Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Proiect Sector 2 | Peste 260 milioane de lei pentru reabilitarea termică a 56 de blocuri

146

Consilierii locali din Sectorul 2 vor decide, în ședința de astăzi, dacă sunt de acord ca în următoarele luni să se reabiliteze termic 56 de blocuri, investiția totală ajunge până la 263 de milioane de lei. În total, 3.018 apartamente vor beneficia de această reabilitare care face parte dintr-un program care se derulează din 2006 și vizează reabilitarea a 1700 de blocuri din sector.

Administraţiile publice trebuie să fie un exemplu în materie de eficienţă energetică prin reabilitarea locuinţelor colective atât pentru reducerea la minim a consumului de energie şi a emisiilor de bioxid de carbon, cât şi pentru a deveni prietenoase cu mediul înconjurător. Sectorul 2 este unul dintre cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti care derulează din anul 2006 cel mai mare program de reabilitare termică la nivelul întregii țări, program ce include peste 1700 de obiective aflate în diverse stadii. 

Se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre

Scopul pentru care vor fi reabilitate cele 56 de blocuri ale Sectorului 2 este de a crește performanța energetică a locuințelor, dar și de a reduce consumul de energie pentru încălzirea apartamentelor sub 100 kWh/m2 arie utilă. Efectele dorite sunt următoarele:

  • reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea;
  • diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
  • creşterea independenței energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire,
  • ameliorarea aspectului urbanistic al localităților
  • se asigură susținerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor şi se creează noi locuri de muncă.

De asemenea, blocurile din Capitală construite în perioada comunistă nu au fost gândite pentru a avea un consum mic la energie, așa că 60% din blocurile construite înainte de 1989 sunt asamblate din placi prefabricate şi compartimentate interior cu beton autoclavizat (BCA). Restul cladirilor, construite până în anii 1970 sunt locuinţe individuale, majoritatea construite din cărămidă, scrie în raportul de specialitate.

Conform directivelor UE, administraţiile publice trebuie să fie un exemplu în materie de eficiență energetică prin reabilitarea locuințelor colective, atât pentru reducerea la minim a consumului de energie și a emisiilor de bioxid de carbon cât și pentru a deveni prietenoase cu mediul înconjură.

Sursă Foto: Cosmin Pojoranu

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...