, astfel: de la 1 trecere/săptămână la 3 treceri/săptămână, de la 2 treceri/săptămână la 4 treceri/săptămână și de la 3 treceri/săptămână la 6 treceri/săptămână – se arată în rechizitoriul DNA.
Iar motivul invocat pentru această dublare a serviciilor a fost o presupusă somație trimisă de Comisia Europeană. În raportul ce însoțește propunerea de modificare a frecvenței serviciilor efectuate se menționează că în urma monitorizării efectuate în perioada 2008 -2012 pe teritoriul Capitalei (inclusiv în sectorul 3), s-au înregistrat depășiri ale valorilor limita de pulberi în suspensie, Comisia Europeană a transmis o somație privind această situație, somație în urma căreia se impun măsuri suplimentare de salubrizare.
Procurorii DNA au demontat însă această teză cu ajutorul unor rapoarte de la Agenția de Mediu care nu au susținut informațiile prezentate în raport. Ba mai mult, Comisia Europeană nu a trimis niciodată o astfel de somație.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin adresa din 26.11.2021 a răspuns organelor de urmărire penală că nu a primit în mod direct de la Comsia Europeană vreo somație sau alt document oficial cu privire la depășiri ale valorilor limită de particule în suspensie, în perioada 2008-2021, pentru aglomerarea București – rechizitoriu DNA.
Procurorii DNA mai spun și că un astfel de act prin care se modifică frecvența unor servicii avea nevoie de o hotărâre de Consiliu Local și nu era de competența primarului.
Deci, se constată că prin creșterea frecvențelor de realizare a activităților de curățenie a căilor publice s-a mărit în fapt cantitatea prestației, cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate, elemente ce stau la baza modificării de tarif, modificare care se poate face doar prin hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 al municipiului București.
Prin urmare, unitatea administrativ-teritorială nu putea să facă modificări decât în baza unor hotărâri ale autorității deliberative și nu direct prin primarul sectorului – rechizitoriu DNA.
Curtea de Conturi la controlul din 2016 a calculat și prejudiciul adus de încheierea acestui act adițional – 160.842.519,027 lei, și, obținerea în mod corelativ a unui folos patrimonial necuvenit de 153.477.124,30 de către S.C. ROSAL GRUP S.A.,
Cum a ignorat Negoiță instituțiile statului
Procurorii DNA susțin că primul moment în care organele de control au constatat nelegalitatea prelungirii contractului cu ROSAL a fost controlul Curții de Conturi din anul 2005 cu privire la gestionarea bugetului Sectorului 3 pe anul 2004. Apoi, în 2008 a urmat controlul Autoritații Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP).
Prin Raportului de control din data de 21.05.2008 s-a pus în vedere autorității contractante că aceasta avea obligația de a nu mai prelungi contractul încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract. Mai precis, în finalul Raportului s-a recomandat autorității contractante, că având în vedere legislația aplicabilă, să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare în conformitate cu stipulațiile legale și să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006. Totodată s-a propus înaintarea raportui de control: Consiliului Concurenței; Curții de Conturi A României și Autorității Naționale de Reglementare Pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – rechizitoriu DNA
Mai mult, în urma controlului ANRMAP a fost declanșată o investigație prinvind o posibilă încălcare a legii concurenței. La finalul acesteia, și Consiliul Concurenței a decis același lucru. Pentru delegarea serviciului de salubrizare trebuie organizată licitație publică. Robert Negoiță a contestat decizia Consiliului în instanță și a pierdut.
Pe cine acuză procurorii de lanțul de ilegalități?
procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ROBERT SORIN NEGOIȚĂ, primar al Sectorului 3 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a infracțiunii de complicitate la fals intelectual;
OCTAVIAN GHEȚU, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual;
GEORGE-ALEXANDRU MANCIU, la data faptelor exercita, cu titlu temporar, funcția de director executiv al Direcției Utilități Publice din cadrul Primăriei Sector 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave;
IRINA-GINA SOROCEANU, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave;
FLORENTINA PENCEA, la data faptelor exercita, cu titlu temporar, funcția de director executiv al Direcției juridice din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave;
ELENA PETRESCU, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 3 și viceprimar al Primăriei Sector 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual;
MIHĂIȚĂ MARIUS, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două participații improprii la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave;
MIRELA CHETREANU, auditor public extern în cadrul Curții de Conturi a României-Camera de Conturi București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual;
Persoană fizică, reprezentant al S.C. ROSAL GRUP S.A, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave;
și S.C. ROSAL GRUP S.A., sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Prin faptele descrise, la care au contribuit, sub forma complicității, și persoanele menționate din conducerea Primăriei Sectorului 3, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup S.A.
Consiliul Local al Sectorului 3 s-a constituit parte civilă în procesul penal.
sursa foto cover Facebook Robert Negoita