Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 21 June 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Rareş Hopincă se autoproclamă câştigător al alegerilor din Sectorul 2, în vreme ce Radu Mihaiu face acuzaţii grave de falsificări

99
FOTO: Arhiva

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, spune că s-a încheiat numărătoarea, iar el este câştigător, la o distanţă de 300 de voturi de contracandidatul său, primarul în funcţie Radu Mihaiu. În schimb, Mihaiu face acuze grave de procese verbale falsificate, ştampile lipsă şi buletine de vot dispărute.

Aflat la Sâmbăta de Sus pentru şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, Rareş Hopincă a declarat că procesul electoral e încheiat din punctul lui vedere şi el este câştigător.

Tocmai s-a finalizat numărătoarea de către Biroul Electoral de Sector, s-a validat şi ultimul proces verbal care mai era de validat, s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea mea, ceea ce arată că sunt câştigătorul alegerilor locale pentru Primăria Sectorului 2. (…) Este o întreagă epopee, pentru că nu a găsit nimeni acea cerere despre care vorbeşte domnul Mihaiu, s-a vorbit foarte mult în mass-media despre cererile de renumărare, dar cererile nu au fost găsite la Biroul Electoral de Sector sau la Biroul Electoral Municipal. Din punctul meu de vedere, toată această discuţie despre anumite nereguli este un pretext pentru a justifica că s-au pierdut alegerile de către USR şi este în fapt un refuz de a recunoaşte această înfrângere

rareş hopincă, PSD, via agerpres

În schimb, Radu Mihaiu continuă cu acuzele de fraudă. El susţine că are dovezi că oponenţii politici au avut toate resursele necesare pentru a-şi face o secţie de vot paralelă.

Peste 60 de ore de când BES ne ignoră

Nici măcar secțiile unde au dispărut voturi nu le-au luat în discuție. Să nu mai vorbim că în Sectorul 2 au dispărut 1345 buletine de vot, au dispărut ștampile de vot. Aflăm că au fost scoase din secții și ștampile de control.

Au dispărut toate piesele de care aveau nevoie pentru a-și construi o secție paralelă.

Problemele sunt incredibil de grave. Chiar azi noapte au mai încercat să închidă o secție (248 – după 4 zile!) în care erau 9 voturi în plus în urnă. Au fost din cele descoperite preștampilate în ziua votului sau au provenit din secția care se putea construit din tot ce a dispărut din sector??

Președinta BES trebuie să înainteze speța către parchet. Sesizează și ei fraudarea alegerilor.

Totuși, presiunea pusă de PSD încă din prima noapte când au înconjurat gardurile cu oameni care să vocifereze încă ține adevărul ascuns.

Am cerut un lucru simplu: renumărarea voturilor unde sunt suspiciuni grave. De 3 zile nu ni se răspunde. Se încearcă mușamalizarea fraudei.

Nu o vom lăsa așa.

radu mihaiu, uSR

Cu câteva ore înainte de această declaraţie, Radu Mihaiu spunea că se adună tot mai multe dovezi pentru a cere anularea alegerilor din Sectorul 2.

Votul de la Sectorul 2 a ridicat multe semne de întrebare: 504 voturi dispărute, 1345 buletine lipsă, ștampile care nu s-au mai găsit și multe multe chei de control care nu s-au închis corect. Practic din toate rezultă 2000 voturi neatribuite corect.

Azi începe să iasă la lumină și cum se mușamalizează frauda. Pe site-ul AEP sunt publicate procese verbale FALSE. Repet, ca să fie clar. E o acuzație foarte gravă care vreau să fie foarte bine înțeleasă. Se dau oficial procese verbale care poartă semnături false.

Pentru Secția 167, o secție ajunsă la BES pe roșu, am depus deja denunț penal pentru fals. E o secție care a plecat din locație având 50 de voturi în plus care nu se puteau explica. Și a cărui cheie de control evident nu se putea închide. Inexplicabil ea a fost rezolvată fără a respecta procedura și acum apare pe site-ul AEP având pe ea cel puțin o semnătură falsificată.

După zeci de ore în care delegații au fost umiliți și făcuți să cedeze psihic AEP a început să publice la foc automat PV-uri în multiple versiuni. Practic s-au ignorat erorile din cheile de control, bănuim că s-a trecut și peste statisticienii STS angajați de AEP și azi se încearcă forțarea acestui rezultat viciat ca fiind bun.

radu mihaiu, uSR

Şi la Sectorul 1, Clotilde Armand continuă cu acuzaţiile de fraudă la vot. Aceasta spune că 110 procese verbale au fost falsificate şi urcate în platforma Autorităţii Electorale Permanente. Drept urmare, a cerut STS să pună la dispoziţie înregistrările care ar putea să îi certifice suspiciunile.

În acest moment, conform platformei rezultatevot.ro, Clotilde Armand este în urma lui George Tuţă cu aproximativ 700 de voturi, în vreme ce, la Sectorul 2, Radu Mihaiu ar mai avea de recuperat o diferenţă de 300 de voturi faţă de Rareş Hopincă.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleMainPoliticPrimărie

Aproximativ 15-20% din mijloacele de transport în comun din Bucureşti nu au aer condiţionat

Doar 80-85% din tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele din Bucureşti au aer condiţionat...

ArticoleȘtiri

BIAS, cel mai mare show aerian din România, va avea loc la sfârșitul lunii august

Bucharest International Air Show (BIAS), unul dintre cele mai mari spectacole aeriene...