Dacă ne-ar fi spus cineva în urmă cu un an despre distanțare socială, că se vor închide barurile și restaurantele și că ne vom izola în casă de frica unui virus, probabil am fi alungat această idee foarte rapid: e de necrezut. Totuși, acest lucru se întâmplă în prezent. Cum gestionăm frică și anxietatea unui viitor de necontrolat? Mai există ceva în controlul nostru? Despre toate astea și despre cum ne facem o nouă normalitate ne-a povestit psihoterapeuta Miruna Stănculescu.
Interviul a fost reformulat și restructurat pentru claritate.
- Am avut la dispoziție câteva luni ca să ne obișnuim cu ideea „Covid-19”, am tot văzut ce se întâmplă înafară, rafturile goale și măștile pe față nu au început la noi. Totuși, pare că, atunci când coronavirusul chiar a ajuns în România, am fost cu toții luați prin surprindere. Și încă suntem zi de zi. De ce crezi că se întâmplă asta?
Când vine vorba de viitor, creierele noastre, ca să poată să funcționeze, au nevoie de o iluzie a controlului. Asta s-ar face pe baza previzibilității. Adică eu mă uit în trecutul meu și constat că sunt în stare să generez niște lucruri și pot să fac niște previziuni într-un mod rațional. Ele sunt optimiste sau pesimiste, după cum poate fiecare, dar sunt ale noastre de făcut. Ce ni s-a întâmplat acuma cu Covid-19 e că iluzia controlului a devenit o strecurătoare. Toate lucrurile care generau stabilitate, că știai când pleci în concediu, știai când te duci la serviciu și când te întorci, știai că ai un plan cu prietenii, că ai restaurantul tău preferat unde-ți bei cafeaua, au cam dispărut. Și, atunci, fiecare dintre noi avem de digerat două chestii: prima este frica concretă de rafturile goale din magazine și restul lucrurilor care ni se întâmplă, iar a doua e anxietatea generată de faptul că ne punem întrebări cu privire la cum o să fie mâine, poimâine și răspoimâine și nicinul dintre noi nu știe.
Ce ni s-a întâmplat acuma cu Covid-19 e că iluzia controlului a devenit o strecurătoare.
- Care e mai exact diferența dintre frică și anxietate?
Frica e cea generată de prezent, de lucrurile concrete, iar anxietatea, care e generată din imaginație, e rezultatul colaborării noastre cu viitorul. Avem două probleme. Una se referă exact la lucrurile care se întâmplă în momentul ăsta, care nu sunt toate la fel de dramatice cum ai fi tentat să le iei în considerare. Pe lângă avalanșa de știri care vine peste fiecare dintre noi, mai sunt și diverse comportamente care nasc panică și pe care le vezi în jurul tău și pe care iar trebuie să le colectezi și interpretezi într-un mod conștient: făcutul de provizii, oamenii cu măști pe stradă ș.a.m.d. În mod automat, apare frica. A doua problemă are legătură cu prima, însă e alimentată de imaginația noastră și de cum ne construim viitorul în capul nostru. Fiecare dintre noi o să aibă de gestionat mai multă anxietate decât de obicei pentru o perioadă.
- Ai menționat avalanșa de știri ca o potențială sursă de frică și ulterior anxietate. Cum ar trebui controlat acest lucru?
Limitatul consumului de știri și a unor informații pe care nu le poți disemina. Adică îți alegi o sursă de încredere și 10 minute pe zi la știri sunt suficiente ca să înțelegi ce se întâmplă și ce ai de făcut. Altfel, toate chestiile alea pe care le auzi declanșează o serie de gânduri pe care nu ai cum să le oprești și care te țin într-o stare permanentă de tensiune. Trebuie să gestionezi mulțimea de informații într-un mod responsabil.
- Ce altceva ar ajuta la diminuarea amalgamului de sentimente negative?
