Ultimul tronson de autostradă care rămăsese în lucru pe A1 spre Curtea de Argeş (parte din autostrada Sibiu – Piteşti) se deschide oficial miercuri, 11 iunie, de la ora 15:00, a anunţat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Asta înseamnă că se poate circula pe autostradă între Bucureşti şi Curtea de Argeş, pe o distanţă de aproximativ 140 de kilometri, deci rezultă că de la marginea cartierului Militari până în oraşul argeşean se poate ajunge în puţin peste o oră.
Anunţul oficialilor de la Transporturi arată că se deschide circulația pe încă 14,57 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești. Se va putea circula astfel pe A1, între Curtea de Argeș și București, pe o distanță de aproximativ 140 km.
Secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș) a fost construită prin fonduri europene și este parte integrantă a autostrăzii Sibiu – Pitești (122,11 km).
Până unde se poate circula spre Sibiu
În momentul de față se circulă parțial pe secțiunea 5, între nodurile rutiere Bascov și Băiculești (15,78 km) și pe secțiunea 1 (Sibiu – Boița), care are o lungime de 13,17 km (deschisă în decembrie 2022).
La ora actuală sunt în lucru alte 3 secțiuni ale autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), parte a coridorului 4 Pan-european:
- Secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni): 9,86 km. Termenul de finalizare contractual este anul 2027 dar în actualul ritm de lucru este posibil să fie deschisă circulația mai devreme (2026).
- Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni): 37,40 km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
- Secțiunea 2 (Boița-Cornetu): 31,33km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
Cele trei secțiuni, care au o lungime însumată de 78,8 km, fac parte din tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești, prima autostradă din România care va traversa Carpații.
Acest tronson de autostradă este crucial nu doar pentru legătura directă către Curtea de Argeș, ci și pentru completarea treptată a întregii autostrăzi care va traversa Carpații.
CITEŞTE ŞI: VIDEO | Primul lot de autostradă deschis anul acesta. De la București la Curtea de Argeș în doar o oră