Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 8 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Raed Arafat, despre mesajul Ro-Alert emis la 4.00 dimineața, în București și Ilfov: „Lucrăm la un semnal sonor mai puțin intruziv”

252
Raed Arafat despre mesajul RO-Alert 4 dimineața
Raed Arafat, despre mesajul RO-Alert emis la 4 dimineața. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Raed Arafat a oferit clarificări privind mesajul RO-Alert emis la 4.00 dimineața, miercuri, 18 februarie, în București și Ilfov, în legătură cu codul roșu de ninsoare.

Explicațiile șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) vin după ce mai mulți români și-au exprimat nemulțumirea cu privire la ora la care a fost trimisă avertizarea.

Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a precizat, într-o postare de pe pagina de Facebook, că RO-Alert se transmite atunci când este emis „un cod roșu de intemperii, în baza unei proceduri aprobate”.

„Ora la care a fost transmis mesajul era una limită, în care o parte dintre locuitori plecau sau se pregăteau să plece la muncă. Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi, fără a ține cont de persoanele care nu se află în locuințe, care circulă pe străzi sau urmează să plece la serviciu”, a explicat Raed Arafat în postare.

De ce a fost mesajul RO-Alert emis la 4 dimineața

Potrivit șefului DSU, mesajele RO-Alert se transmit pe baza informărilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și se emit la nivelul dispeceratului, fără a mai fi necesare aprobări suplimentare.

Codul roșu de ninsori și viscol presupune fenomene periculoase, precum copaci căzuți, cabluri electrice rupte, obiecte desprinse sau alte riscuri majore pentru populație.

Înțelegem situația și ne cerem scuze pentru disconfortul creat unor persoane, însă solicităm înțelegere, deoarece alertele sunt transmise pentru protejarea celor care sunt sau pot fi expuși riscurilor.

Nu există posibilitatea de a separa, într-o zonă aflată sub incidența codului roșu, persoanele aflate în siguranță în locuințe de cele care sunt sau urmează să fie expuse, fără a cunoaște situația reală.”, a adăugat acesta.

Va fi schimbat sunetul alarmei

În ceea ce privește sunetul emis de RO-Alert, Raed Arafat a explicat că acesta este unul standard și că nu poate fi modificat în acest moment.

Cu toate acestea, șeful DSU a precizat că există demersuri pentru a introduce un semnal sonor „mai puțin intruziv”, special pentru situațiile apărute în timpul nopții, pentru a informa doar persoanele cu risc de expunere.

Sunetul emis de RO-ALERT este unul standard și nu poate fi modificat în prezent. Există însă demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferențiat, mai puțin intruziv, pentru situații care apar pe timpul nopții și nu necesită trezirea întregii populații, ci doar informarea persoanelor aflate în risc de expunere. Implementarea acestui lucru depinde de colaborarea cu principalii operatori de sisteme, respectiv Android și iOS.

Vom ține populația informată cu privire la demersurile realizate.”, a mai precizat Raed Arafat.

CITEȘTE ȘI VIDEO | Cum se „mimează” deszăpezirea în Sectorul 5: „A luat-o pierdut, doar vârfurile”

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Trenuri spre și dinspre București blocate, după ce un copac a căzut pe linie și a oprit alimentarea cu electricitate
ArticoleȘtiriTransport

Trenuri spre și dinspre București blocate, după ce un copac a căzut pe linie și a oprit alimentarea cu electricitate

Mai multe trenuri spre și dinspre București vor acumula întârzieri, fiind blocate...

STB Tramvaiul Iepurașului
ArticoleDiverseȘtiriTransport

„Tramvaiul Iepurașului” pornește în București joi, înainte de Paște. Traseu și program de circulație

„Tramvaiul Iepurașului”, un proiect tematic de Paște al Societății de Transport București,...

Postura corectă
ArticoleSănătateȘtiri

Postura corectă la copiii de vârstă școlară: ce trebuie să știe părinții și educatorii (P)

În ultimii ani, specialiștii observă tot mai frecvent probleme privind postura corectă...