Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 15 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePoliticȘtiri

Protest antisemit la Universitate: Cântece legionare dedicate „căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu

34
Protest antisemit la Universitate
Protest antisemit la Universitate, organizat de Claudiu Târziu. Foto: arhivă

Câteva mii de oameni au participat joi seara la un protest antisemit, în Piața Universității, împotriva Legii Vexler au cântat melodii legionare, dedicate explicit lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare. Manifestația a fost organizată de Claudiu Târziu, fondatorul Partidului Acțiunea Conservatoare, și susținută de AUR.

Imagini video surprinse la fața locului arată grupul de manifestanți intonând cântecul „Șoim român”, cunoscut în repertoriul legionar și asociat istoric cu cultul lui Codreanu, denumit în versuri „domnul căpitan”. Cântecul a fost pus în boxe în Piața Universității.

Imnul legionar conține trimiteri directe la „moartea eroică”, război și la liderul Mișcării Legionare, o organizație fascistă din România interbelică.

YouTube video

Șoim român, șoim român,
Ardelean batalionul doi,
Gorniștii sună, să mergem la război,
Voinici s-adună cu miile d-eroi.

Și-un prilej că am să mor
Lângă o tufă de mohor,
Lângă o tufă de stejar,
Lângă domnul căpitan.

Versurile cântecului legionar „șoim român”

CITEȘTE ȘI: Troiță legionară pe un teren public din Buftea, concesionat unei asociații cu legături cu primarul | Context

Imn antisemit cântat la un protest antisemit împotriva legii pentru combaterea extremismului

Momentul a avut loc în Piața Universității, în timpul manifestației care a strâns câteva sute de persoane și care a avut ca mesaj declarat opoziția față de legea privind combaterea extremismului. În același timp, protestatarii au scandat lozinci precum „Stop legea Vexler” și „Călin Georgescu președinte”.

Organizatorul protestului, Claudiu Târziu, a declarat anterior că manifestația vizează exclusiv Legea Vexler și a respins ideea că ar fi vorba despre promovarea extremismului.

El a susținut public că există riscul ca legea să ducă la cenzurarea unor opere literare și a invocat cazul poetului antisemit Radu Gyr, fost membru al Mișcării Legionare și informator al Securității.

Legea Vexler, adoptată de Parlament în decembrie, incriminează explicit distribuirea de materiale fasciste și legionare, precum și promovarea în public a cultului persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste sau legionare.

De asemenea, legea sancționează penal promovarea ideologiilor legionare și negarea sau minimalizarea Holocaustului.

O foarte scurtă istorie a Mișcării Legionare

Mișcarea Legionară a fost o organizație antisemită de extremă dreaptă din România interbelică, care a evoluat ulterior într-un partid politic.

Aceasta avea un puternic caracter mistic-religios și promova idei anticomuniste, antisemite și antimasonice, fiind organizată, finanțată și coordonată cu sprijinul organizației paramilitare naziste SS.

Fondatorul mișcării a fost Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut sub numele de „Căpitanul”.

În iunie 1930, din rațiuni electorale, Codreanu înființează Garda de Fier, o organizație militară care se declara împotriva „expansiunii comunismului” și care funcționa ca un partid-umbrelă, menit să atragă alte formațiuni politice pentru a participa la alegeri.

În apropierea alegerilor din 1933, Codreanu creează partidul „Totul pentru Țară”. Mișcarea este interzisă de premierul I.G. Duca, iar ca reacție, membrii Gărzii de Fier îl asasinează pe 29 decembrie 1933, în gara din Sinaia.

În martie 1938, istoricul Nicolae Iorga îl acuză pe Codreanu de ultraj la adresa unui ministru. Liderul legionar este arestat și condamnat, iar în noiembrie 1938 este ucis, alături de alți 13 legionari, de jandarmii care îi transportau către închisoarea Jilava.

Autoritățile au anunțat ulterior că aceștia ar fi fost împușcați în timpul unei tentative de evadare.

După moartea lui Codreanu, conducerea Mișcării Legionare este preluată de Horia Sima, care continuă politica de violență și asasinate politice în timpul dictaturii mareșalului Ion Antonescu.

CITEȘTE ȘI: BOR, după recitalul de la Catedrala Neamului, pe versurile de Radu Gyr, propagandistul legionarilor: „Nu promovează elemente ale vreunei doctrine politice totalitare”

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Balanchine
ArticoleCulturăȘtiri

Alice și Marina Minoiu aduc în premieră în România o gală de balet dedicată geniului George Balanchine

De Ziua Culturii Naționale vorbim despre identitate, continuitate, responsabilitate culturală și despre...

Șpagă la ANAF București inspectori
ArticoleEvenimentȘtiri

Șpagă la ANAF București. Inspectorii fiscali au recunoscut faptele

Mai mulți inspectori fiscali din cadrul ANAF București au recunoscut că au...