Atenția trebuie să fie pe ce pot să fac eu concret. Pot să înțeleg că pe fiecare dintre noi numai cuvântele criză economică ne lasă cu fiori pe șira spinării, da nu-i ceva ce eu pot în mod concret să gestionez. Ce pot concret e să-mi fac jobul meu așa cum se poate el face acum și să încerc să am eu comportamente care să fie responsabile. Nu supraaprovizionez, încerc cât de cât să-mi păstrez o normalitate, mă gândesc la cum pot să țin cont de niște restricții firești de interacțiune. În același timp, conștientizez că nu o să se termine mâine, deci va trebui să-mi găsesc un fel de a trăi care să mă ajute să nu-mi pierd mințile. De exemplu, pot să ies să fac o plimbare, adică ceva care se poate face fără a îi pune în pericol pe ceilalți. Până la urmă despre asta e vorba cu toată povestea asta, mulți dintre noi nu stăm în casă ca să ne protejăm pe noi ci să-i protejăm pe cei care sunt vulnerabili.
- Am vorbit cu mai multe persoane care mi-au spus că acest work from home, lucratul de acasă, e ceea ce le-a dat peste cap. Cineva mi-a spus chiar că nu se mai simte utilă. Ce părere ai despre asta?
Lucrul de acasă, da, e claustrofobic. Și depinde și unde stai acasă, dacă te trezești într-o garsonieră mică e una, dacă viața a fost mai generoasă cu tine și ai o casă mare e alta. Utilitatea jobului nu se schimbă din cauza locului. Ce se schimbă e că poți să interacționezi mult mai puțin; a fi un introvert relativ antisocial începe să fie un avantaj. Dacă ești extrovert și până acum te încărcai din interacțiunea cu ceilalți, o să-ți fie mult mai greu. De ce? Pentru că nu mai ai de unde să-ți iei energia, iar asta e de ajuns ca să devii panicat și să te simți prins în cușcă.
- Ce pot face extroverții cu work from home?
Au nevoie să se asigure că pot să interacționeze cu ceilalți măcar virtual. Să-și programeze să vorbească cu prietenii la telefon, să se vadă cu ei pe skype. Să se întâlnească cu un prieten doi, asta încă se poate face. Poate să cheme pe cineva în vizită. Cu un minim de precauție lucrurile astea sunt ok, dacă omul e sigur că nu are niciun fel de problemă.
- Prin urmare înțeleg că e foarte important să încercăm să ne construim o nouă normalitate, una în care nu ne alimentăm cu frică și anxietate.
Da. Ce e esențial este că emoția nu e informație. Faptul că ți-e frică sau faptul că te simți în pericol nu înseamnă că ești în pericol. Emoția e consecința unei povești pe care ți-o spui despre realitate. Acum că trecem printr-o pandemie, este foarte important ca această poveste să fie rațională. Bineînțeles, nu o să ne mințim că viața-i cum a fost, pentru că nu e. Dar povestea trebuie să fie rațională și pozitivă. Dialogul din capul nostru trebuie să ne ajute, nu să ne îngroape. De asta spun că cea mai bună soluție e să limitez știrile și să încerc să fac ce e mai bun cu ce am. Să încerc să nu mă setez pe lucrurile care nu depind de mine ci pe ceea ce depinde de mine concret. Dacă fiecare dintre noi facem ceva, atât cât ține de noi, ca să nu agravăm situația, lucrurile per total o să fie mai bune.
Emoția e consecința unei povești pe care ți-o spui despre realitate. Acum că trecem printr-o pandemie, este foarte important ca această poveste să fie rațională.
Exact la finalul discuției, Miruna mi-a spus cum gestionează ea toată situația. Are o pisică pe care o plimbă în lesă în curtea de la cabinet. „E foarte reconfortant să vezi un animal care nu are nicio treabă. Te umple cu zen.”
Editor: Oana Despa
lasă un comentariu