Consilierii PSD au convocat, astăzi, o ședință cu două proiecte pe ordinea de zi. Primul se referă la cele patru spitale controversate din sectorul 1 și trecerea lor în administrarea Primăriei București, iar al doilea propune acordarea de stimulente financiare personalului expus riscului COVID-19 din Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Consilierii USR-PLUS au anunțat că vor boicota această ședință pe motiv că ambele proiecte sunt înafara cadrului legal.
Primul proiect inițiat de PSD solicită ca terenurile și clădirile a patru spitale de urgență din București să treacă din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 în administrarea Consiliului General. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență Florească și Spitalul Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși. Grupul USR-PLUS susține că este vorba despre un „show politicianist” pe care PSD îl face de două săptămâni, susținând că trecerea în administrare proprie ar însemna tăierea fondurilor pentru spitale de la bugetul local.
”Nu există nicio legătură între administrarea și finanțarea unui spital; finanțarea celor 4 spitale va fi asigurată din aceleași surse ca și până acum. În acest caz, sunt prevăzute sume atât în bugetul Ministerului Sănătății, cât și în bugetul local.”
Comunicat de presă USR PLUS
Aceste spitale au mai făcut obiectul unui ședințe de îndată convocată tot în februarie, la începutul lunii, de consilierii locali ai grupului PSD din sectorul 1. Ei au cerut atunci abrogarea Hotărârii prin care cele patru spitale din sector au fost transmise în administrarea unităților sanitare publice, însă această nu a fost aprobată deoarece nu s-a îndeplinit cvorumul.
Cel de-al doilea proiect de pe ordinea de zi a ședinței de îndată propune ca personalul tehnic, economic, social-administrativ și personalul de deservire din spitalele publice aflate în subordinea ASSMB și care se implică în diagosticarea și tratarea pacienților COVID-19, să primească un stimulent financiar în cuatum de 500 lei/lună. USR-PLUS a afirmat că proiectul este înafara cadrului legal deoarece „stimulentele pentru personalul din spitale au fost aprobate strict pe perioada stării de urgență, iar prelungirea lor în starea de alertă a fost declarată neconstituțională de CCR”.
Consilierii USR-PLUS din București au emis un comunicat prin care au comunicat că vor boicata ședința de astăzi. Totodată, ei au atras atenția asupra faptului că nu se justifică temeiul de forță majoră sau de maximă urgență pentru convocarea acestei ședințe, ținând cont că o altă ședintă ordinară este deja programată pe 26 februarie.
Sursă cover foto: Facebook Gabriela Firea