Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Protest la Primăria Sectorului 5. Angajații de la Amenajare Edilitară și Salubrizare se ceartă cu forțele de ordine și strigă „Să vină primarul!”

157

Mai mulți angajați de la Amenajare Edilitară și Salubrizare (AES) din subordinea Primăriei Sectorului 5 se ceartă cu forțele de ordine după ce s-au adunat în fața primăriei pentru a protesta decizia lui Daniel Florea de a preda societatea unei firme turcești cu sediu în Moscova. Angajații protestează încă de la începutul lunii, de când li s-a transmis că ar trebui să își dea demisiile ca apoi să li se facă alte contracte.

Un muncitor a declarat pentru un articol din Libertatea că „ Ni s-a spus că domnul turc nu vrea să ia toți angajații, că dânșii au somalezi, că vine cu somalezi din țara lor, să muncească în România”. O sursă a transmis reporterilor Buletin de București că firma turcească vrea „să angajeze doar 90 de persoane dintr-un efectiv total de 300, în momentul în care salariați au auzit de cele spuse, ținând cont că unii dintre ei sunt în cadrul primăriei de peste 20 de ani, au schimbat mulți primari,directori și au colaborat cu aceștia și nu s-a întâmplat sa vândă societatea lăsând oameni pe drumuri și fără nici un fel de ajutor.

Viceprimarul sectorului 5, Marian Țigănuș, a ieșit printre protestatari și le-a garantat că acestea sunt doar zvonuri și că nu vor fi dați afară. Mai mulți angajați spus că nu au încredere în el și că vor să discute cu primarul.

„Nimeni nu pleacă, daca pleacă cineva primul care va pleca voi fi eu.”

Viceprimarul Sectorului 5

Firma care urmează să preia activitatea AES se numește Esta İnşaat Sanayi Lojistik Ve Diş Ticaret Anonim Şirketi și este specializată în construcții. Buletin de București a arătat în iunie cum la doar câteva luni înainte de terminarea mandatului său, primarul Daniel Florea a stabilit cine se va ocupa de amenajarea și întreținerea spațiilor verzi în următorii patru ani. Acordul cadru valorează aproximativ 185 milioane de EURO.

Conform Turkish Contractors Association, Esta Construction are sucursale în mai multe locuri din lume, dintre care două în Rusia, în Moscova, respectiv Krasnodar. Colaborarea firmei cu președintele Rusiei Vladimir Putin este vizibilă încă de pe prima pagină a site-ului, acolo unde poza lui Putin apare de trei ori, cu ocazia inaugurării celui de-al doilea cel mai mare aeroport din Rusia, Yuri Gagarin Airport.

Sursă cover: Facebook Dinu Constantin

scris de

Bianca Albu

Reporter