Proiect-pilot în patru spitale din Capitală pentru sprijinirea emoțională a mamelor inițiat de Primăria Municipiului București (PMB). Campania se desfășoară timp de o lună.
Cele patru maternități în care campania se desfășoară sunt următoarele:
- Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucureşti
- Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
- Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino
- Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sîrbu – Maternitatea Giulești
Programul își propune să le ajute pe mamele aflate în situații vulnerabile în perioada sarcinii și după naștere. Mai mult, acesta se adresează gratuit și altor femei precum:
- mamele expuse riscului de depresie postpartum
- femeile care au suferit pierderea unei sarcini
- paciente cu sarcini la risc sau patologii asociate
- paciente oncologice aflate în tratament
De asemenea, proiectul se desfășoară cu ajutorul mai multor psihologi voluntari care în colaborare cu personalul medical din spitale vor organiza sesiuni individuale de terapie, în spital sau acasă. Tot în cadrul acestui demers, mamele vor mai beneficia și de consiliere în cadrul cursurilor „Școala Părinților”, sprijin emoțional pentru mamele cu nou-născuți în Terapie Intensivă dar și de o linie telefonică apelabilă 12/7.
Linia telefonică cu suport activ poate fi apelată la numărul de telefon: 0374.451.362.
CITEȘTE ȘI: Ilfov | Peste 800 de ilfoveni vor beneficia de servicii stomatologice gratuite
Consultații ginecologice gratuite pentru studentele din București
Studentele din București, care au indicație medicală pentru efectuarea consultațiilor vor fi susținute financiar de către Primăria Generală, după ce măsura a fost anunțată de către administrația publică în urmă cu aproape o lună. Pentru consultațiile ginecologice este însă necesar un bilet de trimitere și o programare telefonică.
De asemenea, acestea vor avea acces și la planificare familială, în baza unui protocol de colaborare încheiat între ASSMB – Direcția de Medicină Școlară și INSMC „Alessandrescu-Rusescu”, pentru acest serviciu fiind suficientă doar programarea telefonică – fără bilet de trimitere.
Mai mult, studenții din Capitală pot avea acces la consultații gratuite și la alte specialități medicale, precum oftalmologie, medicină internă, neurologie, psihiatrie, endocrinologie, dermato-venerologie, ORL, hematologie, boli infecțioase, cardiologie și chirurgie generală. Acestea din urmă au loc la Spitalul Clinic Colțea.
CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Analize gratuite pentru 800 de cupluri cu probleme de fertilitate